În întreaga sa activitate spirituală, Osho a vorbit discipolilor săi despre toate nivelurile conştiinţei umane şi despre toate sistemele filozofice şi toate religiile. De la Sigmund Freud la Chuang Tzu, de la George Gurdjieff la Gautama Buddha, de la Iisus Christos la Rabindranath Tagore… el a urmărit să extragă esenţa tuturor acestor învăţături, străduindu-se să le ofere cât mai pe înţelesul omului modern, bazându-se nu pe o înţelegere intelectuală, ci pe propria sa experienţă spirituală. El nu aparţine nici unei tradiţii. „Eu sunt începutul unei noi conştiinţe religioase”, spunea Osho. „Vă rog să nu-mi legaţi învăţătura de vreo religie a trecutului.”
Discuţiile pe care le-a avut cu discipolii săi din întreaga lume au fost publicate în mai mult de şase sute cinzeci de volume şi au fost traduse în peste treizeci de limbi. El spunea: „Mesajul meu nu este o doctrină, o filozofie. Mesajul meu este o alchimie, o ştiinţă a transformării, aşa că numai cei care-mi vor permite să le distrug fiinţa ignorantă şi limitată pentru a putea renaşte spiritual – numai aceşti oameni curajoşi să vină să mă asculte, deoarece pentru ceilalţi, ceea ce voi spune eu va fi foarte periculos. Ascultându-mă, faceţi primul pas către renaşterea spirituală. Nu este o filozofie la adăpostul căreia să vă simţiţi mai în siguranţă; nu este o doctrină în care să vă găsiţi consolarea. Mesajul meu nu este o simplă comunicare verbală. Este mult mai periculos decât atât. Este moarte şi renaştere spirituală.”
În martie 1974 Osho părăseşte Bombay-ul pentru a se stabili la Poona. Grupul de discipoli ce l-au însoţit pun bazele unui ashram situat în zona parcului Koregon. Acest ashram s-a dezvoltat foarte mult în anii care au urmat, mii de occidentali facinaţi de discursurile lui Osho perindându-se pe aici.
În 1981, la insistenţele discipolilor săi occidentali, părăseşte India pentru a se stabili în Statele Unite, unde în statul Oregon înfiinţează Rajneeshpouram (oraşul lui Rajneesh). Mesajul său a avut mare succes în rândul occidentalilor pentru că el nu a impus nici o disciplină, nu a cerut nici un efort personal explicând că omul este o fiinţă perfectă şi că nu trebuie decât aici şi acum să devină conştientă de aceasta.
„Maestrul spiritual”, spunea Osho „nu trebuie să aibă atitudini autoritare. Un maestru vine doar că să ajute. El este prezent doar pentru a arăta calea. Şi această cale nu trebuie indicată în funcţie de un sistem rigid. Calea trebuie indicată în funcţie de fiecare individ în parte. Un maestru te ascultă, te observă, te învăluie cu dragostea sa şi te ajută să devii tu însuţi.”
În loc de a convinge bărbaţii şi femeile să se izoleze în mănăstiri pentru a medita, el susţinea că plăcerea şi fericirea pe care ţi-o oferă această lume, trăite plenar şi integrate în mod divin, te pot conduce spre cunoaşterea de sine, fapt pentru care a urmărit să-i determine pe oameni să-şi trezească libertatea interioară, să înveţe să trăiască din plin momentul prezent. Devenit indezirabil pentru autorităţile americane la sfârşitul anilor ’80, se reîntoarce în India, la Poona moment din care nu va mai fi văzut în public în afara zilelor sale de naştere.
Osho şi-a părăsit trupul pe 19 ianuarie 1990. Cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, a fost întrebat ce se va întâmpla cu tot ceea ce a dăruit el din punct de vedere spiritual după ce nu va mai fi. El a spus: „Încrederea mea în existenţă este absolută. Dacă există măcar un adevăr în ceea ce spun, acela va supravieţui… cei ce vor rămâne interesaţi de munca mea vor conduce în continuare torţa, dar fără să impună aceste adevăruri celorlalţi.
Eu voi rămâne întotdeauna sursă de inspiraţie, de lumină pentru discipolii mei şi sunt sigur că ei vor simţi aceasta şi când eu nu voi mai fi. Doresc ca ei să dezvolte munca mea şi să emane în jurul lor dragoste, puritate, înţelepciune, luciditate, calităţi care nu sunt monopolul nimănui, care nu sunt dependente de nici un sistem filozofic sau religios. Doresc ca oamenii să devină proprii lor stăpâni, să nu mai fie dominaţi şi controlaţi de alte persoane.”
