iulie 08, 2011

~ Auguste RODIN cunoaşte,Mircea CĂRTĂRESCU dă extemporal~



AUGUSTE RODIN-“Arta nu există fără viaţă. Dacă un autor de statui vrea să interpreteze bucuria, durerea, o pasiune oarecare, el nu ar putea să ne emoţioneze decât dacă mai întâi ştie să dea viaţă fiinţelor pe care le evocă”.




art

Iubim femeile pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. 

Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după 
reguli complicate şi de neînţeles. Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru subţirime a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare. 


Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc" exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte „Angie" al Rolling-ilor. 


Pentru că le termină Cohen. 

Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie. Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat. 
Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie. Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-1 văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor. Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale. 

Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor. 

de Mircea Cartarescu




iulie 07, 2011

"Life's cat"

Miss cu ochii pe voi! 

 Poate cateodata va intrebati cine a realizat fotografiile cu animale aproape ireal de simpatice si dragute pe care le primiti in slideshow-uri pe e-mail de la cunoscuti si prieteni. Cel putin in cazul pisicilor, creditul este adjudecat – Jane Burton a fost desemnata post-mortem cea mai buna fotografa de pisici din toate timpurile. Ultimul album al doamnei Burton, care s-a stins in 2007, la varsta de 74 de ani, poarta numele “ A Cat's Life” (Viata unei pisici), a fost lansat la mijlocul acestei luni si este, in fapt, o colectie de tip best of a celor mai reusite fotografii cu pisici pe care englezoaica le-a realizat de-a lungul vietii. Albumul este alcatuit numai din lucrari realizate in studiou, pe fundal alb, care au in prim plan ipostaze duioase sau inedite a pisicutelor, singure sau impreuna cu alte animale – caini, veverite, arici, pui de gaina sau rata, in momente unice de tandrete si prietenie, care in mod obisnuit nu au loc in viata salbatica sau domestica a animalelor. Toate cele 60 de “modele” feline, aristocratele tabbies britanice, fitoasele siameze, pufoasele persane sau jucausele vagaboante, sunt pisici care au apartinut doamnei Burton si sotului acesteia, Kim Taylor. Domnul Taylor, fotograf de animale salbatice, isi aduce aminte de talentul rar al lui Jane de a surprinde animalele in cele mai bune ipostaze: “Avea o abilitate teribila de a prinde pe film caracterul felinelor. In lumea fotografilor este de notorietate faptul ca pisicile sunt animalele cel mai dificil de fotografiat in studio, dar Jane a reusit sa le faca sa se simta in elementul lor, in fata reflectoarelor, sa se joace si, chiar mai mult, sa se imprieteneasca cu animale de care, in circumstante obisnuite, nu s-ar apropia niciodata. Cu toate acestea, a fost o munca colosala – in medie, pentru o singura fotografie din album, Jane a petrecut 4 ore in studio." Pe langa numeroase fotografii cu pisici si alte animale salbatice, cuplul a realizat numeroase documentare despre animale si natura pentru posturile de televiziune BBC si ITV. Jane Burton Galerie foto      



