Greu mai respirăm,Nichita!

                                

GLOSE-Respirări

Nichita Stănescu 

I

Ca să poţi să te fii, stai locului şi sfinţeşte-l, iar în călătorie trimite-ţi numai ochiul.
Vai de cel care se odihneşte la umbra copacului sădit de strămoşul altuia. Lasă-te ars de soare, dacă n-ai moştenit vreo umbră de arbore. Sădeşte-te tu însuţi, dacă nu s-a sădit pentru tine! Fii strămoş, dacă n-ai avut norocul să fii strănepot.

II

Dacă vrei să existe cinste şi curăţenie, fii chiar tu însuţi cinstit şi curat. Abia după aceea vezi şi bucură-te dacă mai există în afara ta cinste şi curăţenie. Abia după aceea întristează-te şi scuipă dacă în afara ta nu există cinste şi curăţenie.

III

Cinstea vieţii mele şi idealul vieţii mele sunt acelea de a fi aşternutul pe care la nesomn să se poată odihni oricând sufletul ţării.
Visul vieţii mele este să fiu cina la care stă vorbirea ţării mele când îi este sete de un vin şi de un viu.

IV

Limba română este maica mea. Ea m-a trimis la şcoli şi armată. De câte ori îi scriu, scriu: „Al vostru, care vă doreşte sănătate şi care este sănătos!”

V
Deplâng pe cel care plânge când plouă, ca pe un risipitor cu avutul sării.
Laud pe cel care face acoperişe.
Dispreţuiesc pe cel care plânge noaptea. Plânsul profund e pe soare, în amiază, la douăsprezece. Atunci.

VI

Descurajez pe cei care spunând „Eu” se înţeleg pe sine. Îi descurajez cu indiferenţă.
„Eu” putem să spunem numai despre noi, şi aceasta numai cînd avem grijă de cerul pământului.

VII

Cel mai mare noroc e să ari, ori să ridici pământul în picioarele lui.VIII


De zburat, zboară tot globul, toate stelele, timpul.
De stat locului şi în lucrare, mi se pare a fi    măreţ.

   

IX

Dacă nu eşti în stare să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, nu-i va fi niciodată nimănui dor de tine.

X

Nu trăim decât o singură dată şi numai o singură viaţă.
A avea un ideal înseamnă a avea oglindă.
Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îţi speli chipul obosit, potrivindu-ţi-l până când accepţi să fii.

XI

„A sta-stare” îmi este mai ideal decât „a avea-avere” sau „a fi-fire”.


 

(Nichita Stănescu – Respirări, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1982, cap. ”Scrisori de dragoste”)