Comunitatea care s-a dezvoltat în jurul lui există şi acum în Poona, India, aici adunându-se în fiecare an mii de discipoli din toate colţurile lumii pentru a participa la activitatea culturală şi spirituală iniţiată de Osho, urmărind să descopere picătura divină din fiinţele lor.
3. Cruciada modernă împotriva spiritualităţii
Oamenii informati constata cu usurinta ca în contemporaneitate, pe plan mondial, se vizează distrugerea mişcărilor spirituale autentice sau măcar distrugerea imaginii lor. Întrucât astfel de mişcări îndeamnă oamenii să îşi utilizeze liberul arbitru şi trezesc conştiinţele, sunt considerate peste tot periculoase (pentru cei care deţin supremaţia politică şi economică la ora actuală). Mecanismele utilizate pentru a le distruge credibilitatea şi a crea o imagine falsă despre ele sunt identice cu cele utilizate în România în cazul M.I.S.A.
Studiind diferite cazuri observăm că sunt vizate cu precădere mişcări spirituale şi maeştri spirituali care au cel puţin două caracteristici în comun:
- au o abordare integratoare, reunind tehnici şi concepte din diferite căi şi religii în timp ce guvernanţii lumii fac mari eforturi pentru a adânci diferenţele religioase din care se nasc conflicte şi chiar războaie (pe principiul divide et impera, dezbină şi stăpâneşte)
- resping renunţarea la lume şi îi învaţă pe aspiranţi cum să ducă o viaţă spirituală implicându-se activ în problemele sociale, economice, profesionale, politice ale ţării sau comunităţii în care trăiesc.
Cazul OSHO este emblematic.
Osho a fost un maestru indian modern având peste 1.000.000 de discipoli în anii ’80.
Bhagwan Sri Rajneesh se remarcă prin mesajul său simplu şi pertinent: omul trebuie să abordeze practica spirituală care vizează decondiţionarea conştiinţei fiind integrat şi în planul social. Ce i s-a petrecut? Atacuri furibunde în presă, descindere în forţă, arestare în S.U.A., unde este otrăvit în închisoare, proces cu acuzaţii false sub ameninţarea cu moartea, extrădare.
4.Campania mediatică împotriva lui Osho
“Există oameni care sunt cu înverşunare împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu au citit nici o carte de-a mea, nu m-au ascultat niciodată, nu ştiu ce fac şi totuşi sunt cu înverşunare împotriva mea. Uneori este surprinzător. Chiar şi pentru a fi împotrivă trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoşti, să priveşti, să observi. Ei nu m-au văzut vreodată. Dacă ne-am întâlni pe stradă ar trece pe lângă mine deşi mă urăsc de moarte.(…)Este un fenomen extrem de rar că sunt condamnat de creştini, hinduşi, mahomedani, jainişti, evrei, de toată lumea. Sunt condamnat de aşa zişii religioşi, de politicieni, de jurnalişti, de oamenii de cultură, de scriitori, de critici, de toţi cei care fac parte din CONSPIRAŢIA ÎMPOTRIVA OMULUI”. (Osho)
Bhagwan Sri Rajneesh, cunoscut şi sub numele de Osho, este un maestru spiritual indian contemporan (1931-1990) care este deopotrivă foarte cunoscut prin lucrările sale şi apreciat de foarte mulţi oameni, dar şi virulent criticat şi atacat de către presă şi autorităţi. Ceea ce este specific şi definitoriu pentru învăţăturile spirituale propagate de Osho este distrugerea condiţionărilor mentale. O foarte importantă latură a mesajului său se referă la faptul că practica spirituală şi evoluţia spirituală nu necesită fuga sau ieşirea din lume, prin izolare, şi nu necesită nici măcar abstinenţa sexuală.
Ce a scris presa despre Osho
Probabil că nu o să vă surprindă că încă din timpul activităţii din India, Osho a fost numit de presă: “Gurul oamenilor bogaţi”, “Gurul Rolls-Royce-urilor”, “Gurul sexului liber…”. Aceleaşi calomnii legate de sexualitate, prostituţie, spălare de creiere, averi uriaşe, manipulare şi control absolut asupra discipolilor. Cum nu este nimic nou sub soare, avem de-a face cu aceleaşi fotografii trucate, cu aceleaşi minciuni, exagerări şi cu acceaşi înverşunare din partea unor oameni care niciodată nu intraseră în Poona Ashram sau niciodată nu vorbiseră cu Osho dar vorbeau depre el de parcă ar fi cunoscut totul în cele mai mici detalii.
