O dată o maimută din evul anecdotic,
Venind la sfat pe creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţie! Sunt foarte ofensată…
Circulă-n lume vorba, deloc adevarată,
Că omul ar descinde din buna noastră rasă…
Însăşi ideea asta imi pare odioasă…
Aţi pomenit vreodata divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de razboi?
Cine-a vazut in hoarda la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie.
Noi nu avem mafii crude în stirpea noastră aleasă,
Nici terorişti, manele, nici luptele de clasă!
Cât am batut eu jungle, scuzaţi, n-am observat
În obştea de maimuţe, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taina de aşa-zise “mame”…
Nu veţi vedea vreodata cat soarele si luna
O minte de maimută dospind in ea minciuna!
Chiar de aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.
Şi iată încă una din lumea cea de jos:
La noi nu se întâlneste razboi religios
Nici “sfinte inchizitii”, nici libertate-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri
Şi nici o îndoiala ce duce la ateism,
Nici ordini materiale, nici materialism…
E adevărat ca omul a coborât ca soi,
Dar să fim rezonabili: n-a coborât din noi.
