iulie 04, 2011

În grădina Domnului, de pe vîrful muntelui

Informaţia înseamnă putere !



Leacuri ciobăneşti din Mărginimea Sibiului






Leacuri povestite de Babu Niţu din Gura Rîului.Intr-o zi insorita de vara, mi-am lasat biblioteca intesata de carti, mi-am lasat calculatorul, Internetul si am plecat la... specializare, pe Valea Cibinului, in judetul Sibiu. Nu, acolo nu exista vreun institut medical celebru, ci... un baci batran si intelept, cunostinta mai veche a revistei noastre, Babu Nitu al lui Stef. "Babu", in zona Sibiului, este un apelativ care arata respectul, stima cu care cei tineri li se adreseaza celor batrani si intelepti. Iar la 83 de ani impliniti in aprilie, Babu Nitu nu este doar unul din cei mai varstnici ciobani din Gura Raului, ci si cel mai intelept dintre ei, sfetnic neintrecut in toate pricinile

vietii si, mai presus de toate, un geniu al medicinei satesti. Insa inainte de a-l asculta pe Babu Nitu vorbind, trebuie sa va spun cate ceva despre drumul strabatut pana la el, o adevarata calatorie catre culmile inverzite ale Cibinului.Vara, Babu Nitu nu-i de gasit niciodata acasa, in sat. La anii sai, urca inca singur la munte, unde-i sunt oile. Asa ca a trebuit sa ajung sus la stana, ceea ce inseamna vreo treizeci de kilometri de urcus, pe drum forestier noroit si serpuit printre paraie. Iar dupa drumul acesta, incepe un drumeag de padure, pe care nu se mai poate trece cu nici un fel de masina. Asa ca am luat-o la urcus cu piciorul printr-un codru de brazi, pe alocuri doborati de vanturile napraznice, deschizand privelistea fascinanta a crestelor muntelui Cindrel, cu iezerele si varfurile inca acoperite de gheata si de zapada. Nu stiu unde e stana, dar latratul cainilor ciobanesti care imi adulmeca urma imi arata directia. Ma indrept catre ei, cu curaj si cu o bata zdravana in mana, pana cand ma trezesc inconjurat de vreo zece dulai. Semn bun ca am ajuns la tinta, dar si riscul de a fi facut petice. Singura solutie: sa strig cu putere, ca sa auda ciobanii si sa ma scape din coltii lor. Din fericire, vin repede si-mi deschid calea spre Babu Nitu, pe care il gasesc, cum altfel?, in exercitiul functiunii: mulge oile. Tarcul se afla chiar in inima padurii, sub niste brazi uriasi, care abia lasa razele soarelui sa patrunda. Ii spun cine sunt, de-unde vin, si desi a mai dat interviuri pentru revista noastra, ma incearca in dinti, ca pe galbeni: "Pai noi sedem toata ziua la stana, nu stim nimic. Dumneavoastra care veniti de la oras stiti, cu siguranta, mai multe, si poate ne invatati si pe noi." Daca treci peste mandria de orasean "invatat" si perseverezi, intr-un tarziu, calcandu-si parca pe inima, Babu Nitu incepe sa mai spuna cate ceva, mai degraba intrebandu-te: "Dar lemnul lupului il cunoasteti? Creste, ia asa, pe langa campuri";"Brusturele trebuie sa-l stiti, face la vremea aceasta ca un puf alb pe langa paraie". Daca ai rabdare si raspunzi fara tafna, ascultand si mai ales intreband, ai sansa ca Babu Nitu sa se dezlege in cele din urma la vorba, sa te bata pe umar si sa te poarte cu sine spre lumea fabuloasa a leacurilor populare din Marginimea Sibiului. O adevarata initiere, care te duce pe potecile intunecoase si umede din padure, dar si pe plaiurile pastorale insorite, acolo unde sute si sute de plante si ierburi asteptau, parca, sa fie chemate de glasul lui Babu Nitu, dezvaluindu-si puterile. Sute si sute de plante, multe din ele necunoscute, dintre care am ales cu greu si cu parere de rau, doar pe cele mai cunoscute si mai usor de gasit.

Reţete din farmacia muntelui


Răşina de brad


Bradul, leacul ciobanului





"Domnule, sa stiti de la mine ca cel mai bine ii sa te stii cu un mestesug. Ia, eu am invatat de la cei mai batrani ca mine mestesugul la buruienile de leac. Si eu n-am ras de nimene dintre cei batrani care stiau leacuri vechi, ba m-am dus si-am intrebat si am furat meserie cat am putut. Ca meseria asta se fura, nu se invata asa, in scoli. Ca in scoli ii numa teorie, da la cei batrani ii practica, cum se spune. Ma duceam si spuneam: "Babule, invata-ma si pe mine la ce ii buna iarba asta, la ce ii buna ailalta", ba ma duceam si spuneam ca ma doare aici sau acolo si sa ma invete ce sa fac. Si poate nu ma durea, dar asa am invatat. Ca fecioru meu ii veterinar si nu vrea sa stie decat de injectii, dar aici, la stana, daca se imbolnaveste o oaie sau un om, cu ce-i mai faci injectie? Si apoi, si la injectie - poti sa bagi tu mana in foc ca ce-i pus acolo-i bun? Vedeti, bradul acela de care va rezemati ii plin de rasina. Daca un om sau un animal se betegeste la un picior, ceva, atunci luati rasina din asta, o puneti pe din doua cu seu de oaie si le topiti impreuna la foc domol, dupa care le lasati la racit. Cu unsoarea care ramane, ungeti lovitura sau vanataia si numaidecat se vindeca, mai repede decat cu doctoriile de la oras. Daca-i rana cu sange, atunci se pune rasina in rachiu tare si se lasa la dospit, si cu leacul asta se spala rana, care se inchide si se vindeca fara sa coaca. Pentru reumatism, rasina se incalzeste tare, dar nu cat sa arda pielea, apoi se pune pe ciocurile dureroase de la picioare si maini. Dupa ce se pune rasina se leaga pe deasupra cu panza si se tine asa cam la vreo jumatate de zi. Se pune leacul acesta in fiecare zi, vreme de o luna - doua, si ciocurile se topesc, ca rasina de brad ii leac puternic. Multi oameni o scapat cu rasina de brad de doctori si de operatii grele."