A izbucnit un mare scandal în presă când Eva Renzi, o actriţă germană care a vizitat Poona Ashram, a organizat o conferinţă de presă chiar pe aeroportul din Bombay în care a declarat că a fost bătută, violată şi dacă nu ar fi fugit ar fi fost omorâtă de Osho şi oamenii lui. Ceea ce presa însă nu a relatat era faptul că această actriţă se află într-o etapă descendentă a carierei sale şi s-a folosit de popularitatea lui Osho pentru a reintra în atenţia presei. Şi a reuşit să îşi recâştige celebritatea pierdută cu aceste minciuni scornite de o minte bolnavă. Nici măcar soţul ei nu a crezut-o, din moment ce i-a scris lui Osho o scrisoare în care îi spunea că întoarsă acasă ea continuă să povestească în fiecare zi noi şi noi versiuni ale evenimentelor din India şi că el personal nu crede o iotă din minciunile ei.
Iată ce scrie Osho despre calomniile din presă: “Aşa funcţionează mintea. Dacă ceva este scris oamenii îl cred imediat. Cuvântul scris sau tipărit are o putere hipnotică. Dacă ceva este împotriva scripturilor veniţi imediat la mine şi îmi spuneţi că nu este scris în Biblie, ca şi cum scriind ceva, acel lucru devine adevărat. Şi dacă nu este scris în Biblie, ce? Înseamnă doar că nu este scris în Biblie, iar Biblia poate fi completată, scrieţi-l voi! La fel este şi cu ziarele. Oamenii cred toate prostiile scrise de ziare gândind că dacă este scris trebuie să fie adevărat.
Zilele trecute citeam un ziar german. Scria acolo că am două soţii, una indiancă, cealaltă occidentală. Părea foarte real, din moment ce eu vorbesc adesea despre apropierea Orientului şi Ocidentului. Cel mai uimitor era că în fotografia aleasă pentru a le ilustra pe cele două soţii ale mele una dintre ele era… Shiva (personificarea principiului universal masculin n.n.). Shiva are părul lung iar poza este luată din spate deci trebuie să fi fost soţia mea indiancă. Un alt ziar scria că eu zbor cu elicopterul. Eu, care nu mi-am părăsit până acum camera. E adevărat, zbor uneori, dar fără elicopter. Am mai descoperit tot aici că nu mănânc decât ouă, carne şi raci! În altă parte un reporter relatează că a venit la ashram devreme dimineaţa la ora 5:30. A bătut la uşă şi i-a deschis o femeie goală care l-a îmbrăţişat şi a i-a dat un fruct dintr-un pom, care semăna cu un măr, spunându-i: “Mănâncă, îţi va revigora energia sexuală”. Veţi fi surprinşi, dar după ce acest articol a apărut, oamenii au început să îmi trimită scrisori. Cineva din Austria mi-a scris: “Am 60 de ani şi o nevastă tânără. Te rog, Osho, ajută-mă, vreau să vin în India să îmi dai şi mie din acel fruct”.
Ce lucruri ciudate spun şi cred unii despre mine. Nu numai în India ci şi peste tot în lume. Chiar ieri am citit un articol publicat la Londra. Se spunea acolo că spăl creierul oamenilor şi când au creierul cu totul spălat îi trimit pe bărbaţi să facă munci ilegale şi pe femei să se prostitueze. Aşa că feriţi-vă, cel care scrie acest articol ştie exact ce fac eu! Ieri am primi veşti din Bombay. Un sannyasin dăduse peste nişte fotografii într-un studio şi în ele era cineva care semăna foarte bine cu mine la o primă privire. Dacă te uitai mai atent vedeai că există doar anumite similarităţi. Am aflat că îl plătiseră pe acel bărbat să stea dezbrăcat printre femei goale şi îl fotografiaseră pentru a publica imaginile în întreaga lume. Excelentă idee. Chiar au imaginaţie. Aşa fac de fiecare dată. Şi nu spun că o fac cu rea intenţie. Poate că se gândesc că aduc un mare serviciu umanităţii pentru că îi avertizează pe oameni asupra “pericolului” pe care eu îl reprezint”.