Madre Teresa (2003)... Maica Tereza


Nu ma rog pentru faima si succes, ma rog pentru întarirea credintei mele.
Stiu ca Dumnezeu nu-mi va da nimic cu care sa nu ma pot descurca. Mi-as dori doar ca El sa nu aiba atât de multa încredere în mine.
Oricum
Oamenii sunt adesea neîntelegatori, irationali si egoisti…Iarta-i, oricum.
Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse…Fii bun, oricum.
Daca ai succes, poti câstiga prieteni falsi si dusmani adevarati…Cauta succesul, oricum.
Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot însela…Fii cinstit si sincer, oricum.
Ceea ce construiesti în ani, altii pot darâma intr-o zi…Construieste, oricum.
Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi…Fii fericit, oricum.
Binele pe care îl faci astazi, oamenii îl vor uita mâine…Fa bine, oricum.
Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de-ajuns…Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.
La urma urmei, este între tine si Dumnezeu…N-a fost niciodata între tine si ei, oricum.
 Viata este oportunitate, foloseste-o. Viata este frumusete, admir-o. Viata este un vis, realizeaza-l. Viata este o provocare, înfrunt-o. Viata este un joc, joaca-l. Viata este o promisiune, realizeaz-o. Viata este tristete, depaseste-o. Viata este un cântec, cânta-l. Viata este o lupta, accept-o. Viata este o tragedie, înfrunt-o. Viata este o aventura, îndrazneste. Viata este noroc, fa-ti-l. Viata este viata, lupta-te pentru ea.
Cu cât avem mai putin, cu atât dam mai mult. Pare absurd, dar aceasta este logica dragostei.
Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este sa nu însemni nimic pentru nimeni.
Nu uita niciodata ca pielea se încreteste, parul încarunteste, iar zilele se transforma în ani… dar ce e mai important se conserva; forta si determinarea ta nu au vârsta. Spiritul tau este cel care îndeparteaza pânzele de paianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reusita e o alta încercare. Cât timp traiesti, simte-te viu. Daca ti-e dor de ce faceai înainte, fa-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngalbenite de timp… mergi mai departe atunci când toti se asteapta sa renunti. Nu lasa sa se toceasca taria pe care o ai în tine. Fa astfel ca în loc de mila sa impui respect. Când nu mai poti sa alergi, ia-o la trap. Când nu poti nici asta, ia-o la pas. Când nu poti sa mergi, ia bastonul. Însa nu te opri niciodata.
Nu conteaza sa faci multe lucruri, important este sa le faci cu multa dragoste.
Nu putem face lucruri mari, doar lucruri mici cu iubire mare.
Iisus vine sa ne întâlneasca. Sa-i iesim în întampinare, pentru a-i ura bun venit. El vine la noi prin cel flamând, gol, singur, alcoolic, dependent de droguri, printr-o prostituata sau cersetor. El poate sa vina la mine sau la tine sub forma unui tata singur, sub forma fratelui, mamei, surorii. Daca îl respingem, daca nu-i iesim în întâmpinare, îl respingem chiar pe Christos.
Daca nu poti sa hranesti o suta de oameni, atunci hraneste unul singur.
Daca judeci oamenii, nu vei mai avea timp sa îi iubesti.
Una dintre cele mai mari boli pe lumea asta este sa nu însemni nimic pentru nimeni.
Cuvintele frumoase pot fi scurte si usor de spus, dar ecoul lor este fara sfârsit.
Bucuria este rugaciune. Bucuria este tarie. Bucuria este o plasa a dragostei cu care prinzi suflete.
Tu poti face lucruri pe care eu nu le pot face. Eu pot face lucruri pe care tu nu le poti face. Împreuna putem face lucruri minunate.
Nu conteaza ceea ce faci, ci câta dragoste pui în ceea ce faci.
Ziua de ieri a trecut. Ziua de mâine nu a sosit înca. Nu avem la dispozitie decât ziua de azi. Hai sa începem!

Poster: Maica Tereza

Distributie: 

Olivia HusseyOlivia Hussey
Mother Teresa
Sebastiano SommaSebastiano Somma
Father Serrano
Michael MendlMichael Mendl
Van Exem
Laura MoranteLaura Morante
Mother Cenacle
Ingrid RubioIngrid Rubio
Virginia/Agnese
Guillermo AyesaGuillermo Ayesa
Perier
Carlo CartierCarlo Cartier
Scurta descriere:
Maica Tereza de Calcuta este un film biografic realizat in anul 2003 pentru televiziune . Filmul descrie viaţa a Maicii Tereza, fondatoare al ordinului religios de rit catolic Misionarele Carităţii si prezinta etapele parcurse de acesta de la la statutul de simpla calugarita la cel de una din cele mai importante personalitati a secolului XX. Pelicula debuteaza cu momentul in care Maica Teresa decide sa isi urmeze vocatia umanitara si acorda sprijin unui om de rit hindus, victima a razboiului civil dintre hindusi si musulmani. Stareta misiunii ii ordona sa paraseasca capitala si sa plece intr-o provincie indepartata a Indiei pentru a nu intoarce cele doua tabere beligerante impotriva crestinilor. Maica Teresa refuza sa se supuna si din acest moment incepe munca si lupta pentru persoanele fara speranta, copii, bolnavi, etc. Filmul beneficiaza de prestatia unei stele ca Olivia Hussey în rolul principal şi a primit un premiu CAMIE în 2007.
Regizor:
Scenaristi:
Francesco Scardamaglia
Massimo Cerofolini
Genul:
Drama / Biografie
Durata:
116 minute

„Greaua moștenire a Maicii Tereza"
Reportaj-documentar difuzat de canalul german ARD pe 25 august 2010.

