iulie 11, 2011

Un mistic nonconformist:Bhagwan Sri Rajneesh (Osho)...Manipulator de suflete sau metafizician genial?




Pentru cei care inca nu il cunosc, numele sau adevarat este Rajneesh Chandra Mohan Jain. Osho poate fi considerat unul dintre cei mai prolifici autori, unul dintre liderii spirituali cu cei mai numeroşi discipoli, unul dintre cei mai bine vânduţi şi citiţi autori din întreaga lume.

În 1931, în Kuchwara, un oraş situat în partea centrală a Indiei se naşte Osho. Până la 9 ani nu a mers la şcoală, dar după ce a învăţat să citească a devorat toate cele 3000 de cărţi din biblioteca sătucului în care locuia. Osho a trăit prima stare de “samadhi” – iluminare la vârsta de 21 de ani (în 21 martie 1953). A obţinut masteratul în filozofie la Universitatea din Saugar şi timp de 9 ani a predat filozofia la Universitatea din Jabalpur. În 1966 a renunţat la postul de profesor, dedicându-şi viaţa ghidării spirituale cerute de numeroşii lui discipoli. Viaţa lui este fascinantă. Osho poate fi considerat unul dintre cei mai prolifici autori, posesorul uneia dintre cele mai mari biblioteci personale (conţinând cărţi citite, nu doar colecţionate), unul dintre liderii spirituali cu cei mai numeroşi discipoli, unul dintre cei mai bine vânduţi şi citiţi autori din întreaga lume şi lista cu superlative poate continua…
In continuare, Wikipedia ne spune…
1. Introducere

Cu prilejul aniversarii a 80 de ani de la nasterea lui Osho (s-a nascut la 11 decembrie 1931) si pentru a intelege mai bine cartile ce contin discursurile lui Osho, va prezint cateva aspecte pe care nu toata lumea le cunoaste despre viata si activitatea lui Osho. Cunoscand aceste aspecte (greutatile si momentele dificile prin care a trecut, datorita faptului ca a urmarit constant sa le vorbeasca oamenilor despre Dumnezeu, despre deconditionarea constiintei si despre faptul ca oamenii pot, si trebuie, sa abordeze practica spirituala) puteti sa intelegeti mai bine, si sa apreciati mai mult, invataturile lui Osho.


2. Bhagwan Sri Rajneesh (mai cunoscut sub pseudonimul de OSHO) (1931-1990)

Manipulator de suflete sau metafizician genial? A alimentat în numeroase reprize cronicile spiritualo-mondene ale presei de senzaţie, mult mai interesată de a-şi mări tirajul decât de a oferi nişte informaţii fondate şi autentice. El este maestrul neo-tantric! Ascetul cu şaptezeci de Rolls Royce-uri este tot el!… Dar, dincolo de aparenţe şi polemici inutile, cine este Bhagwan Sri Rajneesh?

Acest maestru spiritual s-a născut pe 11 septembrie 1931 la Kuchwara, un mic sat în centrul Indiei. Este primul născut dintr-o familie cu doisprezece copii, tatăl lui fiind negustor, de religie jainistă. Încă din primii ani ai copilăriei şi adolescenţei sale petrecute în India, Osho se dovedea a fi un spirit independent şi rebel care se opunea acceptării tradiţiilor sociale, politice şi religioase ale lumii în care trăia, fiind orientat întotdeauna către experimentarea proprie a Adevărului şi nu către dobândirea de cunoştinţe pur intelectuale.

La vârsta de douăzeci şi unu de ani, pe data de 21 martie 1953, a atins starea de iluminare. După acest eveniment extraordinar el se autodefinea, astfel: „Eu nu mai doresc şi nu mai caut nimic. Existenţa şi-a deschis porţile pentru mine. Nu mai pot spune că aparţin existenţei pentru că acum sunt, de fapt, părticică din ea. Când o floare înfloreşte, eu înfloresc odată cu ea. Când Soarele răsare, eu răsar odată cu el. Ego-ul, care face ca oamenii să se simtă individualităţi separate, nu mai există. Trupul meu este o părticică din natură, fiinţa mea este o parte din întreg, Eu nu mai sunt o entitate separată.”