Un jurnalist bine cunoscut de la un ziar german, Stern Magazine, a venit la Poona Ashram pentru a scrie din interior un reportaj. A rămas timp de mai multe săptămâni şi s-a bucurat de meditaţii şi conferinţe, astfel că a adunat foarte mult material. S-a întors bucuros în Germania că va putea scrie un articol de mare succes care va răsturna tot ceea ce se ştia până atunci despre Osho. Dovada era chiar el, care locuise acolo timp de trei săptămâni şi văzuse totul cu ochii lui. Spre marea lui uimire colegii lui i-au spus că este hiponitizat, că este alt om, că nu mai ştie ce face şi că are creierul spălat!!! Deşi el s-a luptat din răsputeri ca articolul să fie publicat aşa cum îl scrisese, doar o şesime din el a rămas aşa cum era, iar restul a fost complet distorsionat de cei de la ziar, care nu fuseseră în viaţa lor la Poona Ashram şi nu aveau de unde să ştie cum stau lucrurile, dar erau convinşi că ei ştiu cel mai bine despre ce e vorba acolo…
Răspunsul dat de Osho la apelativul “Gurul oamenilor bogaţi”
“Da, sunt un guru al oamenilor bogaţi, pentru că doar cei bogaţi vin la mine. Când vin aici au un serviciu bun, o casă, maşină şi tot ce şi-au dorit. Şi deodată îşi dau seama că nimic din toate acestea nu îi împlineşte. Atunci începe căutarea lui Dumnezeu.(…) Veniţi la mine pentru că sunteţi frustraţi de banii voştrii, de succesul vostru, de viaţa voastră. De-abia când nevoile corpului vostru sunt împlinite apar nevoile psihologice. Când şi acestea sunt împlinite, dar golul interior persistă sunt resimţite necesităţile spirituale: nevoia de a medita, dorinţa de a te ruga, “foamea” de Dumnezeu şi de Adevăr”.
Răspunsul dat de Osho la apelativul “Gurul Rolls-Royce-urilor”
Când şi-a cumpărat primul Rolls-Royce, maşină despre care se ştie că este printre cele mai rezistente şi mai performante în lume, toată lumea s-a năpustit asupra lui Osho, acuzându-l că un asemenea comportament este dubios pentru o persoană ce are o activitate spirituală. În viziunea lor exista o totală incompatibilitate între spiritualitate şi bunăstarea materială.
Iată ce a spus Osho: “Am lucrat în India timp de 20 de ani. Mii de oameni s-au transformat, milioane au ascultat conferinţele mele şi încă şi mai mulţi au citit ceea ce am scris. Times Of India, cel mai mare ziar din India şi totodată cel mai britanic şi conservator, nu a publicat în tot acest timp nici măcar un articol despre mine sau despre activitatea mea. În ziua în care am cumpărat o maşină a apărut un articol mare… despre maşină, nu despre mine! Ce fel de oameni sunt aceştia? Nu-i interesează de mine, de meditaţii, de oamenii care vin aici, habar nu au de ce se petrece aici, dar se interesează de o maşină. Au venit mai mulţi şi au întrebat: “Putem vedea maşina? “. Li s-a răspuns: “Veniţi la conferinţa de dimineaţă şi apoi puteţi vedea şi maşina” aşa că a trebuit, sărmanii de ei, să asculte conferinţa de 90 de minute doar pentru a vedea maşina! (…) După ei, dacă cineva vrea să devină sfânt trebuie să trăiască în sărăcie totală. Este ca un fel de masochism. Cu cât cineva se torturează mai tare, cu atât oamenii se gândesc că este mai spiritual.
Unii vin aici şi spun: “Ce rost are un ashram atât de mare?” Şi-ar dori să fie ceva murdar, sărăcăcios, pentru că aşa trebuie în viziunea lor să fie un ashram. Nu pot concepe că ashramul poate fi curat, frumos, confortabil. (…) Mi s-a spus că sunt ipocrit pentru că trăiesc într-o casă frumoasă, mă deplasez cu o maşină bună, trăiesc ca un rege. Ar trebui să înţelegeţi ce înseamnă ipocrizie. Trăiesc conform cu ceea ce îi învăţ pe ceilalţi: să trăiască cât mai frumos şi să aleagă calitatea. Aţi putea să îl numiţi ipocrit pe preşedintele acestei ţări (India) care, deşi propovăduieşte concepţia lui Gandhi şi non violenţa, continuă să mânânce carne”.
Răspunsul dat de Osho la apelativul “Gurul sexului liber”
“Nu am cum să fiu un guru al sexului pentru că prin conferinţele şi cărţile mele m-am străduit să îi învăţ pe oameni să îşi transforme energia sexuală în energie spirituală. Sunt împotriva reprimării energiei sexuale pentru că reprimând-o, şansa de creştere spirituală este anulată. Oamenii care au venit la mine au devenit din ce în ce mai puţin sexuali şi din ce în ce mai spirituali. Dacă vreţi să mă numiţi cumva, numiţi-mă gurul anti-sex”.