Realizatori: Michael Busse și Maria-Rosa Bobbi.
Pagina emisiunii: http://bit.ly/mt-daserste (în germană)
Sursa: http://bit.ly/mt-mediathek (în germană)






Cine a fost Maica Tereza


Pentru majoritatea celor care au auzit de ea, Maica Tereza, a fost una din figurile religioase reprezentative ale secolului XX. Cunoscuta prin numeroasele acte de caritate intreprinse prin retele de adaposturi si oferlinate infiintate, Maica Tereza a primit in 1979 premiul Nobel pentru pace, iar in 1996 distinctia de cetatean de onoare al SUA, distinctie acordata precedent lui Winston Churchill, Raoul Wallenberg si lui William Penn si sotiei sale, fondatorii statului Pennsylvania. De asemenea ulterior mortii sale in 1997, Maica Tereza a fost beatificata de catre Papa Ioan Paul al II-lea, urmand in speranta multora ca intr-o zi ea sa devina unul din sfintii Bisericii Catolice.In ciuda tuturor acestor lucruri, exista o latura mult mai intunecata a Maicii Tereza pe care putini o cunosc, datorita grelei mediatizari pozitive de care aceasta s-a bucurat, iar cuvintele lui George Orwell din 1949 care spunea ca “toti sfintii trebuie presupusi vinovati pana la dovedirea contrariului” se potrivesc, din nefericire, foarte bine aici.Unul din crezurile centrale ale vietii Maicii Tereza a fost nu ajutarea saracilor si suferinzilor, cum a tradus atat de liber mass-media si biserica, ci saracia si suferinta in sine, pe care Maica Tereza le considera sfinte, si respectiv calea adevarata spre mantuire, dupa cum ea insasi a declarat. In ciuda faptului ca a fost intens laudata ca un suflet altruist, dedicat alinarii suferintei celor bolnavi si saraci, realitatea din clinicile si orfelinatele din Calcutta, aflate sub conducerea si patronajul Maicii Tereza construia o imagine considerabil diferita.Un articol al lui Donald MacIntyre, reporter si realizator de documentar, relateaza o vizita de-a sa la unul din orfelinatele Maicii Tereza din Calcutta in 2005 si de adevarurile oripilante gasite la fata locului, pe care, ironic pentru noi, le aseamana doar cu starea orfelinatelor din Romania anilor 90 vazute in reportaje eliberate dupa inlaturarea regimului ceausist.Dotarile erau reprezentate 30 de paturi ingramadite unele in altele si o gramada de copii, luminati de o torta amarata. Metodele de lucru barbare din acest orfelinat includeau legarea copiilor handicapati de pat si administrarea medicamentelor cu calusul infipt in gura. Aceiasi copii erau lasati nesupravegheati pe toalete deschise zeci de minute, iar sapunul si dezinfectantele erau in stoc limitat. Mancarea era pregatita pe podea, iar medicamentele amestecate cu mana.In mod paradoxal, una din maicile ordinului Maicii Tereza, Susan Shields relata, aceluiasi reporter ca doar in conturile biroului de la New York erau intr-un an fonduri in valoare de cel putin 50 de milioane de dolari, iar cu toate acestea, muncitorii din orfelinate erau nevoiti sa re-foloseasca ace de injectie tocite. O alta sora relateaza un caz in care, stiind ca un pacient sufera de febra tifoida, personalul nu a luat nici o masura pentru a proteja voluntarii sau ceilalti pacienti de infectie, tinzand sa mearga pe ideea ca orice va fi, va fi vointa lui dumnezeu.Mesajul religios al Maicii Tereza a fost de asemenea unul extrem, tinzand spre valori crestin-fundamentaliste, in dese declaratii violente la adresa avortului, pe care il considera, dupa cum a declarat chiar in discursul de acceptare a premiului Nobel, cea mai mare amenintare la adresa pacii in lume. In mod similar era ferm opusa metodelor contraceptive, sustinand ca planificarea naturala este singura metoda acceptabila, si ca oricarui parinte care a consimtit vreodata la un avort ar trebui sa ii fie interzis dreptul la adoptie. Aceeasi Maica Tereza spunea in randuri repetate ca suferinta celor saraci este un dar din partea lui dumnezeu. Cu toate acestea, ea insasi a ales grija de cea mai inalta calitate a spitalelor americane atunci cand s-a aflat pe patul de moarte, intr-o realitate mult diferita de cea instituita in adaposturile din India.Intr-un cuplu de evenimente mai putin notabile, dar relevante legat de caracterul sau, Maica Tereza a participat in 1995 la influentarea unui vot in legatura cu ridicarea interdictiei asupra divortului in Irlanda, singura tara din Europa cu o asemenea prohibitie, astfel ca, in timp ce majoritatea partidelor politice tinteau spre aprobarea motiunii si ridicarea interdictiei, Maica Tereza a intervenit sfatuind alegatorii sa voteze impotriva. Aceeasi Maica Tereza declara intr-un interviu, cateva luni mai tarziu, legat de divortul printesei Diana : “E un lucru bun ca s-a terminat. Oricum niciunul din ei nu era fericit”, dand dovada din nou atat de ipocrizie, cat si de inconsistenta de caracter.O alta latura intunecata a Maicii Tereza, are de-a face, din nou in mod paradoxal, nu cu saracia, ci cu bogatia de aceasta data. Aceeasi Maica altruista si dedicata suferintei celor saraci avea prieteni in cercuri cu oameni deosebit de bogati si controversati, de la care a primit nu doar o data donatii. In 1981 Maica Tereza primeste ordinul legiunii de onoare din partea familiei Duvalier, familia dictatoriala aflata la conducerea Haiti-ului, in schimb aceasta tinand un discurs plin de laude la adresa dictatorului si a sotiei sale Michelle pe care i-a descris nu doar iubitori de saraci ci si iubiti de acestia. Un alt prieten al Maicii Tereza a fost vaduva dictatorului albanian Hoxha, Albania fiind larg cunoscuta ca una din cele mai opresive dictaturi dintre statele balcanice staliniste, in 1990 Maica Tereza facand o vizita in Albania pentru a depune o coroana la mormantul dictatorului. Unul din cele mai cunoscute cazuri este insa al lui Charles Keating, unul din cei mai mari delapidatori din istoria Statelor Unite, catolic dedicat si luptator impotriva pornografiei in timpul liber, pentru care Maica Tereza a depus marturie de caracter la tribunal in favoarea acestuia. Keating i-a intors favoarea cu o donatie de 1,250,000$ si posibilitatea de a utiliza avionul sau personal. Multe intrebari au fost ridicate legat de destinatia finala a tuturor donatiilor primite de Maria Tereza, cat si de faptul ca ordinul Maicii Tereza a refuzat constant sa publice un dosar de audit financiar, singura marturie fiind chiar a ei, respectiv sustinerea infiintarii a peste 500 de manastiri in diverse tari din lume, toate purtand numele ordinului. Toate acestea nu picteaza chiar imaginea modesta, umila si altruista a Maicii Tereza cu care mass-media a obisnuit lumea.Toate aceste realitati compun o imagine considerabil diferita si considerabil de negativa a Maicii Tereza, si poate ca acum ar fi timpul sa aflam adevarul despre toate personajele care ne sunt servite drept “sfinti” de catre mass-media si sa nu mai inghitim aceste adevaruri gata preparate si usor de digerat.


