NEcuvintele-n CUVINte: sâmbătă, aprilie 07, 2012

Mi-am împlîntat lopata tăioasă în odaie.

Afară bătea vîntul. Afară era ploaie.

Şi mi-am săpat odaia departe subt pămînt.

Afară bătea ploaia. Afară era vînt.

Am aruncat pămîntul din groapă, pe fereastră.

Pămîntul era negru: perdeaua lui, albastră.

S-a ridicat la geamuri pămîntul pînă sus.

Cît lumea-i era piscul, şi-n pisc plîngea Isus.

Săpînd s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,

Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.

Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborît,

Şi în odaia goală din nou mi-a fost urît.

Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.

O stea era pe ceruri. În cer era tîrziu.

Între două nopţi de Tudor Arghezi

Semnificaţia Paştelui

Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine, care comemorează Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creştine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic creştin. Există unele culte creştine care nu sărbătoresc Paştele. Sărbătoarea Paştelui poate fi asociată şi cu primăvara. Trezirea naturii la viaţa simbolizează noua viaţa pe care creştinii au caştigat-o prin crucificarea şi învierea lui Iisus.

Ultima săptămână a postului care precede sărbătoarea este Săptămâna Mare, care începe cu duminica Floriilor şi se termină cu duminica pascală. În duminica Floriilor se sărbătoreşte intrarea lui Hristos în Ierusalim. Săptămâna Mare are menirea împărtăşirii chinurilor lui Iisus. În această săptămână se termină postul de 40 de zile şi natura renaşte. În ziua de joi a Săptămânii Mari clopotele încetează să mai bată, vor mai bate doar în Sâmbăta Mare. Această zi semnifică începutul chinurilor Mântuitorului.

Înainte de anul 325 Î.H., Paştele se sărbătorea în diferite zile ale săptămânii, vinerea, sâmbăta sau duminica. În acel an, s-a convocat consiliul de la Niceea de către Împăratul Constantin cel Mare. El a emis legea pascală care stabilea ca această sărbătoare să aibă loc în prima duminică după luna plină, de sau după echinocţiul de primăvară.

Durata Sărbătorilor Pascale

Paştele creştin are o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paşti) şi sărbătoarea Înălţării Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare. Floriile deschid sărbătorile pascale.

Duminica Floriilor

Floriile deschid pentru toţi credincioşii ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie odată cu Înălţarea lui Iisus (la 40 de zile de la Sărbătoarea Paştelui). Evocând intrarea Mântuitorului în Ierusalim călare pe asin, întâmpinat de mulţime cu flori şi ovaţii, Floriile reprezintă în acelaşi timp o sărbătoare în care elementele creştine şi cele precreştine se îmbină în mod fericit, rezultând tradiţii şi obiceiuri extrem de pitoreşti.

Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. Primirea triumfalã ce i s-a făcut Domnului Hristos, care a intrat în Ierusalim ca Împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată de această minune premergătoare. Astfel, toţi cei care se aflau în cetatea Ierusalimului, simţind că Însuşi Dumnezeu a venit în lume, îl întâmpină cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”.

În biblie scrie că în dimineaţa Floriilor, Mântuitorul împreună cu ucenicii săi se îndreptau spre Ierusalim. Apropiindu-se de satul Betfage, în apropiere de Muntele Măslinilor, Iisus trimite doi dintre ucenicii săi, zicându-le: „Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea. Dezlegaţi-o şi aduceţi-o la mine” (Matei 21, 1-2). Domnul Hristos dorea să parcurgă distanţa până la Ierusalim, de aproximativ 2,5 km, călare pe mânzul asinei „pe care nimeni dintre oameni n-a şezut vreodată” (Luca 19, 30) spre a se împlini ceea ce s-a spus prin profetul Zaharia: „Spuneţi fiicei Sionului: iată, împăratul tău vine la tine blând şi călare pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug” (Matei 21, 5).

În această zi, denumită şi Duminica Stâlpărilor, se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, care se împart creştinilor, iar slujitorii Bisericii le ţin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, creştinii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele.

În tradiţia populară există credinţa că însăşi Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajutând-o pe Fecioara Maria să treacă apa unui râu.

