Alerg năvalnic: 
dogoarea verii  spărgînd nervuri, 
liber pe cîmpia de verde, 
de vine,de vie 
a frunzei  istovite. 
 Cutreier buimac:
dor mistuitor de  ultimă clipă,
sparte-s tiparele-n ciob de lumină,
evantai de culoare  ferind
pudoarea răzbită
de ultim sărut,
sub arsul,durut,bob de  rouă.
 Adorm disipat: 
frunza cu zbor  căzător, 
îmbrăţişare murind în 
dorinţa de nimeni 
spre linţoliu de  nea, 
speranţa de mugur 
spre cîmpia de verde, 
ce va să fie, 
a  frunzei ce-nvie.