Ghintura




(Gentiana asclepiadea) 

"In ziua de azi, oamenii se iau care mai de care la intrecere si beu, pana nu mai pot. Ba, parca o inceput muierile sa be mai mult ca barbatii, si dupa aceea, ii ajung pe toti durerile de ficat. Si vin la mine si se roaga: "Ajuta-ma, Babule, ca nu mai pot. Mi-or zis doctorii ca nu mai stiu ce sa-mi faca.". Vara, eu ma duc ia, acolo, pe muchia muntelui, unde vezi dumneata ca sa termina padurea, si mai e ici-colo cate un petec de zapada. Acolo gasesc ghintura. Ii de mers cale de o zi, dar in fiecare an ma duc. Si iau doua-trei radacini, si mai pun si vreo doua-trei buruieni: cateva frunze de rostopasca, zece fire de patru-frati, o radacina de osul-iepurelui. Pe toate le pisez si le pun intr-un litru de rachiu si le las sa stea asa, vreo doua saptamani, la soare. Din leacul asta ia omul cate 2-3 linguri pe zi si se vindeca numaidecat, de toate boalele de ficat. Numai ca trebuie sa manance cu socoteala: fara prajit, fara multa osanza, mai mult din ce da campul si lapte."

Vîscul




(Viscum album)

"Trebuie ca-l stiti: il vedeti iarna cum sta in copacul golas. De la distanta, zici ca-i asa, un cuib, numai cand te apropii, vezi ca-i tufa si sta in copac, verde tot anul, nu-i cad frunzele. Si-s mai multe feluri de vasc: de par, de prun, de salcie, de plop, de mar. Cel mai bun e cel de pe par. Pe asta il dau eu la diabet - ia omul si piseaza frunza uscata si pune cate o lingura rasa la cana, dupa care il lasa sa stea vreo zece ceasuri si-l bea. Se beau cate doua-trei cani din acestea pe zi si se vindeca diabetul. Doctorii zic ca nu-i leac pentru diabet, dar este. Tot pentru diabet se mai ia frunza de afin si frunza de dud, cu care se face fiertura si se bea o litra-doua peste zi. Multi oameni care or luat vasc si fiertura asta nu le-o mai trebuit dupa aceea doctorii de diabet. Tot vascul de par luat in apa ii bun pentru inima, la palpitatie si naduseala (ischemie cardiaca cu tulburari respiratorii - n.r.), si pentru tensiune. Da pentru tensiune, vascul trebuie luat multa vreme, asa, cam la vreo cateva luni, in fiecare zi. Cum ii acuma, vara, caldura asta inadusitoare, se iau si trei cani cu vasc pe zi."


Brînca-ursului




(Heraclea sphondyllium)

"Creste asa, inalta de un stat de om, pe marginea paraielor, si are o frunza mare si crestata. Apoi, eram la oi, cu inca un cioban, si la cal i-o sarit o potcoava. L-am pus pe cioban sa-l tina ca sa-l potcovesc la loc, da el nu l-o tinut bine, iar calul m-o lovit, ia aici in genunche, de m-o sagetat durerea pana in cap. Eram singur in munte cu acel cioban, si de durere ma tavaleam pe jos si nu stiam ce sa fac. Apoi am coborat la parau si am gasit frunza de asta, de branca-ursului. Mi-am adus aminte de ce mi-o zis un om de la mine din sat si am luat doua-trei frunze, le-am pisat un pic pe o piatra, acolo, si mi-am legat genunchele cu ele. In cateva ceasuri, durerea m-o lasat ca luata cu mana, iar dupa trei zile, abia daca mai aveam o umflatura si deja puteam merge. Acuma nu se mai vede semn deloc, si la optzeci de ani, urc la stana, in munte, ca un flacau de douazaci. Dar daca nu erau frunzele acelea, ajungeam mai mult ca sigur la spital, si nu se stie daca azi mai puteam merge bine. Mai inspre august, cand floarea de la branca-ursului da deja in samanta, se ia samanta si se piseaza si se da la om, barbat sau femeie, care nu poate sa aiba copii."


Muşchi de brad




(Usnea barbata)

"Cum vedeti colo, pe brad, muschiul acela care-i ca o panza, asa, care atarna pe ramuri, acela-i spune muschi de brad. Si se culege cand ii vremea mai uscata, ca astazi. Dupa cules, se pune in pod sau in tinda sa se zvante bine. Apoi se marunteste si se pune in cizme, printre degetele de la picioare, contra oparelii care apare la cei care umbla mult incaltati si transpira (boala piciorului de atlet n.r.). Pentru arsura de soare si orice alte arsuri, se pune fiertura facuta din patru linguri la litru, ca sa nu coaca (sa nu se infecteze) si sa se vindece repede si fara semn urat. Iarna, se face gargara cu fiertura asta fierbinte, ca sa nu se ia raceala din gat. La tusea din plumoni (plamani) se da celalalt muschi, de piatra, care numaidecat scoate rautatea din ei."


