Cele mai periculoase aeroporturi din lume

Oricât de puţin ne-am dori să aflăm numele lor, iată că există o ”listă neagră” a aeroporturilor care prezintă riscuri maxime pentru sănătatea şi chiar viaţa pasagerilor. Aeroportul, prin simpla definiţie, ar trebui sa fie una dintre cele mai sigure construcţii făcute de om. Locaţia ideală include spaţii ample, teren neted, vizibilitate maximă şi, mai ales, curenţi aerieni favorabili. Cu toate acestea, de multe ori, lucrurile nu ies cum şi-ar fi dorit constructorii şi antreprenorii.

Avem drept dovezi aeroporturile de mai jos.

Aeroportul Junacho E. Yrausquin - Saba, Antilele Olandeze



Să ajungi în acestă insulă paradisiacă este cu adevărat o aventură periculoasă. Pistele aeroportului respectiv nu depăşesc lungimea de 396 metri. Evident că avioanele de mari dimensiuni nu pot ateriza pe un asemenea aeroport. Însă pista foarte scurtă ridică probleme până şi pentru micile avioane de agrement de tip Cessna.

"Micul semn X semnifică faptul că nu poţi ateriza aici. Cu toate acestea, ne riscăm zilnic vieţile atât noi, cât şi pasagerii. Dar, nu-i aşa, ce nu fac oamenii pentru a ajunge la destinaţia de vacanţă favorită?", comentează ironic un fost pilot din cadrul marinei militare americane, actualmente pilot particular care transportă turiştii pe Aeroportul Junacho E. Yrausquin.






Aeroportul Svalbard - Insulele Svalbard, Norvegia



Insulele Svalbard sunt un avanpost al Europei în interiorul Oceanului Arctic. În prezent, există trei aeroporturi care asigură accesul în acest colţ depărtat de lume. Două sunt folosite pentru transportul minerilor care lucreză în zonă, iar celălalt este deschis traficului aerian în scop predominant comercial. Aeroportul din Svalbard deţine, printre altele, recordul celui mai nordic aeroport din lume.

Inginerii care l-au construit s-au folosit de climatul cumplit de rece al regiunii în propriul avantaj: pistele aeroportului sunt construite direct pe stratul gros de permafrost. Aeroportul a fost definitivat în anul 1975, dar schimbările sezoniere din stratul permanent de gheaţă, cauzate de fenomenul de încălzire globală, duc la denivelări serioase ale suprafeţei de rulare a avioanelor. Sunt necesare, în consecinţă, reparaţii permanente ale pistei, iar un proiect general de remediere a situaţiei, derulat încă din anul 1989, a avut un succes relativ.



Ca să fie şi mai rău, un studiu din anul 2002 indica, încă de pe atunci, că fenomenul de încălzire globală va duce, în scurt timp, la o deformare atât de gravă a pistei, încât, pentru viitor, oficialităţile de la Oslo iau în calcul închiderea definitivă a aeroportului.



Aeroportul Internaţional Princess Juliana - Simpson Bay, Saint Maarten



Pentru piloţii de avioane, nimic nu ar părea mai uşor şi plăcut, deopotrivă, decât aterizarea pe o insulă paradisiacă din Caraibe. Ei bine, nu! Cel puţin nu în cazul de faţă.

Nu multe aeroporturi sunt mărginite de ţărmurile Oceanului Atlantic şi de plaje pline cu turişti veniţi să se bronzeze. Cu toate că aceştia nu au de suferit decât din cauza zgomotului asurzitor, ultimele studii au descoperit că interacţiunea dintre avioanele care se pregătesc să aterizeze pe acest aeroport prost amplasat şi şoselele pline de autoturisme de toate dimensiunile prezintă dificultăţi substanţiale.

Au fost nenumărate cazuri când curenţii extrem de puternici produşi de avioanele care tocmai decolau, trecând la mică distanţă pe deasupra şoselelor, au răsturnat, pur şi simplu, nu doar automobile de 4 persoane, ci şi camioane de tonaj mediu. E uşor de imaginat accidentele grave care riscă să se producă.





Aeroportul Internaţional Courchevel - Courchevel, Franţa



Cine vrea să ajungă la schi pe renumitele pârtii de la Courchevel trebuie să ia avionul spre localitatea cu acelaşi nume. Până aici, nimic extraordinar, cu excepţia faptului că această aventură cuprinde şi traversarea, la mică distanţă, a maiestuoşilor şi, în egală măsură, periculoşilor Alpi Francezi. Totul culminează cu o aterizare plină de emoţii pe pista de doar 518 metri a aeroportului din Courchevel. Iar marea surpriză vine sub forma unei uriaşe movile, care tronează drept în mijlocul pistei de aterizare, constructorii aeroportului refuzând să o demoleze pe motiv că ar ţine de specificul locului. Brr..



Aterizarea pe acest periculos aeroport ţine de o îndemânare specifică, iar piloţii care primesc deptul de a efectua aterizări aici trebuie să treacă mai multe examene în decursul cărora vor ateriza de nenumărate ori (cu avionul gol) în apropierea buclucaşei movile de pământ.






Aeroportul Congohas - Sao Paulo, Brazilia



Majoritatea marilor oraşe ale lumii beneficiază de câte un aeroport sau mai multe. Dar nu multe se pot "lăuda" cu un aeroport care tronează în mijlocul oraşului, la doar 7 kilometri de centrul său istoric, cum este aeroportul Congohas din Sao Paulo.



"Înţeleapta" decizie care a dus la această adevărată nebunie - din orice punct de vedere -, a fost provocată de faptul că aeroportul a fost definitivat încă din anul 1936, iar oraşul s-a dezvoltat exploziv de-a lungul timpului, în jurul aeroportului, ceea ce a dus la situaţia bizară din prezent. Inutil să mai pomenesc de stresul piloţilor care sunt nevoiţi să se strecoare - la propriu - cu avionul printre zgârie-nori, pentru a ateriza în siguranţă.



