„Cârtiţa de mansardă” de Teodora Coman....la bună vedere!

"Viaţa este un dar pe care îl merităm numai atunci când îl dăruim."

R. Tagore

*Felicitări şi sporuri,Teodora!* 

Teodora Coman (n. 1976, Sibiu) a publicat poezii în „Dilema veche”, „Arca”, „Euphorion”, iar din 2011 scrie cronici de carte în revista „Poesis Internațional”. Prezentă cu un grupaj de poeme în antologia Ziua cea mai lungă (2011).Cârtița de mansardă reprezintă debutul său editorial.

http://maxblecher.ro/cartita.htm

Despre Cârtiţa de mansardă:

„În Cârtiţa de mansardă, Teodora Coman radiografiază cu subtilitate — dar și cu impresionantă percutanţă — un cotidian domestic, feminin, aflat la limita dintre biografismul autentic și tușele groase, autoironice, ale deconstrucţiei mitologiei individuale. În aparenţă, textele ei sunt stampe gracile, crochiuri dezinvolte, dar liniile diaristice sunt mereu subminate de convulsie, de respiraţia sacadată, de gestul compulsiv, de o anxietate abia ţinută în frâu care inseminează materia și se refractă din obiectualitatea claustrantă. Aici, înmansarda Teodorei Coman, se desfășoară stranii exerciţii de anonimizare, ca și o autopsiere atentă a exuviilor, într-o scriitură sigură, epurată de orice stângăcie care ar putea aminti, la limită, că autoarea volumului este o debutantă. Astfel, colată din fulguraţii vizuale, poezia ei are tensiunea și melancolia sfâșietoare din pictura Fridei Kahlo crescute pe suprarealismul monstruos și anarhic al unui Max Ernst.”

Rita Chirian

„Cârtiţa de mansardă este volumul unei poete cu voce sigură și distinctă, fără urmă de ezitare în limbaj, fără efecte compoziţionale de epatare, ale cărui calm, eleganţă și austeritate îmi evocă prestaţia unui spadasin. Dacă n-aș fi cunoscut poezia Teodorei Coman de pe blogul autoarei, aș fi avut emoţii pentru debutul în volum tocmai în 2012, când se anunţă cel mai bun an al poeziei noastre din ultimele (măcar două) decenii. Poemele sunt însă la înălţime: un vizionarism al interiorităţii, un sens centripet și autodistructiv în același timp al tuturor mişcărilor eului, o perseverenţă în a esenţializa mereu, minimalist, recipientul conștiinţei reflexive până la dimensiunile cârtiţei închise în mansardă, în spuma din cabina de duş, sub ușa închisă, un exerciţiu suprarealist de abstragere din propriul corp devenit când circuit de mecanism, când natură impregnată panteist, când rabatabil, când procesabil ca o stofă —sunt doar câteva dintre argumentele de forţă ale acestui volum.”

Mihaela Ursa

Cârtiţa de mansardă sau mierea de manuka.

Poate vă întrebaţi unde a stat ascunsă până acum Teodora Coman. Ei bine, a stat în mansarda ei şi a pregătit o carte de poezie, care a apărut anul acesta la „Casa de editură Max Blecher”.

Debutul Teodorei, „Cârtiţa de mansardă”,(inspirat titlu, nu?) întăreşte şi mai tare ideea conform căreia este perioada debuturilor autiste. Aleksandar Stoicovici, Gabriel Nedelea, Hutopilă sau Ana Puşcaşu, toţi sunt nişte poeţi care mizează pe o intensă trăire a lumii interioare. Având discursuri diferite, fiecare dintre cei amintiţi are o anumită relaţie cu exteriorul, dar această relaţie evidenţiază şi mai puternic o hipersensibilitate şi o condamnare definitvă la introvertire. Poate critica şi istoria literară vor trage linie, în timp, şi vor pune pe seama postmodernităţii aceste tendinţe ale liricii actuale.