Steregoaia




(Veratrum album) 

"Ea creste nalta, pe aici pe langa stana. Iti vine pana la brau, daca nu si mai bine, iar frunza-i lata si face un soi de floare alba. Apoi, trebe mare grija cu ea, ca-i cam otravitoare - oaia sau vita daca o manca, apoi ii bai mare. Si la om la fel. Dar daca stii s-o folosesti, e cel mai bun leac pentru cei care nu se pot opri din baut. O venit la mine mai multe femei, ca au feciori care beau pana nu mai stiu de ei si stau mai mult la carciuma decat la camp sau in munte cu oile. Apoi una, saraca, o ameninta fecioru ca sa-i dea bani de carciuma, ca altfel o bate. Si o ajuns la mine cu lacrimi in ochi si i-o fo frica sa nu afle baiatul ca vreau sa-l dezvat, ca poate m-o bate si pe mine. I-am zis ca am eu optzeci de ani, dar sunt in putere, si daca ii ceva, il izghesc de pamant, de nu sa vede. Si am invatat-o sa puna ia, asa, o lingura-doua, nu mai mult, de radacina pisata de steregoaie in damigeana cu vin si sa-l lese sa beie de acolo, cat o pofti. Apoi, numai ce-o baut de acolo, ca l-o apucat un rau de la stomac si-o varsat tot, de nu se mai putea opri. Si dupa ce o mai patit asa de cateva ori, nu i-o mai trebuit bautura. S-o dus si prin doctori sa vada ce are si doctorii i-o zis ca de la vin si de la rachiu i se trage. Si asa o sila de la stomac il apucase, ca numai ce-i zaceai de bautura, ca-i venea rau. Si s-o lasat de baut."


Muşchiul de piatră




(Cetraria islandica)

"No, cu multi ani in urma, m-am chert (m-am pierdut) in munte, pe o ploaie si o ceata deasa de s-o tai cu cutitul. Eram cu inca un tovaras si am incurcat potecile, de-am ajuns tocma doua muchii de munte mai incolo decat varful acela care-l vedeti la asfintit. Si era o pustietate, de nu vedeai tipenie de om, si ploaia se intetea de ziceai ca s-or lasat norii pe pamant, si venea de acuma si seara. Numa ce-am auzit noi asa, ca prin vis, talangi de oi, si ne-am indreptat intr-acolo, unde-am gasit un cioban sangur cu turma in munte. Si ne-o primit el cum o putut, ca era si el ud si lemnele erau ude, de nu putea face focul. D-apoi, tremuram cu totii de acuma si, daca nu faceam ceva pe frigul acela, sigur ne-mbolnaveam de plumoni (plamani), ca nu te joci cu raceala din munte, cand ploua si trage racoarea. Am facut eu focul cum am stiut de la un batran, cu muschi de brad si inca un lemn, apoi am pus sa se faca o fiertura de muschi de piatra ce-aveam in desaga. Muschiul de piatra ii cel dintai leac de pe pamant pentru boalele de plumoni. Creste, ia asa, ca o blana pe pietre, mai sus de o mie opt sute de metri, ca lui ii place la aer curat. Il desprinzi de pe piatra cu cutatul, il lasi sa se usce si dupa aceea faci fiertura cu el. Pui vreo jumatate de lingura la o cana de apa si nu-l lasi sa dea in clocot, ci numa-l lasi sa se opareasca. Cu leacul asta ne-am scapat noi atunci de raceala la plumoni. Si cati oameni or venit la mine, care nu putea scapa de tuse, care cu plumonii betejiti de la tutun ori cu tuberculoza, cu totii or scapat cu muschi de piatra. Se poate face si asa, ca plamadeala in rachiu, si ii si mai bun. Orice raceala la plumoni se lecuieste cu fiertura sau cu plamadeala in rachiu de muschi de piatra. Cu vreo cativa ani in urma, o venit la mine un neamt, ca are nevoie de muschi de piatra si sa-i arat eu in munte unde-l gaseste. Si eu n-am vrut sa-l duc pe neamt, ca ce treaba are el sa cheleasca muntii nostri de muschi de piatra. Eu de unde sa mai iau dupa aceea, daca-l culege el, tot. D-apoi, mi-o spus ca vine cu elicopteru si ma duce pana in varful muntelui, numa sa-i arat. I-am spus: "Ce-mi trebuie mie, om batran, sa atarn ca cioara pe cer? Mai bine ma duc eu cu piciorul si-ti aduc si trimiti dumneata om si-i dau cat iti trebuie". Si asa am facut, ca eu ajut omul la nevoie, dar nu sa vina straini si sa ne ia noua tat-tat."


Leurda




(Allium ursinum)

"Are gustul ca usturoiul si creste mai in jos, inspre padurile de la deal. Nu ii planta din aceasta aspra de munte, ii mai blanda. Oamenii ii manca frunzele asa, pe paine, sau cu mamaliga, si ii buna si la inima, si la rinichi. Dar cea mai buna ii pentru cei care li s-a miscat la cap (tulburari psihice - n.r.). Se iau multa vreme frunze de aiurda (leurda), proaspete sau pisate, si omul scapa de problemele cu capul, ca-i buruiana care ajuta la nervi si-i linisteste. Toti care nu pot dormi, care-i indeamna mintea catra cine stie ce nenorociri ar trebui sa incerce aiurda, inaintea pastilelor care cine stie ce mai fac acolo la cap. Si la cei care se betegesc cu nervii, odata cu batranetea, ii buna aiurda. Pe mine m-o invatat asta un om de dincolo de munte, de prin Arges, unde sunt paduri pline cu aiurda, si-mi aducea si mie, intr-o vreme, sa mai dau la cate un om necajit. Frunza de aiurda se pune pisata in miere de albine, cata miere atata iarba, apoi se da cate 6 linguri pe zi, vreme de cateva luni. Pare ca-i gluma ce va spun, da multa lume o scapat de nacaz cu leacul asta."


Cinci degete




(Potentilla reptans)

"O sa va arat iarba asta, chiar aici, langa coliba noastra. Are asa, o floare galbena, si frunza marunta, marunta, ca nu-i spornica deloc la cules. Eu am invatat s-o folosesc proaspata, abia culeasa, contra junghiurilor la rarunchi (colica renala) si la maruntaie (colica biliara sau crampe abdominale). O culeg cu tot cu frunza si floare, o pisez bine pe un lemn, si dupa aceea o presar cu sare. Direct unde-i durerea o pun si deasupra pun o carpa si o blana de oaie ca sa tina caldura. Ca luata cu mana se duce durerea. Daca o fierb in apa sau o plamadesc in rachiu, o dau contra pantecaraiei (diaree) si pentru tot felul de rautati la mate (infectii si inflamatii intestinale)."