Osho a absolvit studiile de filozofie la Universitatea din Sagar, cu cea mai mare medie. După nouă ani de profesorat în filozofie la Universitatea din Jabalpur, a început să ţină conferinţe în întreaga Indie despre religie, lovind în concepţiile, tradiţiile şi prejudecăţile societăţii indiene, provocându-i pe liderii religioşi la discuţii publice.
În întreaga sa activitate spirituală, Osho a vorbit discipolilor săi despre toate nivelurile conştiinţei umane şi despre toate sistemele filozofice şi toate religiile. De la Sigmund Freud la Chuang Tzu, de la George Gurdjieff la Gautama Buddha, de la Iisus Christos la Rabindranath Tagore… el a urmărit să extragă esenţa tuturor acestor învăţături, străduindu-se să le ofere cât mai pe înţelesul omului modern, bazându-se nu pe o înţelegere intelectuală, ci pe propria sa experienţă spirituală. El nu aparţine nici unei tradiţii. „Eu sunt începutul unei noi conştiinţe religioase”, spunea Osho. „Vă rog să nu-mi legaţi învăţătura de vreo religie a trecutului.”

Discuţiile pe care le-a avut cu discipolii săi din întreaga lume au fost publicate în mai mult de şase sute cinzeci de volume şi au fost traduse în peste treizeci de limbi. El spunea: „Mesajul meu nu este o doctrină, o filozofie. Mesajul meu este o alchimie, o ştiinţă a transformării, aşa că numai cei care-mi vor permite să le distrug fiinţa ignorantă şi limitată pentru a putea renaşte spiritual – numai aceşti oameni curajoşi să vină să mă asculte, deoarece pentru ceilalţi, ceea ce voi spune eu va fi foarte periculos. Ascultându-mă, faceţi primul pas către renaşterea spirituală. Nu este o filozofie la adăpostul căreia să vă simţiţi mai în siguranţă; nu este o doctrină în care să vă găsiţi consolarea. Mesajul meu nu este o simplă comunicare verbală. Este mult mai periculos decât atât. Este moarte şi renaştere spirituală.”
În martie 1974 Osho părăseşte Bombay-ul pentru a se stabili la Poona. Grupul de discipoli ce l-au însoţit pun bazele unui ashram situat în zona parcului Koregon. Acest ashram s-a dezvoltat foarte mult în anii care au urmat, mii de occidentali facinaţi de discursurile lui Osho perindându-se pe aici.
În 1981, la insistenţele discipolilor săi occidentali, părăseşte India pentru a se stabili în Statele Unite, unde în statul Oregon înfiinţează Rajneeshpouram (oraşul lui Rajneesh). Mesajul său a avut mare succes în rândul occidentalilor pentru că el nu a impus nici o disciplină, nu a cerut nici un efort personal explicând că omul este o fiinţă perfectă şi că nu trebuie decât aici şi acum să devină conştientă de aceasta.
„Maestrul spiritual”, spunea Osho „nu trebuie să aibă atitudini autoritare. Un maestru vine doar că să ajute. El este prezent doar pentru a arăta calea. Şi această cale nu trebuie indicată în funcţie de un sistem rigid. Calea trebuie indicată în funcţie de fiecare individ în parte. Un maestru te ascultă, te observă, te învăluie cu dragostea sa şi te ajută să devii tu însuţi.”
În loc de a convinge bărbaţii şi femeile să se izoleze în mănăstiri pentru a medita, el susţinea că plăcerea şi fericirea pe care ţi-o oferă această lume, trăite plenar şi integrate în mod divin, te pot conduce spre cunoaşterea de sine, fapt pentru care a urmărit să-i determine pe oameni să-şi trezească libertatea interioară, să înveţe să trăiască din plin momentul prezent. Devenit indezirabil pentru autorităţile americane la sfârşitul anilor ’80, se reîntoarce în India, la Poona moment din care nu va mai fi văzut în public în afara zilelor sale de naştere.
