"Eu transmit, nu creez.Am încredere în cei vechi şi-i iubesc." Confucius
“...In primul rând, păziţi cu orice preţ libertatea de exprimare. Fiţi atenţi la dictatori, care s-au servit permanent de tendinţa fiinţei umane de a-i blama pe alţii şi de a banaliza realitatea. Şi nu vă priviţi, voi înşivă, drept gardieni ai libertăţii, atât timp cât nu respectaţi şi nu apăraţi dreptul oamenilor cu care nu sunteţi de acord, de a se exprima liber, public şi nestânjenit.” Gerard K. O’Neill
A spune: «Pleacă! România nu are nimic de oferit!» e la fel de arbitrar ca şi a spune: «Rămâi! Patria are nevoie de tine!»
Un prieten mai tânăr m-a întrebat, zilele trecute, cu ce argumente poate fi convins cineva, în momentul de faţă, să nu părăsească România. Nu e prima oară când sunt provocat să răspund unei astfel de întrebări. În genere, prima mea reacţie este să atrag atenţia că decizia de a pleca (sau nu) din ţară e una strict personală şi nu poate surveni în urma unui efort de persuasiune exterior. A spune: „Pleacă! România nu are nimic de oferit!" e la fel de arbitrar ca şi a spune: „Rămâi! Patria are nevoie de tine!" Alternativa e falsă, pentru că ambele formule conţin un semnificativ procent de adevăr. Cunosc tineri excepţionali care, reîntorşi în ţară cu acreditări de anvergură, sunt ţinuţi pe tuşă şi cunosc alţii pe care exilul nu i-a „rezolvat" nici profesional, nici sufleteşte. Argumentul cel mai convingător pentru a rămâne acasă l-a furnizat, cândva, Constantin Noica: „Partea bună a vieţii în România este că la noi totul e încă de făcut!" Într-adevăr! Nimic nu e dus până la capăt, aşa că e treabă pentru toţi şi pentru multă vreme de-aici înainte! La rândul lui, argumentul abandonului se susţine prin puzderia de români (de la Brâncuşi, Ionesco, Eliade, Enescu şi Cioran până la Herta Müller şi Norman Manea) care, rămaşi în ţară, n-ar fi devenit ceea ce sunt, ba ar fi şi înfundat, eventual, puşcăriile comuniste. Prin urmare, şi o variantă, şi cealaltă se pot socoti îndreptăţite. Un avantaj al generaţiilor mai tinere e că, astăzi, decizia nu mai are amprenta descurajantă a definitivatului. În fond, poţi oricând să pleci şi poţi oricând să te reîntorci.
Dacă e să merg niţeluş mai departe, aş spune că decizia de a nu pleca poate fi susţinută printr-un argument... cosmologic. Pentru cineva care crede că lumea nu e o alcătuire întâmplătoare, că, aşadar, există un sens al fiecărei parcele de existenţă, o ordinesubiacentă a ansamblului, faptul de a te fi născut într-un anumit timp şi într-un anumit loc înseamnă ceva: e un apel, o provocare, un chip al destinului (sau, dacă vreţi, al Providenţei). De vreme ce m-am născut în România, se cheamă că asta are un rost; iar a căuta acest rost mi se impune ca datorie şi ca proiect asumat. Ceea ce nu înseamnă că emigrantul îşi încalcă îndatoririle. Sensul amplasamentului natal şi căutarea acestui sens te însoţesc, ca problemă, oriunde ai fi. Uneori înţelegi mai bine rostul naşterii tale într-o anumită ţară când te afli în afara ei...
Scriitorul din exil intră, de pildă, într-un dialog mult mai intens şi mai intim cu limba sa maternă decât cel rămas în matca ei spaţială. E caracteristic, din acest punct de vedere, modul cum un prozator ca Norman Manea vorbeşte despre limba română: „...e limba cu care am intrat în lume, (...) limba mea, eul meu (...), în ea lucrez cu mine însumi. (...). Tradus, chiar şi bine, sunt translatat, mutat, transportat în alt univers...". Tot lui Norman Manea îi datorez unul dintre cele mai nobile răspunsuri la întrebarea cu care am început acest articol. Într-un interviu oferit lui Vlad Mixich în noiembrie anul trecut, găsim următorul text: „Nu se poate construi o ţară, fără opţiunea nenaturală (s.m. A.P.) de a rămâne în ea!" „Nenaturală" înseamnă „dincolo de argumente", „dincolo de orice calcul", „dincolo de orice combinatorică raţională". Şi fiindcă tot îl citez atât de apăsat, să-mi dea voie domnul Manea să-i urez la mulţi ani, adăugaţi celor 75 împliniţi de curînd. De-aici, din ţara în care totul e încă de făcut, îi doresc, cu vorbele berlinezului Caragiale, să fie „sănătos şi vesel"!