Cât despre stresul generat de poluarea aeriană, precum şi de cea fonică, pe care sunt nevoiţi să le suporte locuitorii oraşului care trăiesc în preajma aeroportului, vă las să vă imaginaţi singuri...



Pista de Gheaţă - Staţiunea de Cercetări McMurdo, Antarctica



Este una dintre cele trei locuri de aterizare date în uz pentru a aduce provizii şi diverse echipamente pentru cercetătorii care trăiesc şi studiază la baza antarctica McMurdo.

Evident, de vreme ce suntem în Antarctica, avioanele şi elicopterele aterizează direct pe gheaţă, nefiind vorba de nicio pistă amenajată stricto senso.

Singura prelucrare a pistelor de gheaţa constă în bătătorirea periodică şi meticuloasă a gheţii. Din fericire nu poate fi vorba de lipsă de spaţiu; până şi aeronavele imense de tip C-130 Hercules sau C-17 Globemaster III pot ateriza fără grabă şi cu relativă uşurinţă. Adevărata problemă constă în estimarea greutăţii avionului, pentru ca acesta sa nu se răstoarne în momentul aterizarii, imediat ce a luat contact cu gheaţa alunecoasă.

Mai există şi riscul ca aeronava să iasă de pe porţiunea de gheaţă şi să se împotmolească în nămeţii uriaşi de zăpadă care mărginesc locul de aterizare, căci pistă cu greu poate fi numit.

Când vine vara, "aeroportul" se topeşte, iar avioanele sunt direcţionate spre Pegasus Field şi Williams Field, celelalte două locuri de aterizare care asigură accesul aerian pe Continentul Alb.





Aeroportul Don Mueang - Bangkok, Thailanda



De la distanţă, aeroportul Don Mueang pare unul de dimensiuni medii. Până aici, nimic deosebit. Cine s-ar fi gândit să proiecteze un teren de golf cu 18 găuri chiar în mijlocul pistelor pe care rulează zilnic sute de avioane? Pare o idee cel puţin nebunească, nu-i aşa?

Ei bine, acesta este crudul adevăr, iar piloţii care aterizează sunt nevoiţi să se străduiască din răsputeri pentru a evita terenul de golf amplasat printre zecile de piste.



Aeroportul mai deţine şi un sumbru record al victimelor umane. Începând cu anul 1972 şi până în prezent, 394 de persoane şi-au pierdut viaţa în diferite accidente, majoritatea fiind nimic altceva decât încercări de aterizare şi decolare.



Aeroportul Internaţional din Madeira - Madeira, Portugalia



Pentru neştiutori, Madeira este o mică insulă situată în largul coastelor marine portugheze.

În aceste condiţii, existenţa unui aeroport care să răspundă necesităţilor locuitorilor este de-a dreptul vitală. Datorită dimensiunilor relativ modeste ale insulei, fiecare centimetru de pământ este preţuit după alte standarde. Criza de spaţiu nu a ocolit nici aeroportul insulei, acesta "beneficiind" de o pistă de doar un kilometru şi jumătate lungime.



Vitregiţi de condiţiile naturale, inginerii portughezi nu s-au dat bătuţi şi au construit, deasupra pistei iniţiale, o altă pistă sprijinită pe 200 de piloni. Noul loc de aterizare şi decolare are lungimea de 900 de metri şi poate suporta greutatea unui Boeing 747.






Aeroportul din Gibraltar - peninsula Gibraltar, teritoriu britanic



Între Spania şi Maroc, tronează, în apele Mediteranei, peninsula Gibraltar. Punct strategic important, acest avanpost al Europei înspre Africa beneficiază de un aeroport construit în anii celui de-al doilea Razboi Mondial şi continuă să servească drept bază aeriană pentru Royal Force, cu toate că are şi câteva piste şi terminale destinate traficului comercial şi de pasageri.



Cu toate acestea, probleme există şi nu sunt deloc mici. Winston Churchill Avenue, cea mai aglomerată şosea din insulă, trece de-a dreptul prin aeroport, despărţindu-l în două mari secţiuni. Din acest motiv, bariere - de tipul celor amplasate pe căile ferate -, opresc traficul auto, ori de câte ori decolează sau aterizează vreun avion.





Aeroportul Internaţional Kansai - Osaka, Japonia



Pământul este neîndestulător şi foarte preţuit într-o ţară suprapopulată precum Japonia; din acest motiv crucial, inginerii niponi au decis construirea unui nou aeroport, care să deservească Osaka, pe o insulă artificială din apropierea oraşului. Lucrările au durat din anul 1984 până în 1994. Călătorii ajung în oraş prin intermediul unui pod special traversat de automobile, metrou, precum şi de un tren de mare viteză.

Insula artificială Kansai are o lungime de 4 kilometri şi o lăţime de 2 kilometri şi jumătate, fiind vizibilă din spaţiu.

Aeroportul este "pândit" de pericole majore de genul cutremurelor, al ciclonilor periculoşi şi chiar al sabotajelor venite din partea protestatarilor. În plus, insula este amplasată pe un teren nisipos instabil.

Dar principala problemă vine de unde nimeni nu se aştepta.



Conform profesorului Stewart Schreckengast, un expert mondial în tehnologiile aviaţiei, când acest aeroport a fost construit, inginerii nu erau foarte alarmaţi de pericolul omniprezent reprezentat de fenomenul de încălzire globală. Dar, peste 40-50 de ani, aeroportul va fi sub ape, din cauza creşterii nivelului apelor oceanului.
Autor: Nicu Parlog