Originea cuvântului Paşti

Sărbătoarea Învierii Domnului este indicată în limba română prin cuvantul "Paşti" folosit la plural şi este de origine ebraică. La evrei, cuvantul Pascha (pesah) însemnă trecere şi a fost moştenit de aceştia de la egipteni. Termenul ebraic a trecut în vocabularul creştin şi pentru că evenimentele istorice, care sunt comemorate de această sărbătoare, patimile, moartea şi învierea Domnului, au coincis cu Paştile iudaice din acel an.

Modul de calcul pentru Sfintele Paşte

Data celebrării Paştelui are la bază două fenomene astronomice: echinocţiul de primăvară şi mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului. Astfel, Paştele se serbeaza în duminica imediat urmatoare primei luni pline după echinocţiul de primăvară. Începând din anul 325 a.d. până în 1582 a.d., Paştele s-a calculat după calendarul Iulian, considerat calendarul oficial la acea vreme. În 1583, Papa Gregor al Treisprezecelea, convins de supuşii săi şi de oameni de ştiinţă, a decretat o revizuire a calendarului folosit în mod oficial. Astfel a apărut calendarul gregorian. Paştele catolic este calculat în funcţie de calendarul gregorian, Paştele ortodox fiind în continuare calculat după calendarul iulian.

Asemănări şi deosebiri între Paştele ortodox şi Paştele catolic

Deşi religia ortodoxă şi cea catolică sunt asemănătoare, exista suficiente diferenţe în ceea ce priveşte cea mai importantă sărbătoare a anului, Paştele, începând de la modul în care se ţine postul până la structura slujbei de Înviere din fiecare Biserică.

Una dintre cele mai semnificative deosebiri este chiar data calendaristică a sărbătorii. Până la schisma care a dus la separarea celor două religii, data era calculată după un sistem bine stabilit. Apoi însă, fiecare a decis calcularea datei Paştelui după alta metodă. Comună este doar orientarea în funcţie de duminica de după prima lună plină ce urmează echinocţiului de primavară. Biserica Ortodoxă stabileşte data Paştelui după calendarul iulian, iar Biserica Romano-Catolică după calendarul gregorian. Astfel, ambele date ale sărbătorii se regăsesc în intervalul martie - aprilie, variind de la o săptămâna, la cinci sau şase. O dată la câtiva ani, data Paştelui coincide atât pentru ortodocşi cât şi pentru catolici.

Deosebiri sunt şi în ceea ce priveşte perioada dinaintea Paştelui, "Postul mare". Ortodocşii ţin post şapte săptămâni, este cel mai lung post din an pentru ei, în care se mănâncă legume, fructe, în general produse vegetale, iar în anumite zile este permis peştele. Carnea, ouăle, produsele lactate şi orice este de origine animală este considerat aliment "de frupt". Credincioşii catolici ţin post patru-cinci săptămâni, iar acesta presupune doar evitarea preparatelor din carne, restul alimentelor fiind permise.

Şi unii, şi altii sărbătoresc Floriile, adică intrarea lui Iisus în Ierusalim şi începutul Săptămânii Mari. Pe parcursul acesteia, pregătirile sunt asemănătoare. Se termină curăţenia de primăvară, se pregătesc diverse tipuri de mâncare specifice sărbătorii: cozonaci, mâncăruri din carne de miel, se vopsesc ouă, dar se fac şi pregătiri sufleteşti: împărtăşania. Majoritatea aleg să se spovedească şi să se împărtăşească în joia sau vinerea dinaintea Învierii.

O particularitate a Săptămânii Mari ortodoxe sunt Deniile: slujbe religioase ţinute în fiecare zi, între orele 18:00 şi 21:00. Fiecare zi are o structură proprie, în funcţie de evenimentul de care ne amintim în acea zi. De exemplu, în Joia Patimilor se citesc "cele 12 Evanghelii" - pasaje din Biblie, referitoare la patimile şi răstignirea Mântuitorului. În Vinerea Mare se cântă "Prohodul" şi se trece conform tradiţiei pe sub masă (numită în unele zone "aer"), apoi se înconjoară de trei ori biserica înainte de terminarea slujbei.

În Săptămâna Mare, mulţi credincioşi ortodocşi şi catolici ţin post negru. Este considerat o curăţire şi o jertfă, pentru se purifică înainte de a fi împărtăşiţi.

