Cad frunzele, cad de departe, parcă s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate,
cu gesturi de negare cad mereu.
Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toţi cădem. Şi mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ţine-n mână căderea asta ,nesfârşit de blând.
cu gesturi de negare cad mereu.
de lângă stele în singurătate.
Noi toţi cădem. Şi mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ţine-n mână căderea asta ,nesfârşit de blând.
Toamnă de Rainer Maria Rilke