Playing For Change:Peace Through Music is a story of hope, struggle, perseverance and joy. Directors Mark Johnson and Jonathan Walls, along with the Playing For Change team, traveled the globe with a single minded passion to connect the world through music. Their ambitious journey took them from post-apartheid South Africa, through the ancient sites of the Middle East, to the remote beauty of the Himalayas and beyond. Using innovative mobile technology, they filmed and recorded more than 100 musicians, largely outdoors in parks, plazas and promenades, in doorways, on cobblestone streets and amid hilly pueblos. Each captured performance creates a new mix in which essentially the artists are all performing together, albeit hundreds or thousands of miles apart. Playing For Change: Peace Through Music is the story of this unparalleled international musical collaboration and its remarkable power of redemption.
Playing for Change is a multimedia movement created to inspire, connect, and bring peace to the world through music. The idea for this project arose from a common belief that music has the power to break down boundaries and overcome distances between people. No matter whether people come from different geographic, political, economic, spiritual or ideological backgrounds, music has the universal power to transcend and unite us as one human race. And with this truth firmly fixed in our minds, we set out to share it with the world.
The Production
We built a mobile recording studio, equipped with all the same equipment used in the best studios, and traveled to wherever the music took us. As technology changed, our power demands were downsized from golf cart batteries to car batteries, and finally to laptops. Similarly, the quality with which we were able to film and document the project was gradually upgraded from a variety of formats-- each the best we could attain at the time—finally to full HD.
One thing that never changed throughout the process was our commitment to create an environment for the musicians in which they could create freely and that placed no barriers between them and those who would eventually experience their music. By leading with that energy and intent everywhere we traveled, we were freely given access to musicians and locations that are usually inaccessible. In this respect, the inspiration that originally set us on this path became a co-creator of the project along with us!
The Effect
Over the course of this project, we decided it was not enough for our crew just to record and share this music with the world; we wanted to create a way to give back to the musicians and their communities that had shared so much with us. And so in 2007 we created the Playing for Change Foundation, a separate 501(c)3 nonprofit corporation whose mission is to do just that. In early 2008, we established Timeless Media, a for-profit entity that funds and extends the work of Playing for Change. Later that year, Timeless Media entered into a joint venture with the Concord Music Group through the support of label co-owner and entertainment legend Norman Lear and Concord Music Group executive vice president of A&R John Burk. Our goal is to bring PFC’s music, videos and message to the widest possible audience.
Now, musicians from all over the world are brought together to perform benefit concerts that build music and art schools in communities that are in need of inspiration and hope. In addition to benefit concerts, the Playing for Change band also performs shows around the world. When audiences see and hear musicians who have traveled thousands of miles from their homes, united in purpose and chorus on one stage, everyone is touched by music's unifying power.
And now, everyone can participate in this transformative experience by joining the Playing for Change Movement. People are hosting screenings, musicians are holding benefit concerts of every size, fans are spreading the message of Playing for Change through our media, and this is only the beginning. Together, we will connect the world through music!
desi populatia lumii a crescut (si creste in continuare) exponential in ultimele secole, resursele de apa au ramas aceleasi? Astfel, noi avem acum la dispozitie aceeasi cantitate de apa pe care o aveau si primii homo sapiens sapiens.: 1.460 petatone (1 petatona = 1015 tone). apa acopera aproximativ 71% din suprafata pamantului? Cea mai mare parte a apei de pe glob sa gaseste in oceane (97.2%), urmate de ghetari/calote glaciare/etc (1.8%) in timp ce 0.9% se gaseste in subteran iar 0.001% sub forma de vapori. Apa “dulce”, utilizata de majoritatea organismelor de pe Terra, reprezinta doar 0.02% din totalul apei de pe Terra si se gasetse in rauri, lacuri etc.