Sâmbăta Mare are propriul ritual. În cazul catolicilor, este vorba de o slujbă religioasă compactă, la care participarea este obligatorie - şi este vorba de o participare activă. În cadrul slujbei se cântă imnuri, se pun întrebări şi se citesc pasaje din Biblie. La sfârşit, participanţii sunt împărtăşiti cu ostie (pâine nedospită) şi se înconjoară biserica de către preoţi şi credincioşi.

Slujba religioasă ortodoxă din Sâmbăta Mare este mai lungă. Există mai multe ritualuri de îndeplinit, iar serviciul religios poate dura şi câteva ore după miezul nopţii. După terminarea acestuia, credincioşii merg la cimitir, ducând "lumina" luată de la biserică. Acest obicei se practică şi la catolici. În dimineaţa zilei de duminică, foarte devreme, se obişnuieşte sfinţirea unui coşulet cu diverse alimente specifice sărbătorii: ouă roşii, cozonac, carne de miel, vin şi prăjituri. Ritualul este practicat şi de catolici (cu diferenta că în unele parohii sfinţirea se face sâmbăta după-amiaza, înainte de Înviere). Apoi, înainte de micul dejun, toţi membrii familiei se spală pe faţă cu apa în care a fost pus un ou roşu şi un ban (simboluri ale sănătăţii şi belşugului).

În după-amiaza zilei de duminică, se mai ţine un serviciu religios în ambele cazuri, unde se citeşte Evanghelia în limbi diferite. Ortodocşii numesc acestă slujbă "a doua Înviere".

Atât la catolici cât şi la ortodocşi, duminica vine "iepuraşul", ce aduce daruri pentru copii. Cum unul dintre obiceiurile mai vechi de Paşte era ca duminica să se poarte haine noi, cele două au fost asociate. Astfel, copiii primesc de Paşte hăinuţe noi, pe care le poartă în aceasta zi.

Istoria Sărbătorii Paştelui

Pentru prima dată, Paştele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos. În această zi evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura în cartea Exod (Ieşirea) din Vechiul Testament ne oferea instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştelor în timpul lui Moise. Evreii din antichitate îşi aminteau de faptul că Dumnezeu i-a salvat din robia în care se aflau în Egipt.

În ceea ce priveste creştinii, Dumnezeu a reînnoit legamântul făcut cu israeliţii, de data aceasta nu printr-un om, Moise ci prin Fiul Său, Iisus Mesia. Legământul cel nou nu mai este un legământ facut doar cu evreii, ci cu toate popoarele, care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus Hristos. Legământul cel vechi purta sigiliul sângelui unui miel care trebuia sacrificat de Paşti după instrucţiunile date de Dumnezeu. Cu ocazia ieşirii din Egipt, când au sărbătorit pentru prima dată Paştele, toti evreii trebuiau să ia un miel şi să îl sacrifice. Apoi, cu sângele mielului erau unse ramele de lemn ale uşilor de la casele în care locuiau aceştia. În noaptea aceea, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt şi a omorât toţi fii întâi născuţi ai egiptenilor în casele care nu aveau pe uşă sângele mielului. În casele israeliţilor, nu a murit nimeni, pentru că aceştia ascultaseră porunca lui Dumnezeu şi au pus sângele mielului pe uşile lor. Sângele mielului oferea o garantie, un semn vizibil prin care credincioşii dădeau de înţeles că au luat în serios avertismentul lui Dumnezeu. În Noul Testament mielul a fost reprezentat prin Mântuitorul Iisus, iar sângele lui care a curs pe cruce este sângele răscumpărător.

La Cina cea de taină, în noaptea când a fost trădat, înainte de a fi prins şi arestat, Domnul Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui în Nou Testament, după porunca ce i-a fost dată de Dumnezeu, pentru că El vrea ca toţi creştinii să-şi amintească de preţul care a fost plătit pentru răscumpărarea noastră din sclavia păcatului.

Săptămâna Mare a Sfintei Sărbători

În săptămâna mare, în toate gospodăriile se face curaţenie generală: se mătura curţile, se adâncesc şi se curăţă şanţurile, se repară gardurile, se curăţă gunoiul din şuri, se lipesc şi se văruiesc casele, se spală perdelele şi mobilierul, se şterg geamurile, se aerisesc toate hainele, aşternuturile şi covoarele. Bărbaţii muncesc la câmp până cel târziu în ziua de joi, când revin în gospodărie şi îşi ajută nevestele la treburile casnice.