Stevia stînelor




(Rumex alpinus) 

"Stevia asta numai pe locul unde-i stana sau unde o fost stana creste, si-i de mare ajutor pentru ciobani. Multe oi ar muri de incurcatura de mate, daca nu ar fi buruiana asta. Se ia radacina, care se lasa la soare, si dupa aceea se da pisata. Si la om ii buna. Oamenii incuiati la mate (constipatie) iau radacina asta de stevie, care numaidecat isi face treaba. Se da cate o lingura de radacina pisata, ori la cei care-s mai slabi, se da o jumatate de lingura sau chiar un sfert. Tot radacina de stevie pisata se da si la cei ce or stat in spitale, cu ficatul, ca scoate rautatea din maruntaie."


Laptele




"Ca-i de vaca ori de oaie, cand ii proaspat muls, cald, laptele ii mai bun ca un medicament. Se da la pruncii care cresc stramb (rahitism), ori pentru cei prea firavi, ca sa se intareasca. Si la oamenii care mai tot timpul sunt cu raceala se da seara lapte din asta proaspat muls, iar de dimineata si la amiaza li se da sa bea zer. La cei care-s miscati la cap si nu pot dormi noaptea, din cauza ca le bazaie tot felul de ganduri in cap de alunga somnul, tot laptele ii bun. Se bea, ia asa, o cana de lapte cald, proaspat, inainte de culcare, si dupa aceea doarme de nu stie cand a cazut in somn. Si se mai face, pentru cei ce nu pot dormi, frectie la cap cu otet de poama (otet de mere). De unde incepe parul, de la frunte, si pana la ceafa se face frectie cu otet in toata seara, si omul poate dormi linistit, ca se risipesc grijile si amaraciunea." 

Fotografii de Daniel Varlan

editare:Ilie Tudor

sursa:Formula AS 18 iunie 2011 



Calcăm istoria-n picioare şi nici capu' nu ne doare!

Informaţia înseamnă putere !




Motto:
 În limba sanscrită Daksha înseamnă Ţara de unde vin zeii

Pentru cei carora le place studiul stiintific cred ca ar gasi foarte interesant sa descopere ca din limba traca italienii lenesi si grecii hotomani au invatat sa vorbeasca si sa scrie.Aici este un link spre un excell cu limba etrusca, deocamdata am marit ”posibilul vocabular” in limba daca ramas in vocabularul nostru de la 161 cuvinte la 284.
Cercetarile continua, am introdus majoritatea datelor in SPSS folosind corelatii grafice 3D, ce imi dau mai multe indicii de cautare a informatiilor.
Una din bazele de date interesante folosite este Dictionarul Etrusc, stramosii Romei / latinilor care se vede ca au copiat si invatat de la traci alfabetul si scrisul. www.maravot.com/etruscan_glossarya.xls 
De asemenea intre poze gasiti si corelatii cu cateva din cele mai preistorice abecedare.
Un singur inconvenient:pozele nu pot fi postate aici.Vedeti sursa.Multumesc.