mai mult de 94% din apa de pe Pamant are un inalt grad de salinitate? Nivelul mediu al salinitatii apei pe glob este de 35% (variaza, insa, foarte mult in functie de zona), iar anumite tari (cum ar Cipru, de exemplu) isi sporesc resursele de apa potabila desalinizand apa oceanelor//marilor in unitati speciale denumite uzine de desalinizare.
aproximativ 24% din capacitatile de desalinizare existente pe glob se afla in Arabia Saudita? Peste 70% din apa consumata aici provine din aceste uzine de desalinizare. Cea mai mare uzina de desalinizare din tara este Shuaiba Desalination Plant care produce 150 de milioane de m³/yan.
cea mai mare uzina de desalinizare din lume este Jebel Ali Desalination Plant, cu o productie totala de peste 300 de milioane m³/yan? Aceasta remarcabila constructie se regaseste in Emiratele Arabe Unite.
corpul unei meduze este format in proportie de 98% din apa? Corpul uman, in schimb, contine un procent de 60-70% apa.
oamenii grasi au mai putina apa in organism decat cei slabi (din punct de vedere procentual)? Acest lucru se datoreaza faptului ca tesutul adipos contine mai putina apa decat celelalte organe si tesuturi ale corpului (in medie, acesta contine aproximativ 10%). Tot din aceeasi cauza, corpul femeilor contine mai putina apa decat cel al barbatilor.
corpul uman elimina apa prin rinichi (urina), transpiratie, plans dar si respiratie? Astfel, aproximativ 1.5 litri de apa sunt eliminati prin rinichi, 500 ml prin respiratie iar restul prin transpiratie. Cand plangem “pierdem”, in medie, aproximativ 1 ml de lacrimi.
unele din cele mai bogate in apa organe ale corpului nostru sunt creierul si rinichii? Aproximativ 80% din creier este apa, in timp ce la rinichi procentajul creste pana la aproape 85%. Sangele contine pana la 83% apa.
in medie, un om are nevoie de 2.5 litri apa pe zi? Aceasta cantitate variaza in functie de activitatea fizica, pozitionarea geografica, clima etc. Specialistii recomanda sa consumam apa la o temperatura medie de 5 grade C.
cantitatea de apa recomandata pentru a fi consumata de un om intr-o zi este de 50 litri? Aceasta cantitate inlude atat consumul propriu-zis cat si baia, prepararea mancarii etc. Insa, pe glob, exista diferente foarte mari ale consumului de apa intre diferite tari: americanii consuma, de exemplu, de 5 ori mai multa apa decat europenii (500 litri vs. 100 litri), in timp ce locuitori din tari precum Gambia trebuie sa se multumeasca doar cu 4.5 litri.
apa imbuteliata reprezinta una din cele mai mari afaceri existente in domeniul alimentar? Piata apelor imbuteliate insumeaza, in prezent, peste 20 miliarde de dolari si este impartita intre cateva mii de societati in intreaga lume. Cele mai mari sunt Perrier (30% din piata), detinut de Nestle si Danone cu 15% din piata.
95% dintr-o rosie este apa?
in mod normal, apa nu are gust, miros sau culoare? Totusi, apa pe care o bem noi prezinta aceste insusiri datorita diferitilor factori cu care intra in contact (roci, substante de purificare, poluare etc).
clorina este folosita de oameni de peste 100 de ani pentru purificarea apei? 50 ml de clorina sunt suficienti pentru a distruge bacteriile din 100.000 de litri de apa.
peste 30% din resursele mondiale de apa sunt localizate in Asia? Pe locurile urmatoare se afla America de Sud (cu 27%) si America de Nord (18%). Cele mai vitregite de lipsa apei sunt Orientul Mijlociu si Africa de Nord care detin, impreuna, doar 0.32 % din totalul apei de pe glob.
o cincime din totalul apelor fluviale ale lumii sunt detinute de fluviul Amazon?