În Joia Mare, sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Impărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-L ucidă.

Superstiţii

nu este bine să dormi în Joia Mare, căci cine doarme în aceasta zi va ramâne leneş un an întreg.
daca doarme o femeie, va veni Joimăriţa care o va face incapabilă de lucru tot anul.
morţii vin în fiecare an în această zi la vechile lor locuinţe, unde stau până în sâmbata dinainte de Rusalii.

În Săptămâna Mare creştinii se duc să se spovedească şi să se împărtăşească.

În Vinerea Mare, seara, se merge la înconjurat Sfânta biserică şi se trece pe la mormântul Domnului (pe sub masă) cu un buchet de flori.

Mâncăruri specifice de Paşti

Sărbătorirea Învierii Domnului, a Sfintelor Paşti, este pentru întreaga creştinătate prilej de bucurie şi praznic împărătesc pentru că prin Învierea Domnului se mântuieşte tot păcătosul primind iertare de greşelile spovedite şi hrănindu-se trupeşte şi sufleteşte cu Sfintele Paşti primeşte viaţă nouă. Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi cel mai aspru post de peste an, presupune ca trecerea la mâncăruri de dulce să fie cumpătată şi cu chibzuială. Masa tradiţională pentru Sfintele Paşti este alcătuită la creştinii români din: drob de miel, ciorbă de miel, friptură de miel. La desert se mănâncă cozonacul cu diverse umpluturi şi pasca cu brânză. Alături de aceste bucate se pregătesc ouă înroşite. Tradiţia populară spune că, la răstignirea lui Iisus Hristos, Maica Domnului a adus un coş cu ouă pe care a vrut să le dea paznicilor. Aceştia au refuzat darul, batjocorindu-l şi mai mult pe Iisus. Plângând în hohote, Maica Domnului a lăsat coşul la picioarele Răstignitului. Sângele, şiroind din trup, a împestriţat ouăle. Uitându-se la ele, Iisus Hristos a şoptit că din acea zi toţi creştinii vor vopsi ouă roşii. În felul acesta, ouăle roşii au devenit un simbol al Învierii Mântuitorului.

Obiceiuri de Paşti

Joia Mare

se fac focuri în curtea casei, pentru ca morţii să se poată încălzi. Focul din Joia Mare, se face aprinzând pentru fiecare mort câte o grămăjoară, ca să aibă lumină pe lumea cealaltă. În unele locuri se duc la biserică băuturi şi mâncăruri, care se sfintesc şi se dau de pomană, pentru sufletul morţilor. În alte zone se împart la biserică colivă şi colaci.
Tot în Joia Mare, se înroşesc ouăle. Tradiţia spune că ouăle roşite şi fierte în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată. Acum, de Paşti, ouăle se vopsesc şi în alte culori, ca de exemplu: verzi, albastre, galbene, mov, violet etc
O altă tradiţie este nunta (măritarea) urzicilor, ceea ce înseamnă înflorirea şi, implicit, încetarea acestora de a mai fi bune de mâncat.

Astăzi în sufragerie

Dormitau pe-o farfurie,

Necăjite si mânjite,

Zece ouă înrosite.

Un ou alb, abia ouat,

Cu mirare le-a-ntrebat:

- Ce vă este, frătioare,

- Ce vă doare?

Nu vă ninge, nu vă plouă,

Stati gătite-n haină nouă,

Parcă, Dumnezeu mă ierte,

N-ati fi ouă…

- Suntem fierte!

Zise-un ou rotund si fraise

Lânga pasca cu orez.

Si schimbindu-si brusc alura,

Toate-au început cu gura:

- Pân’la urmă tot nu scap!

- Ne găteste de paradă.

- Ne ciocneste cap în cap

Si ne zvârle coaja-n stradă…

- Ce rusine!

- Ce dezastru!

- Preferam să fiu omletă!