In scurt timp, intreaga atentie a expertilor a fost acaparata de cele trei tablite, dintre care doua aveau forma rectangulara iar una rotunda. Simbolurile erau reprezentate doar pe o parte, iar cele rectangulare prezentau cate o gaura, deloc intamplatoare, sustin arheologii. Doua dintre aceste placute sunt acoperite cu semne pictografice care redau texte vechi, cu peste un mileniu anterioare celor similare descoperite la Djemer-Nasr, Kis si Uruk din Sumer, datate in jurul datei de 3300 i.H. Artefactele recuperate din acelasi loc cu resturile umane i-au facut pe arheologi sa banuiasca ca ramasitele apartin unui om de vaza al societatii de atunci, un preot, saman sau poate un medium.
Ceea ce reprezenta o descoperire epocala atat pentru cultura si civilizatia danubiana, cat si pentru intreaga Europa, a devenit un aprins subiect de controversa, ramas nesolutionat pana astazi desi, din ce in ce mai multi arheologi par sa confirme vechimea si importanta acestor vestigii istorice.
Incercari de descifrare
Majoritatea arheologilor si istoricilor au aproximat elaborarea tablitelor in jurul anului 5500 i.H., conferindu-le o vechime de peste 7 000 de ani. Astfel, un simplu calcul matematic impinge inventarea limbajului scris cu mai bine de un mileniu decat se credea initial si schimba total si locul de nastere al acestuia, din Mesopotamia in bazinul Dunarii. Este posibil ca o civilizatie sa se fi format in zona balcanica cu un mileniu inaintea altora, mult mai celebre si puternice, cum ar fi cele din Sumer si Egipt? De mai bine de jumatate de secol, tablitele de la Tartaria si simbolurile pe care le poarta sunt in centrul dezbaterii cu privire la “incubatoarele” spatiale si temporale ale scrisului si la primele lacasuri ale civilizatiei europene.
Aparitia celei mai vechi scrieri cunoscute pana in prezent, intr-un loc ce nu fusese luat in calcul ca un posibil leagan al civilizatiei, a dus la elaborarea unor serii de ipoteze in incercarea de a explica provenienta acestora. Unii arheologi au incercat sa demonstreze ca tablitele de la Tartaria au aparut ca urmare a influentei Sumerului. Ciudatenia este data de faptul ca simbolurile de pe tablite se aseamana extrem de mult cu cele folosite de sumerieni in comunicarea scrisa. In acest caz, s-a presupus ca simbolurile au fost imprumutate de la acestia, iar localnicii le-au preluat mot-a-mot fara sa cunoasca semnificatia lor. Insa oamenii de stiinta sunt contrazisi chiar de istorie, deoarece in jurul perioadei 5 500 i.e.n., scrierea sumeriana nu exista sau, daca exista, dovezile care sa sustina acest fapt nu au fost gasite inca. Istoricii au incercat chiar sa desluseasca semnificatia lor, dar citindu-le in sumeriana. Aceasta incercare nu a fost de natura sa lamureasca lucrurile intrucat, interpretate astfel, semnele de pe tablite duc in fata altei dileme: cum ar putea sa explice aparitia numelui zeului Saue, echivalentul zeului Usmu cunoscut in cultura sumeriana?
Expertii din cadrul Academiei de Stiinte din Rusia au concluzionat in urma analizarii materialului ca tablitele sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg raspandit, de origine locala. In opinia acestora, textul unei tablite enumera sase totemuri antice care coincid cu manuscrisul din orasul sumerian Djemdet-Nasra. Citite in cerc, contrar miscarii acelor de ceasornic, reiese textul proto-sumerian “NUN.KA.S.UGULA.PL.IDIM.KARA.I.”, tradus prin: “In (cea de-a) patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului Saue cel mai vârstnic dupa ritual (a fost) ars. Acesta-i al zecelea”. Interpretarea oamenilor de stiinta rusi lasa, insa, loc de interpretari, pana in prezent neexistand un consens la nivel academic cu privire la semnificatia pictogramelor.
Opinia generala este ca formele acestea de scriere nu puteau aparea izolat, ci puteau fi dezvoltate numai in cadrul unei culturi puternice si larg raspandite, prin urmare, dezlegarea tainei celor trei tablite ar putea fi oferita doar de studierea intregului complex Turdas-Vinca, de care este legat si Tartaria. Totemurile prezente pe tablite nu numai ca se aseamana izbitor cu cele sumeriene, dar sunt aranjate si in aceeasi succesiune. Coincidenta grafica a semnelor putea fi intamplatoare insa succesiunea lor nu. O serie de observatii indica o origine comuna a conceptiilor religioase din zona Tartaria si Djemdet-Nasra. Scrierea de pe tablite este ideografica, la fel ca si cea sumeriana, neexistand inca semne silabice si indici gramaticali, iar numele zeului Usmu este reprezentat la fel ca la sumerieni. Interpretarea tablitei rotunde indica faptul ca aceasta contine informatii scurte asupra ritualului uciderii si arderii unui sacerdot.
Cu toate acestea, cercetatorii se intreaba cum este posibil ca locuitorii stravechi ai Tartariei sa scrie in sumeriana cand inca nu se pomenea despre Sumer. Cercetatorul rus Boris Perlov este de parere ca sumerieni ca si babilonienii au fost doar niste elevi buni, preluand scrierea pictografica de la popoarele balcanice si transformand-o ulterior in scriere cuneiforma. Conform acestuia, inventatorii scrierii au fost chiar locuitorii balcanici, nu sumerienii.
Misterioasa Milady Tartaria
Osemintele scoase la lumina in acelasi sit arheologic, despre care s-a crezut initial ca apartin unui barbat cu varsta cuprinsa intre 35 si 40 de ani, s-au dovedit a fi ale unei femei de aproximativ 55 de ani, o varsta care se atingea rar in urma cu 7 000 de ani. Judecand dupa obiectele de cult din jurul scheletului, arheologii au considerat ca era vorba despre o preoteasa sau poate chiar o femeie-saman. In jurul resturilor de oase umane au mai fost gasite 26 de figurine de teracota, 3 figurine de alabastru, impreuna cu cele trei placute de lut ars. In opinia lui Marco Mellini, director al Prehistory Knowledge Project si membru al World Rock Art Academy, Roma, femeia botezata Milady Tartaria nu era un mare preot sau un saman, iar analiza oaselor indica faptul ca nu au fost arse, prin umare varianta incinerarii, propusa initial, a fost exclusa, precum si cea a unui posibil act de canibalism. Arheologul roman Vlassa a fost primul care a emis aceasta teorie pe baza documentatiilor anterioare asupra unor ceremonii canibalistice danubiene efectuate cu scopul de a comunica cu zeii si cu spiritele. Varianta unui act antropofag a fost respinsa dupa analizarea oaselor, intrucat acestea au fost rupte in mod natural, fara a fi zdrobite sau arse. Teoria lui Mellini este sustinuta si de faptul ca oasele au fost ingropate in cadrul unui ritual, in vreme ce la banchetele canibalistice resturile umane erau aruncate animalelor.
O datare controversata
In privinta datarii celor trei tablite, documentarea arheologica inca nu este 100% sigura.Tablitele de la Tartaria par sa apartina migratiilor civilizatiei Vinca, una dintre cele mai vechi culturi europene, cu o vechime recunoscuta de circa opt milenii, cand un asemenea sistem de scriere era folosit nu numai in sud-estul Europei, dar si in aria civilizatiilor proto-sumeriene. In acelasi timp, alti oameni de stiinta au datat artefactele in mileniul V i.H. sau a doua jumatate a mileniului VI i.H. Conform acestora, tablitele sunt primele atestari ale unei scrieri vechi europene. In zilele prezente, controversa continua. Dar ce s-a intamplat cu adevarat la Tartaria? O analiza ulterioara asupra descoperirilor, efectuata ulterior, a facut mai multa lumina in acest caz.
In fapt, tablitele nu au fost niciodata analizate cu ajutorul radiocarbonului, insa acest lucru nu a impiedicat legendele sa se nasca in jurul subiectului. Conform unor arheologi romani, tablitele nu pot fi datate cu C14 din cauza tratamentelor la care au fost supuse in necunostinta de cauza. Se pare ca arheologul Nicolae Vlassa nu se afla in situl arheologic la momentul descoperirii care a avut loc cu cateva ore inainte de incheierea lucrarilor de excavare. Tablitele erau moi si acoperite de calcar din cauza umiditatii. Pentru a le intari, unul dintre restauratori a decis sa le usuce in cuptorul aflat in laboratorul muzeului, insa temperatura si perioada coacerii au ramas necunoscute. Dupa acest tratament, tablitele nu ar mai putea fi supuse unei datari cu C14, deoarece stresul termic a compromis calitatea de baza a lutului, indispensabila in cazul unei analize cu carbon. O mare parte dintre arheologii romani si straini se plang de faptul ca Vlassa nu a fotografiat artefactele in momentul dezgroparii si a refuzat sa colaboreze cu colegii lui, evitand in acelasi timp sa dea prea multe detalii despre descoperirile sale in cadrul raporatelor pe care le redacta periodic, multumindu-se sa repete aceleasi informatii sub denumirea de noutati.
Lipsa fotografiilor de la locul sit-ului si mai ales, dificultatea de a-l localiza chiar si in prezent, cumulate cu alti factori, cum ar fi imposibilitatea de a data cu exactitate placutele, dificultatea de a identifica o civilizatie puternica in bazinul Dunarii care ar putea sa “fabrice” scrisul cu 1 000 de ani inaintea Sumerului, toti acesti factori au indreptatit generatii intregi de arheologi si istorici sa se indoiasca de rolul pe care tablitele le-ar putea juca in stablirea unei cronologii precise si sa isi puna intrebari referitoare la adevaratul loc de nastere al civilizatiei.
www.ullise.wordpress.com







