aprilie 07, 2011

Bun venit acasă, Europa!





Acum 7.000 de ani în Ardeal. 

Prima scriere din Europa . 

Tabliţele de la Tătăria.



Tablitele de la Tartaria reprezinta, dupa unii specialisti, cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, mai vechi chiar decat primele scrieri sumeriene. Totusi, astazi, cei mai multi arheologi romani sunt neincrezatori cu privire la autenticitatea lor, cum sunt sceptici de cate ori vine vorba de o descoperire exceptionala. Ne refuzam mereu dreptul la originalitate, la valoare, si preferam sa afirmam ca am imprumutat mereu, de la toate neamurile, popoarele, limbile, cate ceva. La fel si cu tablitele de la Tartaria: or fi aduse de vreun sumerian si pierdute pe aici, spun unii; sau or fi fost aduse in vremurile mai noi de un colectionar; ori poate sunt falsuri...






Nu acelasi lucru se poate spune despre cercetatorii straini, care au studiat subiectul in cele mai mici detalii si au elaborat studii serioase. E adevarat, in anii `60, cand au fost descoperite tablitele de la Tartaria, nu existau destule indicii care sa confirme existenta unei scrieri neolitice in aceasta arie geografica. Piesele erau unicate, stranii. Cu timpul insa, cercetarile au avansat, iar astazi exista peste o mie de piese, in special ceramice (fragmente de vase, figurine), descoperite in peste 50 de localitati, care contin semne ale unei scrieri stravechi. Aceste semne nu sunt decorative, ci reprezinta un inceput de scriere. Piesele inscriptionate au fost descoperite in aria culturii Vincea-Turdas, in special la noi in tara si in Serbia . Turdas si Parta reprezinta la noi localitatile care au oferit piesele cele mai numeroase si mai interesante. Astfel, tablitele de la Tartaria nu mai sunt singure, chiar daca raman cele mai importante. Aceasta scriere nu a apucat sa evolueze si sa dea roade, stingandu-se odata cu cultura ce i-a dat nastere. Poate ca schimbarile climatice majore au determinat retragerea populatiilor spre zone mai ferite, sau poate ca valurile de populatii venite dinspre Asia au adus alte moduri de exprimare, cert este ca germenii scrisului neolitic au palit. Totusi, raman zecile de semne inventariate de cercetatori, nedescifrate, enigmatice, care nu stim cum au influentat evolutia culturii ulterior. Dar putem fi siguri ca au influentat-o. Ceea ce stim cu siguranta este ca scrierea neolitica a culturii Vincea-Turdas este prima scriere a Europei si poate prima scriere a omenirii. 



Acum 2.000 de ani. 
 Cum se scrie istoria...