La Teodora Coman, ideea subteranului „mutat” la mansarda vorbeste despre o analiză minuţioasă a sinelui. Într-un fel este vorba despre un narcisim de-a-ndoaselea explorat bine-mersi în cuib, acasă la căldurică, în starea de confort şi siguranţă. Avem de-a face cu un spaţiu ermetic iar contactul cu realitatea este unul fatal: „înainte să ies din casă, îmi potrivesc cureaua genţii/ pe bust, în diagonală, o linie trasată/ de la stânga la dreapta/ peste o greşeală/ în zile rele, îmi vine ca o panglică/ petrecută pe colţul fotografiei/ unuia abia decedat”.

De altfel, cârtiţa este doar o metaforă pentru o fire timidă şi tăcută, obişnuită cu singurătatea. “pastilele anticârtiţă”, de care vorbeşte poeta, sunt, de fapt, poeziile – această modalitate de a comunica în primul rând cu propria persoană, iar apoi cu cei de alături. O comunicare deloc la îndemână: “vreau să risc vorbind doar o dată/ fără fâstâceli sau variante/ ca peştii care ţâşnesc din apă/ să ia o gură imensă de aer/ cu preţul vieţii”. Această “gură imensă de aer” este până la urmă ţinta oricărui artist, pentru că mai întâi de toate, arta este o afacere personală.

La Teodora Coman cârtiţa cunoaşte greaţa, ficaţii, plămânii, ia contact cu sângele. Poate părea morbid ce zic, dar uneori scriitura ei este ca o lecţie pe cadavre. Se plimbă elegant cu bisturiul în mână, provoacă hemoragii. O ieşire din plictis prin explorarea morţii, nevăzute cu ochiul liber, din om: “în loc de brăţări să purtăm fără teamă/ garouri”. Avem de-a face cu o cârtiţă omniscientă, ea ştie totul despre “clienţii” ei. O cârtiţă balzaciană, care se înfige adânc în (supra)realismul omenesc, anatomic şi existenţial.

O direcţie aproape obsedantă a cărţii o reprezintă frământările unei mame în devenire. Glandele mamare, relaţia închipuită între mamă şi făt, laptele văzut ca un doliu interior pe care numai o femeie îl poartă: “când va veni vremea să mă mulg/ o să strâng în pumn/ glandele mamare/ ca pe tulpinile putrezite/ ale unor flori/ mult stătute în lapte”.

Cartea are versuri de o frumuseţe şi o profunzime uimitoare: “pe măsură ce primesc flori
/de la fiecare copil din clasă/ creşte în braţe buchetul imens/ care mă ascunde de lume/ cum n-au făcut-o/ nici voalul de doliu/ nici cel de mireasă” sau “adu-ţi aminte că nu există milă/ nici măcar crucificarea/ nu s-a făcut/ sub anestezie”. Un exerciţiu antrenant pentru minte şi suflet, “Cârtiţa de mansardă” este un debut copt, bine controlat. Dacă acum este ironică, imediat devine candidă. Dacă se întâmplă să o vedeţi jucăuşă, se schimbă imediat ca vremea şi devine de-a dreptul macabră. Şi asta pentru că o cârtiţă ajunge mereu până în subsolul fiinţei.

„Cârtiţa de mansardă” nu face săpături, ea curge, este o carte a fluidităţii interioare. În felul acesta, Teodora Coman intră în literatură ca un producător de miere de manuka (un arbore pitic care are florile cu 5 petale, din care se produce o miere foarte parfumată şi de o consistenţă groasă): „cele cinci găuri de la scurgerea chiuvetei/ au rotunjimea florii preferate/ pot scuipa pe ea când mă spăl pe dinţi/ fără sentimentul culpei/ aproape prosternându-mă/ aproape spălându-mă de păcate”. Păzea, poezia ei se vinde la borcan!

marius aldeaScrie un comentariuMergi la comentarii.