 Se fură ca în codru la Institutul de Arheologie din Bucureşti ?


Daca din casa noastra observam disparitia unor obiecte, cum numim acest lucru altfel decât FURT.
Si cum îi numim pe cei platiti sa ne protejeze casa si care aparent nu-s fac datoria..partasi prin neglijenta sau compici, daca nu sunt chiar ei hotii.
Si care sunt prevederile codului legal pentru acesti vinovati?
In ziarul “ Formula AS” anul XV , nr. 649 din 10-17 ianuarie 2005, pe prima pagina ne întâmpina un titlu care poate stârni oricui curiozitatea : “ Din tainele istoriei ‘ Misterul placutelor de plumb’ semnat de Horia Turcan, si caruia îi dam tot creditul pentru felul inteligent în care a prezentat subiectul sus amintit.
Incepem sa citim cu interes o poveste despre existenta unei istorii a poporului nostru dac, scrisa pe placute de aur/plumb, istorie care zace de peste 100 de ani în subsolurile Institutului de Arheologie din Bucuresti, fara a strârni curiozitatea nici unui “stiintific” de origine româna sau chiar mai putin româna.
Oare de ce cei care ar trebui sa apere interesele adevarului istoric al poporului nostru, cei carora le platim salarii, noi cei ce i-am ales sa ne apere si sa ne protejeze interesele natiunii noastre, noi tarani, muncitori si intelectuali, oameni de afaceri si politicieni, noi care din munca noastra, prin taxele care le platim îi tinem pe ei, pe “stiintificii” nostri sa stea la caldura, pe scaune tapisate si moi, nu îsi fac datoria? Care alta ar putea fi ratiunea, pentru care primesc ei salarile lunare?
Si ce fac acesti “stiintifici” rau, va veti întreba?
Totul a început în anul 2002, când la cel de Al III-lea Congres International de Dacologie, tinut la hotelul Intecontinental din Bucuresti, profesorul Augustin Deac vorbea despre niste tablite de aur de la Sinaia, care ar fi continut o istorie veche a popoporului nostru dac, tablite de aur care au fost topite din ordinal regelui Carol I, pentru a ajuta astfel, material, la ridicarea castelului Peles, nu înainte de a fi copiate pe niste placi de plumb.Copiile, pe placi de plumb,au fost facute în anul 1875 , la o fabrica de cuie, din Sinaia si au fost depozitate la început la mânastirea Sinaia de unde au fost transportete mai târziu la Bucuresti ( vezi www.dacia.org ).
Istoria ar fi putut fi uitata, ori considerata o simpla poveste, daca la sfârsitul anului 2003 nu ar fi aparut , într-un tiraj foarte mic, cartea inginerului Dan Romalo “Cronica apocrifa pe placi de plumb”, o carte stranie si tulburatoare, care incita la o re-scriere a istoriei noastre vechi, o originei limbii vorbite azi de noi. In aceasta carte Dan Romalo nu numai ca prezinta o parte din aceste misterioase placute de plumb, pe care dânsul le fotogrefiase prin anii ’40 în subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti, dar a încercat si o traducere, o descifrare a lor, deosebit de interesanta si profesional facuta. Au trebuit sa mai treaca 63de ani ca aceste fascinante placute de plumb, acoperite cu imagini si o scriere necunoscuta sa vada lumina tiparului. Si asta , subliniez din nou, nu datorita unor straluciti oameni de stiinta din institutul unde zaceau , ascunse, prin subsoluri, ci datorita unui om  de buna intentie, corect, cinstit, unui inginer deosebit de educat si modest, caruia aceste placute i-au stârnit curiozitatea stiintifica. Tot respectul nostru pentru domnia sa.
La numai câteva saptamâni, de la aparitia cartii, publicam pe internet pe situl www.dacia.org o scurta istorie a acestor tablite si…pozele a nu mai putin de 97 + 4 = 101 tablite de plumb , complectate cu unele gasite de mine pe internet ( patru la numar) si cumparate de la un bulgar care traieste în California. Trebuie sa+i multumesc inginerului Dan Romalo pentru faptul ca mi’a permis publicarea placutelor fotografiate de domnia sa.
La cel de Al V-lea Congres International de Dacologie, placutele de plumb au fost prezentate în plenul acestuia, stârnind curiozitatea stiintifica a celor prezenti. Ba chiar mai mult, împreuna cu invitati din Italia si Macedonia, am vorbit de acesta Istorie a poporului nostrum Dac, scrisa pe placutele de plumb, si la o emisiune a postului B1TV, la Nasul.
Cum lucrurile NU mai puteau fi tinute acunse, la Academia româna, a avut loc, în vara anului trecut, o prezentare a acestor placute, facuta de Aurora Petan, cercetator lingvist la Institutul “Iorgu Iordan”din Bucuresti. Prezentatoarei i s-a oferit o camera mica si meschina, neaerisita, care s-a dovedit neîncapatoare pentru cei ce au dorit sa o asculte. În timpul prezentarii o oarecare Vulpe, pe la colturi, pufnea si soptea, pe la cine „trebuia” sa-l ascule, ca placutele nu ar fi nimic alceva decât niste falsuri, în timp ce Marius Sala, presedintele acestei întâlniri INTERZICEA orice discutie pe marginea temei!!! DarVulei credeti ca+i pasa? Sa vedem însa ce îi spune , A.Petan reporterului Horia Turcan ….” evenimentele relatate ( pe placutele de pumb, NA) se întind pe aproape cinci secole înainte de invazia romana.... se vorbeste despre un alfabet necunoscut, care pare anterior alfabetului grecesc…….Chiar daca nu sunt de accord cu interpretarea  d-lui Romalo , cred ca limba în care sunt scrise textele, nu este o limba inventata, ci ca a existat cu adevarat, ca limba vie.”