Apa Vie
Stiati ca cea mai buna memorie dintre toate substantele de pe Univers o are apa ?Stiati ca apa memoreaza toata calea pe care a strabatut-o prin pamant si pe pamant , in sensul ca inmagazineza toate informatiile referitoare la mediile prin care a trecut?Stiati ca este singura substanta din univers fara de care nu ar exista viataStiati ca Apa propaga cel mai bine energia cosmica?Stiati ca laboratoarele moderne din ziua de astazi fac doar analiza chimica a apei , dar niciunul nu face analiza energetica a apei ?Stiati ca prin simpla rugaciune asupra unei ape se poate modifica gustul ei?Stiati ca nici postulat al chimiei nu poate explica acest lucru?Stiati ca analiza fizica (structurala) si analiza energetica a apei este cea care conteaza cel mai mult?Stiati ca apa filtrata cu ajutorul celor mai bune filtre este o apa moarta din punct de vedere energetic si nu stimuleaza viata in nici un fel?Stiati ca band o apa superfiltrata expuneti corpul unei reactii asemanatoare cu cel al unui drogat intrat in sevraj?Stiati ca daca udati o planta cu apa superfiltrata acesta moare mai repede decat daca o udati cu apa obisnuita?Stiati ca apa superfiltrata nu inlatura acumularea de metale grele in organism?Stiati ca 95% din acumularile de toxine din organism provin din modul de alimentare ,alimente ( surogate, conservanti , E-uri…) si aer ( esapamente si gaze )?Stiati ca tehnica moderna prin vibratiile energetice produse conduc la modificari in campul energetic al corpului?Stiati ca apa cea mai buna este apa care functioneaza ca si filtru al organismului?Stiati ca apa energizata fortifica imunitatea corpului uman si nu numai?Stiati ca Structura celulei canceroase este asematoare cu celula apei care curge la robinet?Stiati ca Structura celulei sanatoase este asemantoare cu celula apei energizata cu ajutorul GENERATORULUI DE APA VIE (GAVStiati ca locuitorii din zonele muntoase si care beau apa in mod curent din apele de munte sunt mai sanatosi si au o durata medie de viata mai mare decat orasenii?deoarece raurile de munte provin in mare parte din topirea ghetarilor si a zapezii.Stiati ca populatia cu cea mare medie de viata locuiesc in : Sudul Tadjikistanului , Nordul Indiei, Nord Vestul Chinei , Estul Kazakstanului si Nordul Pakistanului?Stiati ca Dr Henri Coanda a demonstrat stintific ca secretul longevitatii acestor popoare este apa pe care o consuma?
Cu toate că cei mai mulţi dintre vulcanii Europei sunt astăzi stinşi, epuizaţi de îndelungata fierbere şi frământare în urma cărora s-au format câteva dintre lanţurile muntoase ale Bătrânului Continent, pe ici, pe colo mai există câte unul activ, a cărui misiune “eruptivă” pe această lume încă nu s-a încheiat şi care dovedeşte că vulcanismul în Europa e încă un fenomen natural contemporan. Unii dintre ei sunt destul de agitaţi pentru a da de lucru vulcanologilor şi motive de îngrijorare tuturor.
Trei ţări europene mai au azi vulcani activi: Italia, Grecia şi Islanda. În fiecare dintre ele, au avut loc, în ultimele câteva decenii, erupţii importante şi în fiecare există vulcani capabili să producă necazuri în viitor.
Vârfurile de foc ale Italiei
ETNA: înalţându-se deasupra Cataniei (al doilea oraş ca mărime din Sicilia),Etna e cel mai înalt şi mai voluminos vulcan al Italiei, caracteristica datorată curgerilor de lavă care, de-a lungul vremii, l-au tot îmbrăcat succesiv.Erupţiile vulcanului Etna sunt mai ales de tip efuziv – adică manifestate prin revărsarea unei mari cantităţi de lavă, fără a implica neapărat un scenariu zgomotos, cu bubuituri ,ploi de pietre şi cenuşă, aşa cum se întamplă în cazul erupţiilor numite explozive.
Într-un top al celor mai activi vulcani ai lumii, în ceea ce priveşte cantitatea de lavă adusă la suprafaţă, Etna ocupă locul al doilea – dupa vulcanul Kilauea din Hawaii, tocmai datorită acestei masive “producţii”. De cel putin 2000 de ani, Etna erupe aproape continuu, lava ieşind la suprafaţă nu numai prin cele 4 cratere din vârf, ci şi prin sutele de fisuri de pe coastele muntelui.