- Eu, de m-ar fi dat la closcă,

As fi scos un pui albastru…

- Si eu unul violet…

- Eu, mai bine-ar fi să tac:

Asa galben sunt, că-mi vine

Să-mi închipui că pe mine

M-a ouat un cozonac!…

La Pasti de George Topirceanu

Sâmbăta Mare

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale, termină curăţenia şi fac ultimele retuşuri la hainele pe care le vor îmbrăca la Înviere şi în zilele de Paşti.

se sacrifică, în mod ritual, mielul, şi se prepară cighirul, friptura şi borşul de miel. Spre deosebire de sărbătoarea Crăciunului, de Paşte nu se pregătesc foarte multe feluri de mâncare, de unde şi zicătoarea, frecventă în Bucovina: "Crăciunul este sătul, iar Paştele este fudul."
pe vremuri era obligatoriu ca femeile să îmbrace, la slujba de Înviere şi în zilele de Paşti, măcar o camaşă nouă, cusută în orele de taină ale noptii, iar bărbaţii să aibă cel puţin o pălărie nouă.

Simboluri creştine ale Paştelui

Crucea - simbolizează crucificarea, opusul învierii. Totuşi, la consiliul de la Niceea, în anul 325 Î.H., Constantin a decretat că întocmai crucea să fie simbolul oficial al creştinismului. Crucea nu este numai un simbolul pascal ci şi unul al credinţei.

Oul - simbolizează învierea. Ouăle roşii aveau menirea de a ţine răul departe şi simbolizau sângele lui Hristos.

Mielul -reprezintă victoria vieţii asupra morţii. Îl simbolizează pe Mântuitor care s-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Mieii sunt membrii turmei lui Dumnezeu.

Lumânarea de Înviere - este cea pe care în noaptea Învierii, fiecare credincios o poarta în mână şi pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului. Restul de lumânare ramasă nearsă după slujbă se păstrează şi credincioşii o aprind în cursul anului atunci când au momente de cumpănă în familie.

Pasca - se coace de către gospodine numai o dată pe an, de Sfintele Paşti. Ea are formă rotundă pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Având la mijloc o cruce, pasca este împodobită pe margini cu aluat împletit. În momentul în care se pune în cuptor, la sate mai ales, femeile fac semnul crucii cu lopata pe pereţii cuptorului, spunând: "Cruce-n casă,/ Cruce-n piatră,/ Dumnezeu cu noi la masă,/ Maica Precistă pe fereastră" . Legenda pascăi spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a poposit la un om foarte primitor care le-a pus în traistă la plecare pâine pentru drum fără ştirea lor. Apostolii, l-au întrebat pe Hristos când va fi paştele, iar Mântuitorul le-a spus că atunci când vor găsi pâine în traistă. Căutând, apostolii au găsit în traistă ceea ce le pusese acel om. De atunci, pentru sărbătoarea de Paşti femeile fac pască.

Măgarul – simbolizează sinceritatea, nevinovăţia, pentru că Iisus a intrat în Ierusalim în Duminica Floriilor călare pe măgar.

Iepuraşul - reprezintă fertilitatea. Simbolul provine încă din vremea festivalurilor păgâne de Eastre. Simbolul pământesc al zeiţei Eastre era iepurele. Germanii au adus cu ei simbolul iepuraşului pascal în America. Numai după războiul civil devine răspândit ca simbol creştin. De fapt sărbătoarea Paştelui nu era celebrată în America până la acea dată.

Fluturele - simbolizează viaţa lui Iisus: omida reprezintă întruparea omenească; coconul este moartea trupească, fluturele simbolizează Învierea.

Păunul – este simbolul vieţii veşnice, deoarece în trecut se credea că este nemuritor.

Scorpionul – este simbolul lui Iuda.

Cum se serbează Paştele în România?