Generatii întregi de studenti au trecut pe lânga aceasta Cronica Dacica pe placute de plumb , devenind arheologi si istorici, însa, precum mentorii lor, refuzasera chiar sa le dea un numar de inventar. Dar, ciudat, ciudat, ciudat, numarul placutelor de plumb  a început sa scada la numar, asa , din senin, fara sa se stie de ce. Astfel d-l Dan Romalo când s-a adresat Institutului de Arheologie din Bucuresti, pentru a-si complecta lucrarea, descopera cu mirare o disparitie a lor în masa, azi gasindu-se doar 4 !!!! piese, din cele câteva sute existente anterior,pentr ca la o visita ulterioara sa „re-apara” înca 31 de placute, la fel de misterios cum de altfel si disparusera !A se vedea si articolul „Enigma Placutelor Dacice” din Gardianul din 31 Mai 2005 „au reaparut, la fel de misterios cum disparusera. Nu se stie de unde, nu se stie cum. Ce s-a întamplat cu restul, unde au ajuns, daca mai exista, nimeni nu poate spune nimic”.
 Majoritatea pieselor sunt drepunghiulare , exceptând una rotunda, având dimensiuni între 35cm X 25 cm si 10cm X 10cm. Majoritatea par sa vorbeasca de imperiul dacic al lui Burebista, folosind un scris continuu,  un alfabet chirilic , dar si latin, împreuna cu simboluri necunoscute si ciudate monograme. Se recunosc, cu usurinta, cuvinte, nume, antroponime, toponime si etnonime dacice.
Probabil ca surpriza cea mai mare, a hotilor, a fost faptul ca nu se asteptasera ca cineva sa fi fotografiat  placutele prin anii ’40 si, culmea, sa se intereseze acum de ele, ba chiar mai mult sa scrie o carte despre aceasta istorie a poporului nostru dac. Ce ar mai fi putut spune un hot acum, decât ca sunt niste obiecte neimportante, niste falsuri, de care nimanui nu trebuie sa-i pese. Nu numai ca acum descoperim furtul a celor mai multe dintre placute, dar descoperim ca ele nici nu au fost înregistrate, de cei de la Institutul de Arheologie, ca existând. In felul acesta numai cine nu vrea nu poate sa fure din ele. Starea în care sunt „pastrate” placutele este deplorabila, provocând deprecierea acestora. Ce brambureala o fi domnind pe acolo si de ce? Si daca , lucratorii institutului , ar fi facut o munca voluntatra si tot ar fi trebuit sa-si faca datoria si sa le înregistreze...intr-o suta de ani!  Dar atunci când sunt platiti sa o faca si nu o fac, ne gândim la un singur motiv...furtul .
Va veti întreba ce secret groaznic pentru istoria poporului nostru  or fi continând acele placute de plumb, furate asa ca la usa cortului dintr-un forum stiintific, furt acoperit “stiintific” tocmai de cei platiti de dumneavoastra sa ne protejeze istoria.
Este vorba de câteva zeci de placute de plumb, absolute fascinante ( ne spune acelasi ziarist Horia Turcanu) acoperite în întregime cu imagini si cu înscrieri într-o limba necunoscuta ( ?N.A.) , o formidabila epopee imprimata pe suprafata metalului cenusiu: osti de luptatori înarmati cu lanci si scuturi, purtând în frunte stindarde, chipuri de regi si de zei , cetati impresionante, cu palate si temple , decorate cu însemne heraldice, o lume uluitoare , gravata în plumb, cu o migala si o arta de exceptie. Zeci si sute de figuri pe care si un copil de liceu îi poate recunoaste ca fiind dacice ne privesc de pe aceste placute, ele nereusind sa-i impresioneze însa pe “stiintifici”caci daca iar fi impresionat istoria noastra nu ar mai începe din anul 106 d.Hr., anul ocuparii partiale a Daciei de catre romani, ci ar trebui sa înceapa cu multe sute de ani înainte.
Placutele descriu cu lux de amanunte o lume disparuta a dacilor , cu stute de ani înaintea sosirii romanilor, ne descriu stramosi uitati, regi si luptatori, zei si preoti, fapte demne de arme si de neuitat, poate prea demne si prea marete pentru a mai fi mentionate de istoria noastra romanofona.
Placute „uitate” prin subsolurile Institutului de Arheologie, placute din care „cineva” fura, asa pe tacute, placute neînregistrate oficial de oamenii de stiinta al sus numitului institut, placute de care totusi TOTI cei de acolo stiu si totusi nu se mira când se fura din ele !?
Arhe-ologul Ale.VULPE are totus curajul sa recunoasca în fata ziaristului H.Turcan ca le-a vazut pentru câteva ore, timp suficient pentru domnia sa, ”datorita cunostintelor care le poseda”, se le declare falsuri. Trebuie sa recunoastem ca este mare lucru sa fi om de stiinta, si vezi doamne, numai în câteva ore sa-ti dai un verdict, care de altfel se astepta de mai mult de o suta de ani.
Si totusi nu toti oamenii de stiinta sunt de acord cu VULPEA. D-l Alexandru Suceveanu, director adjunct al Institutului de Arheologie, semnatarul prefatei cartii lui Dan Romalo „ Cronica apocrifa pe placi de plumb” considera ca placutele merita sa fie studiate.....