STROMBOLI:şi el e în activitate de câteva milenii, scuipând, prin crater, pietre şi “bombe” de lavă, în erupţii explozive care, de obicei, sunt de mică amploare. Vulcanul e una dintre atracţiile fermecătoarei insule Stromboli şi e faimos prin spectacolul său de lumini , impresionant mai cu seamă în timpul nopţii. Jerbe incandescente ţâşnesc din craterul lui, ca nişte focuri de artificii şi, ca o încântare suplimentară, pot fi admirate de aproape: la mică depărtare de Stromboli, există craterul unui alt vulcan, astăzi stins, iar de pe marginea acestuia poţi privi, in relativă siguranţă, de la o depărtare de cca. 200 de metri, magnifica reprezentaţie.
Ocazional, Stromboli mai face şi nişte demonstraţii de forţă mai brutale, cum s-a întâmplat în 1919, 1930 şi 2003; totuşi, în general, e considerat mai mult spectaculos decât periculos, de la el provenind numele de erupţii stromboliene dat acestor erupţii explozive slabe, care îi sunt caracteristice.
VEZUVIU:şi-a câştigat de multă vreme faima de vulcan periculos, faima clădită mai ales de erupţia din anul 79, cea mai distrugătoare din câte a consemnat istoria. În două zile, două oraşe romane înfloritoare - Pompei şi Herculaneum - şi alte două aşezari mai mici - Stabiae şi Oplontis - au fost distruse, iar locuitorii care mai rămăseseră în ele au pierit cu toţii. Ne-a rămas o descriere a întamplării (în două scrisori adresate istoricului Tacit) de către un martor ocular, Pliniu cel Tânăr, la vremea aceea în vârstă de 17 ani. Printre victime s-a numărat şi propriul său unchi, binecunoscutul scriitor, filosof şi naturalist antic Pliniu cel Bătrân. Erupţia a fost precedată de semne de avertizare, dar nimeni nu a crezut că acestea ar putea prevesti o asemenea catastrofă. La începutul lunii august a anului 79, multe fântâni şi izvoare din ţinut au secat brusc. La 20 august, a început un şir de mici cutremure pe care, însă, romanii nu le-au luat în seamă. În regiunea Campania asemenea cutremure erau destul de obişnuite şi nimeni n-a făcut vreo legătură între ele şi Vezuviu. Dar o legătură exista – cutremurele fuseseră provocate de frământările din măruntaiele muntelui. În după amiaza zilei de 24 august 79, a inceput erupţia.
Catastrofa s-a petrecut în două faze : mai întâi, peste oraşe a căzut o ploaie de pietre. Unii dintre locuitori au fugit, alţii s-au adăpostit în case, neştiind că ceea ce era mai rău abia urma să vină. În cea de-a doua zi a erupţiei, un val piroclastic - un nor de gaze fierbinţi şi pietre, călătorind cu o viteză uriaşă - s-a năpustit peste aşezări şi a înăbuşit, ars şi ucis tot ce mai rămăsese viu în ele.
S-a calculat că peste 4 kilometri cubi (!) de pietre şi cenuşă au căzut peste nefericitele oraşe, îngropând totul - construcţii, oameni, animale - sub un strat de material eruptiv a cărui grosime a ajuns până la aproape trei metri.
Cu două milenii înaintea acestei erupţii, o alta, numită de specialişti erupţia Avellino, petrecută în jurul anului 1660 î. Hr., distrusese mai multe aşezări din Epoca Bronzului, aflate în apropierea muntelui. După erupţia din anul 79, n-a mai avut loc nici una la fel de violentă.
Totuşi, de-a lungul vremii, Vezuviul a făcut de multe ori dovada puterii sale primejdioase. Din secolul I şi până în secolul al XVI-lea, a erupt de cel puţin de 15 ori. A erupt de 6 ori în secolul al XVIII-lea, de opt ori în secolul al XIX-lea şi de trei ori in secolul XX: în 1906, 1929 şi 1944.