5. Osho arestat abuziv în S.U.A. Colegii de celulă şi tot personalul închisorii îi devin discipoli
Când a ajuns în S.U.A. în 1981 Osho (Bhagwan Shree Rajneesh) nu se afla la începutul activităţii sale de trezire şi elevare a conştiinţelor. Ţinuse deja multe conferinţe în India pe diferite subiecte de spiritualitate, inclusiv despre integrarea sexualităţii în spiritualitate. La Poona Ashram (centrul înfiinţat de el în India) veneau în fiecare an tot mai mulţi europeni şi americani aflaţi în căutare de Sine, dar şi foarte mulţi psihologi, psihoterapeuţi şi medici care se întorceau apoi în ţările lor şi aplicau cele învăţate în procesul de vindecare al pacienţilor cu care lucrau. În scurtă vreme Poona Ashram şi-a câştigat reputaţia celui mai bun centru de terapie şi creştere personală din acea epocă.
Încă din India Osho a propagat concepţia tantrică conform căreia angrenarea pe calea spirituală nu implică deloc renunţarea la lume. Osho spunea că nu la lumea materială este necesar să renunţăm, ci la trecut şi la condiţionările acestuia, la sistemul de convingeri greşite care ne înlănţuie şi pe care fiecare generaţie îl impune celor următoare.
Este uşor să ne dăm seama că o astfel de concepţie eliberatoare a conştiinţelor, propagată de Osho, nu a fost deloc privită cu ochi buni de cei ce se străduiau (şi se străduie şi acum) să menţină un sistem de condiţionare a fiinţelor umane pentru a-i face mai uşor de controlat şi de manipulat. Deja activitatea lui din India era mult persecutată (au existat situaţii în care discipolii veniţi din întreaga lume erau agresaţi de populaţie, autorităţile le făceau mari greutăţi pentru obţinerea vizelor). Venirea lui Rajneesh în S.U.A. a încins şi mai mult spiritele. Ajuns în Oregon, el a întemeiat Rajneeshpuram care s-a dezvoltat rapid ca un orăşel prosper de 5.000 de locuitori acolo unde altădată era doar deşertul pustiu. Atacurile din partea guvernului Reagan nu au întârziat să apară.
Preşedinţii anteriori lui Reagan, inclusiv Kennedy, păstraseră o distanţă considerabilă între guvern şi biserică. În guvernul Reagan toţi au privit apropierea bisericii ca pe o necesitate imediată, ca o dovadă de netăgăduit a convingerilor lor anti-comuniste într-o epocă în care Uniunea Sovietică era principalul adversar. Astfel că era necesară o apropiere neîntârziată a preşedintelui proaspăt ales de Papa Ioan Paul II, lucru ce a fost facilitat de consilierul pe probleme de securitate Zbigniew Brzezinski, care era polonez de origine. Şeful C.I.A. a început să se întâlnească tot mai frecvent cu Papa şi îi raporta direct lui Reagan despre aceste întâlniri. Toate acestea au culminat cu vizita în iunie1982 a lui Reagan la Vatican, cu ocazia căreia a avut loc o lungă discuţie între patru ochi între el şi Suveranul Pontif.
Am făcut această paranteză pentru a arăta cât de strânsă era colaborarea dintre Papă şi preşedintele S.U.A. întrucât există mărturii ale mai multor persoane ce atestă că acţiunile declanşate împotriva lui Osho au fost cerute de cardinalul Joseph Ratzinger, şeful Congregaţiei pentru Doctrină şi credinţă din Vatican şi al doilea om după Papă. Trebuie spus că Osho criticase în repetate rânduri în conferinţele sale instituţia papală şi vorbise despre faptul că creştinismul de astăzi nu mai are nimic în comun cu Iisus. Din aceste motive Osho era de multă vreme pe lista autorilor interzişi de Vatican, numită Index Librorum Prohibitorum.
„Atât Congresul cât şi Casa Albă sunt interesate de activităţile acestui guru şi de ashramul său“
Acesta este conţinutul unei telegrame sosite la Consultatul American din Bombay sub semnătura lui Alexander Haig, prim secretar al S.U.A în urma cererii depuse de Osho pentru a obţine viză SUA. Este firesc să ne întrebăm de ce erau atât de interesate instituţiile S.U.A. de un om non-violent, care nu făcea altceva decât să îi înveţe pe semenii lui cum să facă pentru a se elibera de prejudecăţi şi condiţionări??? Anvergura forţelor puse în mişcare pentru a-l stopa ne arată însă cât de important este pentru cei care guvernează lumea ca oamenii să rămână închistaţi în aceste condiţionări.
