Momentan:Senin!

 

De prea mult senin

mă preling lacustră

încercînd bezmetică

să înec flăcările

ce-mi inundă trupul, 

lacrimi de foc,sufletul

Tag-uri: Momentan:Senin!

Flash Autumnal

E o seară ciudată,barbară,năucă, 

din stele cad roţi şi piane de-argint; 

pe străzi defilează-n deplină armonie

 perechile care se mint. 

 

Tu,spînzurată de braţul bărbatului tău, 

eu,în zgarda femeii de lîngă mine; 

pe străzi defilează-n deplină armonie 

perechile "fericirii depline". 

 

Ai,presupun,copii melancolici,sîni mai lăsaţi, 

soţul; ursuz şi blazat,o dată pe an îţi cumpără flori 

dar nu va ştii, niciodată,să-ţi coboare stelele-n palme, 

să te înveţe,cum te-am învăţat eu,SĂ ZBORI. 

Cel ce citeşte de Rainer Maria Rilke

Citeam de mult. Din după-masa ceea

când ploaia la ferestre fremăta.

Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam

în cartea grea.

Priveam în carte cum te uiţi în oameni,

în oamenii întunecaţi de gânduri,

alături timpul se zgâia la rânduri.

Brusc paginile-au răsărit senine

şi-n locul bâiguielilor firave

sta scris pe toate seară, seară...

nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg

cuvintele şi şiruri lungi se frâng

din rândurile lor împrăştiate...

Acuma ştiu că peste încărcate

grădini, sclipind, sunt bolţile departe;

soarele ar fi trebuit să mai coboare.

Şi-acum se lasă noaptea peste zare;

risipa se adună-n pâlcuri rare,

pe drumuri lungi trec oamenii în noapte

şi de departe ca şi cum ar creşte

nimicul întâmplat se desluşeşte.

Şi dac-acum ridic din carte ochii,

nimic nu mi-e străin şi totul mare.

aici trăiesc ce se petrece afară

şi peste tot nimic n-are hotare;

dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii

când ochii mei pe lucruri se coboară,

pe simplitatea gravă a mulţimii;

atunci încet pământul se revarsă.

Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:

întâia stea e cea din urmă casă.

Cel ce citeşte

 de Rainer Maria Rilke

Gary Moore-Still got the blues (with lyrics)

Lyrics | Gary Moore lyrics - Still Got The Blues lyrics

ADRIAN şi CAII LIBERI

.

Am să vă cânt un cântec despre cai,

Cum pe planetă nu mai au ei preţ.

Un cântec despre iad şi despre rai,

Despre caii fără călăreţi.

.

.

O, cailor, cailor fără zăbale,

Cu nechezături senzuale,

Cailor, cailor, o, caii mei,

O, cailor, cailor fără de şei.

.

.

Am să vă spun, cu ochi de lacrimi plini,

Că pe pământ sunt cai tot mai puţini,

Că trandafirul e mai plin de spini,

Şi că pe străzi vuiesc maşini.

.

.

Gândiţi-vă la caii vii acum,

Mereu fugind pe ultimul lor drum,

Statui de sete şi statui de fum,

Plângând nebun şi nechezând postum.

.

.

Şi de pe caii voştri fără vieţi,

Voi, oameni zâmbitori şi vorbăreţi,

Descălecaţi cât încă mai puteţi,

Să-i mai eliberaţi, voi, călăreţi.

.

.

V-am spus aceste vorbe despre cai,

Cum ei s-au dus acuma sunt stafii.

Însă de unde-or fi, din iad, din rai,

În viaţa asta tot vor mai veni,

Superbii cai din nou vor reveni.

.

ADRIAN PĂUNESCU

.

.

Căluţii au venit de la BLTC Research

Imagini din Istoria României, în arhiva englezească

Queen Maria of Romania