De atunci, pare să fi luat o pauză – cât de lungă, nu ştie nimeni. Un institut specializat, Osservatorio Vesuvio, monitorizează permanent zona, pândind orice semn care ar putea arăta că muntele se pregăteşte să erupă. Ultimele cercetări nu au detectat prezenţa magmei la adancimi mai mici de 10 km. Totuşi, Vezuviul e înca văzut ca o mare ameninţare, pentru că se găseşte într-o regiune dens populată, iar o erupţie de amploarea celei din anul 79 ar putea ucide astăzi milioane de oameni. În jurul Vezuviului a fost înfiinţat un parc naţional; nu se eliberează autorizaţii de construcţie pe terenuri aflate în apropierea muntelui, autorităţile oferă stimulente financiare celor care doresc să se mute din zonă şi demolează construcţiile rămase goale. Totul face parte din planul de măsuri menit să asigure evacuarea rapidă a populatiei în caz de erupţie, obiectivul autorităţilor fiind acela de a ajunge să poată evacua pe toată lumea în 2-3 zile.
GRECIA: patru puncte fierbinţi
METHANA şi golful Saronic. Methana e o peninsulă, în intregime de origine vulcanică, în care se găsesc peste 30 de centre de erupţie. Scriitori antici precum Ovidiu, Pausanis şi Strabon au lăsat mărturii asupra puternicei erupţii petrecute aici in anul 230, iar în anul 1700, în acesta regiune a erupt violent un vulcan submarin. Geologii spun că ne putem aştepta ca, în viitor, aici să mai aibă loc astfel de întâmplări.
MILOS: pe insulă n-au mai avut loc de multă vreme erupţii (nici una în timpurile istorice), dar dedesubtul ei există un sistem hidrotermal în care temperaturile depăşesc 300 de grade C, ceea ce ar putea indica faptul că acolo se găseşte o cameră magmatică (o “pungă de lavă”) activă. Sute de fumarole – deschideri în scoarţa terestră, prin care ies la suprafaţă aburi şi gaze fierbinţi – împânzesc insula, demonstrând că în adâncurile ei există o intensă activitate geotermală. În viitor, spun specialiştii, această activitate s-ar putea manifesta şi în forme mai violente.
NISYROS: o insuliţă foarte neliniştitoare, cel puţin pentru cercetători. Studiile geologice au arătat că există o cameră magmatică la o adâncime de numai 3-4 km şi care continuă să urce spre suprafaţă. Zona e ţinuta sub supraveghere strictă de către vulcanologi, în cadrul unui program numit GEOWARN. Mai multe cutremure au zguduit insula în ultimii ani, iar din 2000 şi până în 2004, temperatura fumarolelor a crescut de la 980 C la 1030 C. Atenţie, acolo se întâmplă ceva….
SANTORINI: azi o insulă cu mare faimă turistică, Santorini mai are şi o altfel de faimă, una înfricoşătoare, căci vulcanul cu acelaşi nume este “răspunzător” de distrugerea unei întregi civilizaţii, cea minoică, una dintre cele mai înfloritoare culturi ale preistoriei.
Erupţia devastatoare care i-a pus capăt a avut loc in jurul anului 1640 î.Hr. Depozite de piatră ponce - o rocă vulcanică - cu grosimi de zeci de metri, amintesc de trecutul violent al acestei insule. Legendele asociază vulcanismul din Santorini şi cu distrugerea Atlantidei, poate pentru că erupţia din 1640 î. Hr. a fost atât de cumplită, încât a schimbat forma insulei: porţiuni din ea s-au rupt şi s-au scufundat în mare.
Deşi cercetările arhelogice par să arate că mulţi dintre locuitorii insulei au reuşit să plece şi să se salveze, civilizatia lor a apus, totuşi, definitiv, odată cu distrugerea aşezărilor de către ploaia de pietre şi cenuşă. Erupţia minoică - aşa cum e cunoscută în istorie – a avut un impact uriaş asupra întregii regiuni est-mediteraneene, influenţând, probabil, mersul istoriei într-o măsura pe care încă nu o putem estima.
Ultima erupţie din Santorini a avut loc în 1950; în prezent, vulcanul se odihneşte, activitatea geotermală manifestându-se doar prin fumarolele şi izvoarele fierbinţi care împânzesc insula.