În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spală pe faţă în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi se spune că aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele.
În zona Câmpulung Moldovenesc, Paştele conţine o complexitate de simboluri. Credinţa în puterea miraculoasă a rugăciunii şi binecuvântarea bucatelor sunt câteva din practicile obişnuite ale sărbătorii. În zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşează în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteze bucatele din coşul pascal. În faţa fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coş, după orânduiala strămoşilor. În coşul acoperit cu un şervet ţesut cu model specific zonei sunt aşezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (care vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta), sare (care va fi păstrată pentru a aduce belşug), zahăr (folosit ca remediu pentru vitele bolnave), făină (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, şunca, brânza, ouăle roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfecla roşie cu hrean, şi prăjituri. După sfinţirea acestui coş pascal, ritualul de Paşti continuă în familie.
În părţile Sibiului, există obiceiul ca de Paşti să fie împodobit un pom asemănător cu cel de Crăciun. Singura deosebire constă în faptul că în locul globurilor se agaţă ouă vopsite (golite de conţinutul lor). Pomul poate fi aşezat într-o vază frumoasă, farmecul sărbătorii sporind cu o podoabă de acest fel.
La Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonac şi cocoşi albi. Cocoşii sunt crescuţi special pentru împlinirea acestei tradiţii. Ei vestesc miezul nopţii. Datina din străbuni spune că atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoş cântă primul. Este un semn că în anul respectiv casa lui va fi îmbelşugată. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci.
O datină foarte frumoasă se păstrează în Maramureş în zona Lăpuşului. Dimineaţa, în prima zi de Paşti, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să anunţe Învierea Domnului. Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor “Sărbători fericite”. Tradiţia spune că pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să nu fie discordie tot anul.
În Argeş, alături de dulciurile tradiţionale de Sfintele Paşti sunt prezenţi şi covrigii cu ou. Fiecare gospodar se străduieşte să pregătească o astfel de delicatesă, care este simbolul belşugului.
În Banat, la micul dejun din prima zi de Paşti, se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o porţie de paşti(vin+pâine sfinţite). În meniul acestei mese festive se include şi ciolanul de porc fiert, ouă albe, mâncăruri tradiţionale, şi nelipsita friptură de miel.
În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică şi se duce în cimitir unde este păzită de feciori. Dacă toaca a fost furată sunt “pedepsiţi” ca a doua zi să dea un ospăţ din care se vor înfrupta atât “hoţii”, cât şi “păgubiţii”. Dacă cei care au încercat să fure toaca nu au reuşit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospăţul.
Pe valea Crişului Alb, la Almăş, toată suflarea comunei se adună în curtea bisericii. Femeile şi fetele din localitate se gătesc în straie de sărbătoare şi vin în curtea bisericii unde vopsesc şi "împistriţesc" (încondeiază) ouă.

Cum se sărbătoreşte Paştele în lume

Italia

Agnellino, mielul bine prăjit, este specialitatea italienilor în aceste zile, servit cu anghinare şi piper. În unele zone se serveşte o pâine coaptă sub formă de coroană şi împodobită cu bomboane de forma oului, colorate. De asemenea, se dăruiesc ouă vizitatorilor, care sunt binecuvântate de preot. De obicei, ouăle se păstrează în centrul unei pâini, sub formă de pui sau iepuraş. Tipic sărbătorii este reprezentarea patimilor - Passion Christi, o procesiune ce are loc pe străzile oraşelor în Vinerea Mare. Cozonacul are forma unui porumbel, se numeşte Colomba, iar în unele regiuni Paloma di Pasqua.

Olanda

De Paşte, mesele olandezilor sunt decorate cu ouă colorate şi flori. Se serveşte o pâine dulce, tradiţională umplută cu stafide, numită Paasbrood.

Franţa

Clopotele bisericilor nu mai sună începând cu Vinerea Mare şi până în Duminica de Paşte, în semn de respect pentru suferinţa prin care a trecut Isus. Se spune că în această perioadă clopotele au plecat spre Roma, de unde se vor întoarce aducând daruri, în special ouă. Duminică dimineaţa, când sună clopotele de Paşte, toţi copiii ies în stradă şi caută ouăle aduse de clopote, de la Roma. Oamenii îşi urează, în aceste zile, când se întâlnesc Heureuses Paques (Paşte fericit!). Iepuraşul de Paşte se numeşte Pierre LeBunnee.

În Norvegia

Paştele poartă denumirea de Pask, iar Săptămana Mare durează din după amiaza zilei de miercuri (înaintea Joii Mari), până marţea următoare. Şi aici există tradiţia Iepuraşului de Paşte.