Primele presiuni au fost generate de construirea Rajneeshpuram în Wasco County şi de existenţa unui număr atât de mare de discipoli în zonă astfel că autorităţile se temeau că rajneesh-ii (cum erau numiţi, aşa cum, yoghinii de la şcoala M.I.S.A., sunt numiţi acum bivolari) puteau alege majoritatea consiliului local. Toate acţiunile lor, chiar şi cele mai nobile, cum a fost aceea de a oferi locuinţe la Rajneeshpuram oamenilor străzii (homeless), erau privite ca atacuri şi încercări de a exercita un control tot mai crescut în administrarea regiunii care putea să scape de sub controlul autorităţilor.
În 1985 aveau loc zilnic lungi conferinţe telefonice pe „tema Osho” între Procurorul General al S.U.A. Edwin Meese, Charles Turner, Procurorul pentru Portland, guvernatorul Oregonui, şeful poliţiei S.U.A. şi şeful F.B.I. Au fost implicate în aceste acţiuni concertate împotriva lui Osho instituţii importante ale statului american precum I.N.S. (Immigration and Naturalization Services), F.B.I, C.I.A şi D.E.A. Într-un interviu ulterior, Charles Turner a declarat pe faţă: ,,am încercat să utilizăm un proces penal pentru a rezolva ceea ce era în realitate o problemă politică”. Lui Edwin Meese (Procuror General şi totodată consilier general pe probleme de siguranţă naţională!) i-a revenit sarcina să găsească un pretext pentru a-l aresta pe Osho.
Mai întâi au început să circule tot felul de zvonuri fără nici o dovadă cu privire la acţiuni ilegale şi extrem de grave ale discipolilor lui Osho şi mai ales ale secretarei lui, Ma Anand Sheela: infestare cu salamonella a unui restaurant, incendiere de proprietăţi, interceptare de convorbiri şi tentativă de omor. Osho a invitat atunci autorităţile să investigheze comunitatea pentru a demonstra că aceste acuzaţii sunt false însă nu exista nici un interes în acest sens. În timpul Festivalului de vară din 1985, la o conferinţă de presă, Osho a atins probleme atât de delicate încât s-a luat decizia că trebuia stopat imediat.
În octombrie soldaţii Gărzilor Naţionale şi echipele speciale Swat au înconjurat zona pentru “a-l lua în custodie” pe Osho. Au fost trimise elicoptere, din care au fost lansaţi direct în apă scanfandrii aparţinând trupelor speciale pentru a-i lua prin surprindere pe cei de la Rajneeshpuram. (Da! Şi cei de la Rajneeshpuram au trecut prin experienţa descinderilor în forţă ale luptătorilor mascaţi acum mai bine de 20 de ani), dar Osho nici măcar nu se afla acolo! El plecase spre o staţiune montană însoţit de mai mulţi discipoli.
Pe 28 octombrie avionul cu care călătorea Osho aterizează la Charlotte în Carolina de Nord pentru a se realimenta. Acolo, el şi cei 6 însoţitori ai săi sunt arestaţi fără a li se prezenta nici un mandat. Iată ce povesteşte chiar Osho: “Câtă laşitate să arestezi un om care nu avea decât hainele de pe el sub ameninţarea a 12 soldaţi înarmaţi. I-am întrebat dacă ştiu ce fac: nu aveau nici un mandat, nu ştiau de ce mă arestează şi atunci au început să strige la mine. Le-am spus: “Nu este nevoie să strigaţi. Spuneţi-mi doar pentru ce mă arestaţi” Si nu au spus nimic. Mi-au pus cătuşele. Le-am spus atunci: “Nu sunt un criminal şi nimeni nu m-a mai tratat aşa. Vin de bună voie cu voi unde doriţi iar dacă vreţi să mă întorc în Oregon, mă întorc în Oregon dar vreau să ştiu care este motivul”.
S-a aflat mai târziu că Procurorul General al S.U.A. a cerut Gărzii Naţionale să mă aresteze şi ei s-au mirat: “Fără nici o dovadă, fără nici un ordin al Curţii de Justiţie nu putem să facem asta”. Procurorul general E. Meese (care ulterior a fost acuzat de multe crime şi a trebuit în final să se retragă din funcţie), a cerut chiar comandantului şef al armatei să mă aresteze şi acesta a râs spunându-i că niciodată în istorie nu s-a pomenit să trimiţi o armată împotriva unui singur om. “Şi nu e numai atât, i-a mai spus şeful armatei, nu aveţi nici o probă! De ce nu cereţi înainte unui tribunal să emită un mandat de arestare?” Nu au făcut însă nici un demers de acest gen. Şi când am fost arestat de 12 oameni cu arme încărcate am întrebat : Unde este mandatul? Nu aveau nici un mandat. Aveau doar o bucată de hârtie cu câteva nume scrise pe ea şi le-am spus : “Acestea nu sunt numele persoanelor pe care le arestaţi. Puteţi vedea paşapoartele noastre”. Erau şase sannyasini cu mine, nici unul din numele lor nu era pe acea hârtie. Nici atunci nu au vrut să audă nimic.