Dupa disparitia splendidelor culturi ale Vechii Europe si intrarea in epoca metalelor, istoria a inceput sa fie scrisa de cei ce aveau arme mai bune, orgolii mai mari si saci cu bani mai numerosi. Destul de repede, civilizatia greco-romana devine felinarul Europei, luminand anemic si subiectiv un continent ce parea sa fi fost cuprins de noapte.Tot ce nu era grecesc sau roman era barbar, salbatic, primitiv. Restul Europei devine o lume in aparenta fara valori, privita din perspectiva romanilor, care ne-au vandut si continua sa ne vanda, peste secole, o istorie partinitoare. Civilizatiile "barbare", intrate in manuale prin ochiul cuceritorului, aproape ca nici nu isi mai primesc dreptul de a se numi civilizatii. O civilizatie trebuie sa aiba arhitectura monumentala, sa construiasca colosseum-uri, in care sa puna oameni sa se ucida intre ei, spre distractia suprema a privitorului, ori sa atate animale infometate impotriva unor oameni neajutorati. O civilizatie trebuie sa aiba o armata puternica, cu care sa cucereasca mereu noi teritorii. O civilizatie trebuie sa se consume in ospete copioase si in serbari fastuoase. O civilizatie trebuie sa aiba morminte princiare bogate, piramide sau temple impozante . Dar civilizatia nu reprezinta doar aspectul material, economic, al unei populatii, nu reprezinta doar bunurile, ci si valorile. Modelul occidental ne-a obisnuit sa privim cu mai multa admiratie aspectele materiale, cele care ne aduc confort si siguranta fizica, decat pe cele spirituale, care ne ajuta sa aflam care este rostul nostru in lume. Marile civilizatii, trecute sau prezente, sunt demne de admiratie. Dar adevaratele valori nu trebuie cautate in realizarile materiale, ci in cele spirituale. Cand preotii dacilor se rugau in munti, in pesteri ascunse, si ii invatau pe oamenii de rand ca sufletul este nemuritor, iar trupul, materia nu conteaza, cei ai altor neamuri inaltau temple sclipitoare impodobite cu statui impozante. Iar daca dacii nu cheltuiau sume enorme pentru a construi cladiri colosale si a intretine armate profesioniste, asta nu ii facea mai putin intelepti decat vecinii lor. Dimpotriva. Daca dacii erau convinsi de lipsa de insemnatate a valorilor materiale, este firesc sa nu fi investit prea mult in aceste valori. Nu si-au ridicat statui, nici palate colosale, se imbracau modest, la fel ca taranii nostri de astazi, regii purtand in picioare opinci, iar pe cap o caciula de lana in loc de coroana fastuoasa din aur, batuta cu pietre pretioase. Iar cei care, investind mult mai mult in bunuri materiale, i-au numit pe acestia "primitivi" ori "salbatici", nu au inteles ca spiritualitatea este deasupra civilizatiei materiale. Cei care traiau mai mult in mijlocul naturii, aproape de zei, au inteles aceste lucruri mai bine decat cei ce-si petreceau vremea in bai, ospete si spectacole de circ. Spiritualitatea Europei se stinge dinspre vest spre est. La rasarit mereu credinta a fost mai puternica. Orientul poate fi salvator.

Astăzi. Bun venit acasă, Europa!


Gânditorul de la Hamangia                                           







Primul homo sapiens din Europa, cea mai veche asezare stabila din Europa, cea mai veche scriere, cea mai veche cultura - astfel de sintagme ii sperie pe multi, dar mai ales pe cercetatori. Nu de putine ori, istoricii nostri, intr-o lupta oarba cu diletantii care se entuziasmeaza in fata unor descoperiri precum cele enumerate mai sus, sustin ca romanul traieste o frustrare istorica. Romanul ar fi frustrat, chipurile, ca nu a avut si el o istorie grandioasa, de invingator, precum altii, si atunci isi inventeaza una care sa il satisfaca. In aceasta falsa istorie, romanul este cel mai tare, cel mai mare, cel mai frumos si primul in toate. Un discurs atat de radical din partea specialistilor nostri elimina cu totul posibilitatea ca, uneori, chiar sa fim cei mai buni sau cei mai tari sau primii. Caci cineva trebuie sa ocupe si aceste locuri. Uneori acestia suntem noi, alteori sunt altii. Noi si noi descoperiri duc mereu la schimbarea datelor din cartile de istorie, iar daca uneori suntem si noi printre primii, acest lucru ar trebui sa ne onoreze, nu sa ne sperie. Daca am lasa deoparte toate aceste temeri si am cauta sa cernem si sa asezam fiecare lucru la locul lui si sa-i dam importanta cuvenita, am fi priviti, poate, cu mai mult respect in Europa. Cine sa ne respecte daca noi insine nu ne respectam? Cat datoreaza Europa acestor locuri, acestor civilizatii, acestei istorii, acestor oameni? Cat datoreaza Europa acestui ungher de lume, in care au incoltit primele seminte de civilizatie si spiritualitate europeana? Ganditorul de la Hamangia, considerat intre cele mai importante artefacte din istoria omenirii, este un simbol al acestor radacini milenare. Pe umerii lui s-au asternut deja 7.000 de ani, dar daca ar incepe astazi sa vorbeasca, probabil ar spune: 
"Bun venit acasă, Europa ! "                              

 de AURORA  PETAN

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu drag primite cuvintele tale la fereastra Cuvintelor .



Myspace Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com