Osho şi-a părăsit trupul pe 19 ianuarie 1990. Cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, a fost întrebat ce se va întâmpla cu tot ceea ce a dăruit el din punct de vedere spiritual după ce nu va mai fi. El a spus: „Încrederea mea în existenţă este absolută. Dacă există măcar un adevăr în ceea ce spun, acela va supravieţui… cei ce vor rămâne interesaţi de munca mea vor conduce în continuare torţa, dar fără să impună aceste adevăruri celorlalţi.
Eu voi rămâne întotdeauna sursă de inspiraţie, de lumină pentru discipolii mei şi sunt sigur că ei vor simţi aceasta şi când eu nu voi mai fi. Doresc ca ei să dezvolte munca mea şi să emane în jurul lor dragoste, puritate, înţelepciune, luciditate, calităţi care nu sunt monopolul nimănui, care nu sunt dependente de nici un sistem filozofic sau religios. Doresc ca oamenii să devină proprii lor stăpâni, să nu mai fie dominaţi şi controlaţi de alte persoane.”
Comunitatea care s-a dezvoltat în jurul lui există şi acum în Poona, India, aici adunându-se în fiecare an mii de discipoli din toate colţurile lumii pentru a participa la activitatea culturală şi spirituală iniţiată de Osho, urmărind să descopere picătura divină din fiinţele lor.
3. Cruciada modernă împotriva spiritualităţii
Oamenii informati constata cu usurinta ca în contemporaneitate, pe plan mondial, se vizează distrugerea mişcărilor spirituale autentice sau măcar distrugerea imaginii lor. Întrucât astfel de mişcări îndeamnă oamenii să îşi utilizeze liberul arbitru şi trezesc conştiinţele, sunt considerate peste tot periculoase (pentru cei care deţin supremaţia politică şi economică la ora actuală). Mecanismele utilizate pentru a le distruge credibilitatea şi a crea o imagine falsă despre ele sunt identice cu cele utilizate în România în cazul M.I.S.A.
Studiind diferite cazuri observăm că sunt vizate cu precădere mişcări spirituale şi maeştri spirituali care au cel puţin două caracteristici în comun:
- au o abordare integratoare, reunind tehnici şi concepte din diferite căi şi religii în timp ce guvernanţii lumii fac mari eforturi pentru a adânci diferenţele religioase din care se nasc conflicte şi chiar războaie (pe principiul divide et impera, dezbină şi stăpâneşte)
- resping renunţarea la lume şi îi învaţă pe aspiranţi cum să ducă o viaţă spirituală implicându-se activ în problemele sociale, economice, profesionale, politice ale ţării sau comunităţii în care trăiesc.
Cazul OSHO este emblematic.
Osho a fost un maestru indian modern având peste 1.000.000 de discipoli în anii ’80.
Bhagwan Sri Rajneesh se remarcă prin mesajul său simplu şi pertinent: omul trebuie să abordeze practica spirituală care vizează decondiţionarea conştiinţei fiind integrat şi în planul social. Ce i s-a petrecut? Atacuri furibunde în presă, descindere în forţă, arestare în S.U.A., unde este otrăvit în închisoare, proces cu acuzaţii false sub ameninţarea cu moartea, extrădare.
4.Campania mediatică împotriva lui Osho
“Există oameni care sunt cu înverşunare împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu au citit nici o carte de-a mea, nu m-au ascultat niciodată, nu ştiu ce fac şi totuşi sunt cu înverşunare împotriva mea. Uneori este surprinzător. Chiar şi pentru a fi împotrivă trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoşti, să priveşti, să observi. Ei nu m-au văzut vreodată. Dacă ne-am întâlni pe stradă ar trece pe lângă mine deşi mă urăsc de moarte.(…)Este un fenomen extrem de rar că sunt condamnat de creştini, hinduşi, mahomedani, jainişti, evrei, de toată lumea. Sunt condamnat de aşa zişii religioşi, de politicieni, de jurnalişti, de oamenii de cultură, de scriitori, de critici, de toţi cei care fac parte din CONSPIRAŢIA ÎMPOTRIVA OMULUI”. (Osho)