Suedia

Săptămâna Mare începe cu Duminica Floriilor, pentru a celebra intrarea lui Isus în Ierusalim. Oamenii obişnuiesc să ducă la biserică crengi de salcie, care ţin locul celor de laur. Ei le-au ţinut în casă timp de o săptămâna, pentru a înflori mai repede, datorită căldurii. Există şi superstiţii legate de această perioadă. Se crede că vrajitoarele au o putere deosebită în această perioadă, în special cele de magie neagră. Cu o zi înainte de Paşte, băietii şi fetele se îmbracă în vrăjitoare şi merg la vecini lăsându-le vederi de Paşte, pentru care primesc bani sau dulciuri.În partea de vest a ţării există obiceiul să se lase o scrisoare în cutia poştala sau sub uşă, expeditorul rămânând necunoscut.Ouăle fierte, frumos colorate, sunt neapărat incluse în meniul suedezilor în această perioadă.

În Austria şi Germania

Joia Mare este denumită Gründonnerstag, adică Joia Verde. Până nu demult, preoţii catolici oficiau slujba din această zi, în odajdii verzi. De fapt, cuvântul derivă de la Greinen, care în limba veche germană însemnă “a plânge” şi redă suferinţa lui Iisus. Totuşi, de Joia Verde există tradiţia ca să se mănânce alimente verzi (spanac, salată, supe şi tarte speciale cu verdeţuri). Este ziua când se seamănă pătrunjelul, care, în superstiţiile populare creşte foarte greu deoarece diavolul îl “cheamă înapoi de nouă ori”. Doar dacă este sădit în această zi, diavolul nu mai are nicio putere asupra lui. O altă tradiţie este să se ascundă ouă vopsite în grădini, parcuri, pentru a fi căutate în prima zi de Paşte de către copii. În Sâmbata Mare, se aprind pe dealuri, pe malul apelor, focurile de Paşte, denumite şi Focurile lui Juda, în care se arde tot ce nu mai este necesar, semn al reînoirii şi purificării prin foc. Slujba de Înviere nu are loc la miezul nopţii, ci seara. Biserica este în beznă completă, în faţa ei se aprinde un foc mare, de unde “se ia lumină”.

În Anglia

în Sâmbăta Ouălor copiii merg din casă în casă şi cer ouă sau carne, aruncând vase de lut sparte la uşile celor care îi refuză.

America latină

Reeditarea Patimilor cu ocazia sărbătorilor de Paşti este o ceremonie caracteristică Spaniei şi ţărilor de tradiţie spaniolă (din America latină).

Mexic

Săptămana Mare, sau Săptămâna Patimilor poartă denumirea de Semana Santa (săptămâna Sfântă) şi durează de la Duminica Floriilor până la Duminica Paştelui. În multe localităţi, scenariul Patimilor lui Iisus, biciuirea, răstignirea se reeditează ca un adevărat spectacol religios. Pe străzi, în ziua de Paşte, mii de oameni, poartă fotografia lui Juda Iscariot, pe care o bat, o rup în bucăţi, îi dau foc, pentru faptul că l-a vândut pe Iisus.

În Australia,

singura zi când toate magazinele sunt închise prin lege, este Vinerea Mare. Nici ziarele nu se editează în această zi. Ouăle de Paşte nu sunt aduse de iepuraş ci de Bilby – un soi de iepure cu marsupiu, care seamănă cu un cangur.

În SUA,
există tradiţia de peste 100 de ani, ca în a doua zi de Paşte (luni) la ora 10 dimineaţa, în grădina de la Casa Albă din Washington să se “rostogolească ouăle”. Este o competiţie a copiilor, care, se întrec «să ruleze» cu podul palmei, un ou de Paşte. Cine ajunge cel mai aproape de linia de sosire cu oul întreg, este declarat câştigător şi primeşte drept premíu, un ou din lemn cu autografele preşedintelui SUA şi soţiei sale.

Europa de Est

Tradiţia vopsirii ouălor datează în aceste ţări încă din Evul Mediu. În Ungaria se pictează pe ouă flori roşii, care simbolizează sângele vărsat de Isus. În Iugoslavia se scrie pe ouă XV, care reprezintă propoziţia christos valkrese. Polonezii duc preparatele de Paşte la biserică pentru binecuvântarea preotului. Ei le servesc la prima masă de Paşte.

