Alerg năvalnic:
dogoarea verii spărgînd nervuri,
liber pe cîmpia de verde,
de vine,de vie
a frunzei istovite.
Cutreier buimac:
dor mistuitor de ultimă clipă,
sparte-s tiparele-n ciob de lumină,
evantai de culoare ferind
pudoarea răzbită
de ultim sărut,
sub arsul,durut,bob de rouă.
Adorm disipat:
frunza cu zbor căzător,
îmbrăţişare murind în
dorinţa de nimeni
spre linţoliu de nea,
speranţa de mugur
spre cîmpia de verde,
ce va să fie,
a frunzei ce-nvie.