Am fost arestat cu câtuşe la mâini, un lanţ la mijloc şi lanţuri la picioare. Nici nu puteam să merg. Şi se temeau că aş puteau să îmi ridic mâinile astfel că mi-au mai pus un lanţ care unea cătuşele cu lanţul de la mijloc astfel ca să nu îmi mai pot mişca mâinile. (Aduceţi-vă aminte cum a fost adus domnul Gregorian Bivolaru de la Arad cu cătuşe la mâini, sub ce escortă impresionantă de soldaţi din trupele speciale înarmaţi până în dinţi, ceea ce a făcut pe mulţi să constate că nici criminalul grec deosebit de periculos Pasaris nu a fost păzit cu atâta străşnicie când a fost arestat de poliţia română n.r.) Au condus nebuneşte prin oraş pentru că erau fotografi peste tot şi dacă ar fi văzut că mă arestaseră fără mandat toate poveştile lor depre democraţie ar fi părut un non-sens.
Şeriful care stătea pe scaunul din faţă al maşinii care mă ducea în închisoare mi-a spus: “acolo vei fi protejat în totalitate”. I-am răspuns: ,,Dacă a fi încătuşat cu lanţuri înseamnă protecţie atunci de ce nu îl protejezi aşa pe preşedinte sau pe guvernatori pentru că vieţile lor sunt într-un pericol continuu. În America 20% dintre preşedinţi au fost asasinaţi. Nu este un număr prea mic. De ce nu vă ţineţi preşedinţii în închisoare?”.
Magistraţii americani i-au negat lui Osho dreptul de a fi eliberat pe cauţiune. Osho şi-a exprimat disponibilitatea de fi dus cu propriul avion, sub escorta poliţiei, în Oregon unde ar fi trebuit să fie instrumentat cazul. A fost însă refuzat, iar ceea ce ar fi trebuit să fie o călătorie banală de cel mult 5-6 ore s-a transformat într-o peregrinare de 12 zile, timp în care Osho a trecut prin 6 închisori americane.
După primele trei zile de închisoare, şeriful a venit să îl vadă pe Osho, întrucât cei cu care era închis în aceeaşi celulă îi deveniseră discipoli. Lor li se alăturaseră medicul şi asistentele medicale din spitalul închisorii şi în final chiar şi şeriful îşi aduce soţia şi copiii să îl cunoască pe Osho. Întrucât celula în care fusese închis era prea mică pentru atâta lume care dorea să vorbească cu el şi să petreacă cât mai mult timp în compania lui, doctoriţa închisorii a cerut ca el să fie mutat cu totul în cabinetul ei.
Unuia dintre avocaţi care a venit să îl viziteze şi care a rămas uimit de cât de mare impact a avut Osho asupra oamenilor de acolo, Osho i-a spus:,,nu am mai avut de multă vreme timp să mă odihnesc atât, toată lumea are grijă de mine. Şi toţi sunt preocupaţi de un singur lucru: când voi fi eliberat şi mă voi întoarce în comunitate, toţi vor să vină să petreacă acolo măcar câteva zile”. I-au adus chiar fotografii decupate din ziare pentru a le da autografe spunându-i: “asta ne va aminti că ai fost aici timp de 3 zile. În aceste zile locul acesta nu a mai fost o închisoare”.
Într-adevăr venirea lui Osho a făcut ca până seara la închisoare să sune atâtea telefoane şi să sosească atâtea telegrame, încât a fost nevoie să se aducă mai mulţi operatori care să se ocupe de ele. Unul dintre gardieni i-a spus lui Osho: “Am avut în această închisoare persoane foarte importante: miniştrii, candidaţi la preşedenţie, dar nu am mai văzut până acum aşa ceva. Poţi fi sigur că acum nu au cum să îţi facă ceva, toată lumea este cu ochii pe tine. Pot să te hărţuiască, dar nu îţi pot face nici un rău, nu îşi asumă riscul ăsta”. I s-au trimis atât de multe flori încât nu mai exista loc pentru ele şi atunci el a cerut ca florile să fie împărţite şcolilor şi universităţilor din oraş, astfel că în ziua când a fost dus sub escortă spre aeroport străzile erau pline de tineri care aruncau flori spre maşina sa. Osho a reuşit să realizeze un lucru nemaiîntâlnit până atunci, a organizat chiar o conferinţă de presă din închisoare.