31 octombrie 2012

când emoţia îmi pune nod în gât

gura se închide în tăcere

se îngroapă de vie

vreau să risc vorbind doar o dată

fără fâstâceli sau variante

ca peştii care ţâşnesc din apă

să ia o gură imensă de aer

cu preţul vieţii

_________

5. ieşi cu capul prin acoperiş

suită pe un scaun rabatabil

jumătate înăuntru, jumătate

în afară

ziua nu te menajează

îţi îndeasă cagula de lumină

pe cap

aproape în fiecare zi te lepezi

de semnul tău de pământ

aerul din camera în pantă

nu e mai puţin subteran

decât al meu:

galeria ta are ieşire

prin acelaşi loc

prin velux

o să mă săpunesc mai mult ca de-obicei

simt nevoia mângâierii din reclame

când mă voi fereca în cabina de duş

voi activa încetinitorul

voi merge cu degetele făcute săgeţi

peste toate suprafeţele corpului

în regim photoshop

o să mă spăl cu mine pe cap

o să scufund în spumă

o să mă las toată  în voia ei

poate exact aşa simt şi bărbaţii

când pătrund în zone intens

lubrifiate

colagenul ar trebui să-şi facă rapid efectul

să-i dea părului rezistenţa de hamac

promisă la TV prin dublare în română

o să mă las cât pot eu de moale

huuuuţaaaa  huuuuţaaa

ca într-un film interzis

adulţilor

_________

ţi se spune că totul este foarte simplu

până nu demult creditul se putea face

doar cu buletinul

ţi se solicită datele personale în scopuri caritabile

sunt punţi şanse soluţii

la-ndemână

în plină stradă

ca pantele  pentru handicapaţi

care nu respectă standardele de accesibilitate

la intrarea în instituţiile publice

peste toate, supremă, linia roşiatică a amurgului

dâra aprinsă a marcării unei greşeli

dar corectura nu e însoţită de nicio explicaţie

dumnezeu e un profesor foarte zgârcit

religia seamănă tot mai mult

cu o formă de învăţământ la distanţă

________________

în loc de brăţări, să purtăm fără teamă

garouri

____________

nu-mi dau seama

dacă mâna ta

privită în lumină

e adevărată

sau falsă

dacă sub piele

venele sunt verzi

sau albastre

dacă soarele

decupat ca o chelie

în mijlocul norilor

e plin

sau gol

dacă florile

din vaza

pusă în frigider

sunt acum

vii sau moarte

cum stai aşa

cu mâna pe inimă

nici acum nu îmi dau seama

dacă sânul stâng

mai vascularizat

decât cel drept

e o plapumă groasă pentru inimă

sau doar o pernă

pentru sufocare

__________

e adevărat, şi rutina te umple

până în cele mai strâmte

şanţuri ale amprentelor

după un timp, inimii îi ajunge

o simplă mângâiere

pe creştet

___________

când va veni vremea să mă mulg

o să strâng în pumn

glandele mamare

ca pe tulpinile putrezite

ale unor flori

mult stătute în lapte

_____________

câteodată, când pupilele se măresc peste măsură în întuneric

parc-aş fi cu vintrele la vedere

părul nu mi-e suficient de lung şi des

să aibă textura cagulei

să-mi poată ascundă pleoapa

cu tăietura asta a ei

de fustă indecentă

__________

cu ce bucurie îmi aştept laptele

mă va scoate afară şiroind

mă va aduna

și mă va pune la covăsit

____________

mai apar şi eu din când în când

mă atârn în gol ca pungile cu mâncare

ale bolnavilor fără frigider

___________

cumpăr încălţări în care abia-mi intră piciorul

împing în pantoful cu o juma’ de număr mai mic

până ce îmi intru bine de tot în rană

pentru data viitoare vreau

cu un număr întreg

–

am ieşit un pic în oraş

două ore m-am plimbat carnea tocată abia cumpărată

niciun câine vagabond

nu s-a-ncumetat să se apropie

de mine

înainte aproape că îmi ţineau de scut

câteodată, şi de companie

acum e un iz ciudat împrejur

îi văd mârâind cumplit la distanţă

piciorul bătut de pantoful meu strâmt

aduce de departe şobolan

intrat de bună voie

în cursă

__________

durerea nu trebuie tranchilizată

când se dezmorţeşte atacă iar

mai ceva ca un animal hăituit

poart-o cu tine încontinuu

ca pe un pantof  nou şi strâmt

până va ceda de tot

singură

adu-ţi aminte că nu există milă
nici măcar crucificarea

nu s-a făcut
sub anestezie

_______