Atunci ai sa le studiem, a fost si mesajul celui de Al V-lea Congres de Dacologie din anul 2004. Adrian Bucurescu, filolog si ziarist, în plen congres a descifrat cu usurinta doua dintre placute, aratând si cheia descifrarii lor, si se pare ca îsi continua munca asa cum putem vedea din paginile publicatiei Dacia Magazin.
Branislav Stefanovskz din Macedonia a publicat si el o carte cu o traducere ale acestor placute, dupa ci i-a dat un CD cu în urma cu doi ani cu aceste placute.
Uneori ma întreb, si daca sunt falsuri asa cum declara Vulpe, de ce sunt tinute, pastrate, într-un institut stiintific? Am putea crede ca mai sunt si alte falsuri pastrate prin acest forum de stiinta, am putea considera chiar ca  institutul este un adapost de falsuri....?
De ce nu le arunca la gunoi daca sunt falsuri? De ce nu ni le da noua în pastrare, am avea o mai buna grije de ele !
Dar daca sunt falsuri de ce le ascundenti? Si mai delirant...de ce furati din ele daca sunt falsuri?
De ce nu sunt înregistrate ? Mai aveti si alte lucruri neînregistrate din care puteti fura confortabil? Cui îi trebuie un fals, daca este un fals ?!
Si daca sunt falsuri atunci de ce gasim placute asemanatoare de plumb si la sudul Dunarii? Or fi intrat spionii bulgari în institutul de Arheologie din Bucuresti, prin subsolurile acestuia , si au furat din placutele de plumb, oricum neînregistrate de d-voastra, iar acum le comercializeaza pe internet ? Ori face mai mult sens ca placute asemanatoare au fost folosite, pentru imprimarea momentele istorice importante, atât de dacii nord dunareni cât si de cei sud dunareni, Dunarea nefiind în acele timpuri granita natiunii noastre ci axa ei .
Acelasi inteligent si spiritual ziarist, Horia Turcanu, nu scapa sa nu-l întrebe pe amicul Vulpe : Cum se face ca planurile cetatii Sarmisegetusa se gasesc pe aceste tablite ( ca de altfel si numele cetatii N.A.), cetate care a fost descoperita mult dupa ce tablitele zaceau în subsolurile Institutului? Raspunsul lui Vulpe a fost unul „ roscovan”. Uneori si numele îti este predestinat.
Sigur ca reprezentarea cetatii Sarmisegetusei pe unele din placute, cu mult timp înainte ca arheologii sa descopere aceast centru religios ar fi trebuit sa le dea de gândit celor care le considera falsuri. Dar si mai amuzant este faptul ca un templu al lui Burebista, descoperit în anul 1956 se gaseste reprezentat în detaliu pe aceste placi de plumb care zac de mai mult de 100 de ani prin beciurile Institutului de arheologie.
Aceiasi „stiintifici” nu de mult, într-o emisiune la TVR cultural, Vulpe si Djuvara, încercau sa ne convinga într-un limbaj „ cacofonic” precum ca si tablitele de la Tartaria, continând primul mesaj scris din istoria omenirii, ar de fapt un alt fals!  Ele ar fi fost descoperite prin anii 1950, ne spunea „batrânul om de stiinta” „istoricul” Djuvara.......când de fapt toata lumea stie ca pe atunci, descoperitorul lor, Vlasa ar fi trebuit sa fie elev la liceu si nu arheolog. Domnilor ex-Stalinisti, ex-comunisti, mastodonti ai istoriei si arheologie românesti,  tablitele de la Tartaria au fost descoperite în 1961.... Cât despre datarile cu carbon radioactiv facute anul trecut în Italia, dovedind faptul ca tablitele de la Tartaria sunt vechi de 8.450 de ani,  dânsii, nu le percep, deoarece nu sunt publicate si în limba rusa. Faptul ca aveti probleme de exprimare gramaticala colaborat cu acelea de memorie nu va da dreptul sa va jucati cu istoria noastra....
Dar el Vulpe nu ezita sa-l atace, asa din senin, pe marele carturar Nicolae Densusianu ( care a scris Dacia Preistorica – publicata în 1913) si pe cei care considera ca „Noi nu suntem urmasii Romei”, aratându-ne de fapt o alta fata a faptului ca ele placutele ce contin o istorie a poporului nostru dac strica aranjamentele unor „stiintifici”. Ele, placutele vin în contradictie cu dogma „ Noi suntem urmasii Romei”, asa ca ele trebuiau sa dispara!
Una este sa falsifici una doua placute de plumb si alta sa falsifici câteva sute de placute, si asta nu numai la nordul Dunarii dar si la sudul ei, o biblioteca întreaga.
Considerând ca este o rusine, o crima sa ascunzi pagini din istoria neamului nostru, a poporului nostru Dac, sa furi din aceste dovezi, sa le dosesti ne inventariindu-le, cerem Ministrului Culturii, cerem procuraturii Române, Ministerului de Interne si nu în ultimul rând S.R.I-ului sa-i cerceteze de urgenta pe cei ce se fac vinovati de astfel de tâlharii, furturi din gestiunea avutului national, comercializarea lor în afara granitelor României.
Ne întrebam ce alceva s-a mai furat si continua sa se mai fure din Institutul Arheologic din Bucuresti? Si cine sunt hotii ?
Daca secretul celor 15 bratari de aur dacic de la Sarmisegetusa a început sa se destrame de ce oare se asteapta asa de mult cu adevarul despre tablitele de aur-plumb de la Sinaia?
Monday, 02 May 2011 13:33 
Dr.Napoleon Săvescu




Myspace Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com
A apărut o eroare în acest obiect gadget