Cât despre ISLANDA…
(I am not quite sure, but probably that documentary was filmed at Heimaey, south Iceland, during an eruption that started on January 23rd 1973.)etnatao
Insulă vulcanică,Islanda se află aşezată deasupra unei dorsale oceanice, în locul unde două plăci tectonice – cea americană şi cea eurasiatică - se întânlesc. Prin spaţiul îngust dintre ele, magma iese la suprafaţă (la suprafaţă e un fel de-a spune; iese, de fapt, pe fundul oceanului unde, solidificându-se, formează acea “creastă” - dorsală oceanică, practic un lanţ muntos submarin).
Islanda e un paradis pentru vulcanologi. Aici există peste 30 de vulcani, ca să nu mai vorbim de fumarole şi gheizere – izvoare din care ţâşneşte, uneori la mari înălţimi apa fierbinte, toate dovezi ale intensei activităţi geotermale din măruntaiele insulei.
Zeci de erupţii mari au avut loc de la colonizarea Islandei de către vikingi, în secolul al IX-lea. Recent, în 2000, a erupt spectaculos vulcanul Hekla, aflat în partea de sud a insulei. Cel mai activ vulcan din Islanda - ca frecvenţă a erupţiilor - este Grímsvötn. Este acoperit, în cea mai mare parte, de gheţarul Vatnajökull (cel mai mare gheţar din Europa), iar adesea, în perioadele de activitate geotermală intensă, gheaţa se topeşte şi apa rezultată se scurge la vale, provocând mari inundaţii. O altă “activare” mai recentă s-a petrecut în 2004, din fericire fără a provoca temutele viituri.
În urmă cu doar cinci decenii, Islanda s-a îmbogăţit cu o nouă insulă: Surtsey, una dintre cele mai tinere insule ale lumii, răsărită din mare în urma unui şir de erupţii ale sistemului vulcanic Vestmannaeyjar (care e, în cea mai mare parte, submarin) între noiembrie 1963 şi ianuarie 1967.
27th 2010March
Aşadar, deşi Europa părea să-şi fi trăit demult traiul său vulcanic şi să se fi potolit acum, iată că marginile ei se mai zguduie uneori, ca o neliniştitoare amintire a activităţii vulcanice care a modelat continentul.
Erupţia vulcanului Hekla, din Islanda, este iminentă, avertizează specialiştii. Senzorii din jurul vulcanului au indicat o activitate neobişnuită în ultimele zile.
„Vulcanul este gata să erupă", a declarat Pall Einarsson, profesor de geofizică la Universitatea din Islanda, citat de CNN. Geofizicianul Ari Trausit Gudmundsson a precizat că, de obicei, Hekla aruncă atât cenuşă, cât şi lavă.
Vulcanul Hekla a erupt de 4 ori începând din 1970, iar ultima sa erupţie a avut loc în data de 26 februarie 2000. Hekla se află aproape de vulcanul Eyjafjallajokull care a erupt în primăvara anului trecut şi care a emis în atmosferă un uriaş nor de cenuşă vulcanică ce a perturbat traficul aerian în Europa. Un alt vulcan islandez a erupt anul acesta, în luna mai. Erupţia vulcanului Grimsvotn a fost de zece ori mai puternică decât aceea a vulcanului Eyjafjallajokull şi a eliberat în aer, în doar 36 de ore, mai multă cenuşă decât a emis Eyjafjallajokull într-o lună întreagă.
Ultima dată când Eyjafjallajokull a erupt, a "scuipat" lava 14 luni neântrerupt, din decembrie 1821 până în ianuarie 1823. Potrivit The Christian Science Monitor, istoria arată că în toate cele trei dăţi în care a erupt Eyjafjallajokull, Katla nu s-a lăsat mai prejos.
Katla a erupt de 16 ori, începând cu anul 930, dar cea mai violenta erupţie a avut loc in 1755, când cenuşa sa a acoperit aproape întreaga Scoţie. Iar Katla nu este singura. În apropierea sa există Helka, un vulcan chiar mai activ.
Cei doi vulcani sunt supranumiţi "surorile furioase". Deocamdată însă, pericolul nu este iminent.