Sursa:Isoftpedia.com › ... › Religie si Spiritualitate 




iulie 06, 2011

Viaţa ca literatura...

Ron Mueck oglindind,în mic şi-n mare,VIAŢA


Ron Mueck este un sculptor hiperrealist, care s-a născut în 1958 la Melbourne, în Australia, dar care trăieşte la Londra de mai bine de 20 de ani.

Şi-a început cariera ca realizator de manechine şi ca păpuşar pentru emisiuni de televiziune adresate copiilor. Ulterior, s-a implicat şi în cinematografie, creând personaje fantastice şi efecte speciale, dintre care de menţionat este filmul “Labyrinth” (1986). În timpul acestor ani, artistul şi-a exersat extraordinarul său talent în realizarea figurilor umane într-un mod extrem de realist, ca şi când ar fi vii….


Despre “Mask II”, artistul Peter Plagens scria: “Dacă tragi cu ochiul înăuntru, poţi vedea dinţi, gingii şi chiar câteva picături de salivă. Stai lângă el un moment şi vei jura că l-ai auzit sforăind.” 





Din 1996, el s-a dedicat cu normă întreagă artei sale. Prin lucrările sale detaliate, care sunt întotdeauna fie mai mici decît în viaţa reală, sau monumentale, Mueck explorează relaţia ambiguă realitate-artificiu.Piesele sale anterioare au fost sculptate cu fibră de sticlă, dar recent, el a început să lucreze cu silicon, care este mai flexibil si permite o mai mare uşurinţă în conturarea părţilor corpului şi implantarea de păr.




Myspace Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com