6. Un nevinovat trebuie să îşi dovedească nevinovăţia
Iată ce scrie Osho despre otrăvirea lui de către autorităţile americane. Simptomele indicau clar otrăvirea şi numeroşi specialişti au spus că este vorba de talium sau de iradiere cu plutonium.
“În Oklahoma suspiciunile mele au devenit certitudini pentru că am aterizat în mijlocul nopţii pe un aeroport pustiu şi şeriful în persoană era acolo ca să mă ia în primire, chiar el a condus maşina şi cum stăteam chiar în spatele lui am putut auzi foarte clar ceea ce i-a şoptit la ureche cel care m-a dat în primire: “tipul ăsta este cunoscut în întreaga lume şi toată mass-media mondială este cu ochii pe el, aşa că nu fă nimic direct. Fii foarte atent.”
Am început să mă gândesc, care este intenţia lor? Ce vor să facă indirect? Cum am ajuns în închisoare intenţia lor mi-a fost clară. Şeriful mi-a cerut să nu completez formularul de intrare în închisoare cu numele meu. Ar fi trebuit să scriu în loc David Washington. L-am întrebat în baza cărei legi sau constituţii îmi cere să fac un lucru atât de prostesc. Refuz pentru că nu sunt David Washington. A insistat şi a spus: “Dacă nu semnezi cu numele pe care ţi l-am spus, îţi vei petrece noaptea pe această banchetă rece de fier”. I-am spus atunci “Eşti un om rezonabil, bine educat, nu-ţi dai seama ce lucru prostesc îmi ceri să fac? ” Mi-a răspuns “Nu îmi cere să îţi răspund, pur şi simplu îndeplinesc ordinele primite de sus”, iar de sus însemna în mod cert Casa Albă, Ronald Reagan.. Eram obosit după atâtea drumuri şi i-am spus: “Hai să facem un compromis, completezi tu numele David Washington sau ce alt nume vrei, iar eu semnez.” El a completat formularul cu numele David Washington iar eu am semnat cu semnătura mea în hindi. “Ce ai scris acolo ? Trebuie să scrii David Washington” a spus el. “Asta îţi va aminti că indiferent cei vei încerca să faci direct sau indirect vei fi prins. Este scrisul tău şi apoi semnătura mea care este cunoscută în întreaga lume şi poate fi recunoscută fără nici o mare dificultate. Întreaga ta conspiraţie a eşuat.”
Ideea era că dacă completam David Washington şi semnam tot aşa, puteam fi ucis, otrăvit, împuşcat şi nu ar fi fost nici o dovadă că eu am trecut vreodată pe acolo. Fusesem adus pe uşa din spate a aeroportului, intrasem în închisoare tot pe uşa din spate, în mijlocul nopţii astfel încât nimeni să nu nu îşi dea seama de prezenţa mea şi doar şeriful a fost prezent, nimeni altcineva.
M-a dus în celulă şi mi-a spus să iau una din saltele foarte murdare, plină de zdrenţe (şeriful nu a atins acea saltea). I-am spus “Eu nu sunt prizonier. Ar trebui să te comporţi mai uman. Am nevoie de o pătură şi o pernă”. A refuzat simplu: ” Nici o pătură, nici o pernă. Asta e tot ce primeşti”. A încuiat uşa celulei aceleia murdare şi mici şi a plecat.
Încă şi mai bizar a fost că dimineaţa devreme la ora 5 a deschis uşa şi parcă era un alt om. Nu-mi venea să cred ochilor, adusese o saltea nouă, o pătură, o pernă şi i-am spus: “Azi noapte te-ai comportat atât de primitiv, cum de ai devenit brusc atât de civilizat ?”. Mi-a oferit micul dejun la ora aceea atât de matinală, în nici o altă închisoare nu se procedase aşa. I-am spus: “Este mult prea devreme. De ce îmi dai atâta atenţie?” Mi-a răspuns: “Mănâncă repede că în 5 minute trebuie să plecăm spre aeroport”. L-am întrebat : “Atunci de ce mi-ai mai adus saltea, pătură şi pernă? ” (s-a dovedit ulterior că prima saltea era iradiată cu plutoniu). Nu a spus nimic şi a ieşit închizând uşa. Micul dejun nu era cine ştie ce, 2 felii de pâine înmuiate într-un fel de sos: nu mi-am dat seama ce era, nu avea nici un gust, nici un miros”.
Acum Dr. Amrito crede că am fost otrăvit. Poate că m-au otrăvit în toate cele 6 închisori, acesta a fost poate scopul pentru care nu au vrut să mă elibereze pe cauţiune şi pentru care am petrecut 12 zile într-o călătorie care ar fi trebuit să dureze în mod normal 6 ore. O otrăvire lentă care nu m-ar fi