În Rusia,

duminica Paştelui este sărbătorită în mod festiv… la cimitir. Obiceiul s-a format în urmă cu decenii, când, fiind interzis să se meargă la biserică, întrunirile de orice fel fiind prost văzute, de Paşti oamenii vizitau pe-ascuns mormintele familiei, unde beau în amintirea celor dragi, o sticlă de vodcă. De-a lungul timpului, şi mai ales după anii 90, acest “obicei” s-a transformat într-o adevarată sărbătoare populară, astfel încât, de câţiva ani, în ziua de Paşte, în Moskova, există linii speciale de autobuze, care duc mulţimea de călători care se îndreaptă spre cimitirele oraşului. Se mănancă tradiţional – Kulitci (o pâine cu fructe şi condimente) şi Pasa – o prăjitură cu multe ouă. Se ciocnesc ouă roşii, spunându-se: “Christus woskres!” (Christos a înviat), la care se răspunde: “Woistinu woskres!” (Adevărat c-a înviat). Chiar dacă are loc în cimitir, serbarea este considerată “ a vieţii”, a “învierii”, nu a morţii.

Grecia

Există obiceiul ca oamenii să plece de la biserică ţinând în mâini lumânări aprinse. Se spune că lumina aduce noroc dacă nu se stinge până acasă. La masa de Paşti, un ou este suspendat de o sfoară, în timp ce oaspeţii se aşează în jurul mesei şi încep să-l lovească cu capul, încercând apoi să îl prindă în gură. În aceste zile se mănâncă o pâine specială, numită pâinea lui Isus. Pâinea este marcată în mijloc cu o cruce, iar pe margini este decorată cu ornamente în formă de ouă. Masa de Paşte începe duminică după-amiaza, prelungindu-se până spre seară.

Iepuraşul în cadrul sărbătorii de Paşte!

Prezenţa iepuraşului în tradiţia pascală se datorează reminiscenţelor ritualurilor păgâne şi divinităţilor venerate în vremuri îndepărtate, simpaticul animal fiind atunci ca şi astăzi, un simbol al fertilităţii. O veche legendă nordică spune că zeiţa Eostre a găsit într-o iarnă o pasăre rănită pe câmp. Pentru a o salva de la moarte, zeiţa a transformat-o în iepuroaică, aceasta păstrând însă capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulţumi binefăcătoarei sale, iepuroaica decora ouăle făcute şi i le dăruia zeiţei. Această legendă se mai păstrează vie în rândurile comunităţii olandeze din Pennsylvania, unde copiii aşteaptă de Paşte iepuraşul care face un cuib plin de ouă colorate. Din această legendă s-a născut şi tradiţia ca iepuraşul să aducă daruri copiilor.

Iepurele este un mesager sacru al divinităţii în multe culturi. Spre exemplu, în tradiţia chineză, iepurele este o creatură care trăieşte pe Lună, unde se ocupă cu măcinarea orezului, esenţa vieţii. Pentru budişti, iepurele este de asemenea, o creatură selenară. Legenda spune că, neavând ce ofrandă să-i aducă zeiţei Indra, iepurele s-a sacrificat şi s-a gătit pe sine însuşi în focul sacru, drept răsplată, fiind aşezat pe Lună. Şi pe continentul american, animalul cu urechi mari este personaj de legendă. La unele triburi există un mit care descrie cum iepurele a adus oamenilor focul, în timp ce în cultura mayaşă era creditat cu inventarea scrisului.

În Egiptul antic, iepurele ocupă un loc aparte, ca simbol al fertilităţii, în timp ce în tradiţia germanică el este cel care aduce viaţa nouă în fiecare primăvară. Prima atestare documentară a prezenţei iepurelui în simbolistica pascală apare în Germania prin anii 1500, deşi este probabil că el era deja prezent de mai multă vreme în tradiţia populară. Germanii sunt de altfel, primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraşi prin 1800. În aceeaşi perioadă, în Franţa şi Germania au apărut şi primele ouă din ciocolată.

Cum se spune „Paşte Fericit” în alte limbi:

"Happy Easter!" - engleză "
Joyeux Paques!" – franceză
"Felices Pascuas!"- spaniolă
"Buona Pasqua!" – italiană
"Frohe Ostern!" – germană
"Kalo Paskha!" - greceşte
"Glad Pask!" - suedeză
"Pascoa Feliz!" – potrugheză
"Wesolych Swiat Wielkanocnych!" - poloneză

Paşte Fericit!

Sursa:2011 Primaria Municipiului Timisoara.

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...
Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!
Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!..

Ion Minulescu,Drum crucial