Bhagwan Sri Rajneesh, cunoscut şi sub numele de Osho, este un maestru spiritual indian contemporan (1931-1990) care este deopotrivă foarte cunoscut prin lucrările sale şi apreciat de foarte mulţi oameni, dar şi virulent criticat şi atacat de către presă şi autorităţi. Ceea ce este specific şi definitoriu pentru învăţăturile spirituale propagate de Osho este distrugerea condiţionărilor mentale. O foarte importantă latură a mesajului său se referă la faptul că practica spirituală şi evoluţia spirituală nu necesită fuga sau ieşirea din lume, prin izolare, şi nu necesită nici măcar abstinenţa sexuală.
Ce a scris presa despre Osho
Probabil că nu o să vă surprindă că încă din timpul activităţii din India, Osho a fost numit de presă: “Gurul oamenilor bogaţi”, “Gurul Rolls-Royce-urilor”, “Gurul sexului liber…”. Aceleaşi calomnii legate de sexualitate, prostituţie, spălare de creiere, averi uriaşe, manipulare şi control absolut asupra discipolilor. Cum nu este nimic nou sub soare, avem de-a face cu aceleaşi fotografii trucate, cu aceleaşi minciuni, exagerări şi cu acceaşi înverşunare din partea unor oameni care niciodată nu intraseră în Poona Ashram sau niciodată nu vorbiseră cu Osho dar vorbeau depre el de parcă ar fi cunoscut totul în cele mai mici detalii.
A izbucnit un mare scandal în presă când Eva Renzi, o actriţă germană care a vizitat Poona Ashram, a organizat o conferinţă de presă chiar pe aeroportul din Bombay în care a declarat că a fost bătută, violată şi dacă nu ar fi fugit ar fi fost omorâtă de Osho şi oamenii lui. Ceea ce presa însă nu a relatat era faptul că această actriţă se află într-o etapă descendentă a carierei sale şi s-a folosit de popularitatea lui Osho pentru a reintra în atenţia presei. Şi a reuşit să îşi recâştige celebritatea pierdută cu aceste minciuni scornite de o minte bolnavă. Nici măcar soţul ei nu a crezut-o, din moment ce i-a scris lui Osho o scrisoare în care îi spunea că întoarsă acasă ea continuă să povestească în fiecare zi noi şi noi versiuni ale evenimentelor din India şi că el personal nu crede o iotă din minciunile ei.
Iată ce scrie Osho despre calomniile din presă: “Aşa funcţionează mintea. Dacă ceva este scris oamenii îl cred imediat. Cuvântul scris sau tipărit are o putere hipnotică. Dacă ceva este împotriva scripturilor veniţi imediat la mine şi îmi spuneţi că nu este scris în Biblie, ca şi cum scriind ceva, acel lucru devine adevărat. Şi dacă nu este scris în Biblie, ce? Înseamnă doar că nu este scris în Biblie, iar Biblia poate fi completată, scrieţi-l voi! La fel este şi cu ziarele. Oamenii cred toate prostiile scrise de ziare gândind că dacă este scris trebuie să fie adevărat.
Zilele trecute citeam un ziar german. Scria acolo că am două soţii, una indiancă, cealaltă occidentală. Părea foarte real, din moment ce eu vorbesc adesea despre apropierea Orientului şi Ocidentului. Cel mai uimitor era că în fotografia aleasă pentru a le ilustra pe cele două soţii ale mele una dintre ele era… Shiva (personificarea principiului universal masculin n.n.). Shiva are părul lung iar poza este luată din spate deci trebuie să fi fost soţia mea indiancă. Un alt ziar scria că eu zbor cu elicopterul. Eu, care nu mi-am părăsit până acum camera. E adevărat, zbor uneori, dar fără elicopter. Am mai descoperit tot aici că nu mănânc decât ouă, carne şi raci! În altă parte un reporter relatează că a venit la ashram devreme dimineaţa la ora 5:30. A bătut la uşă şi i-a deschis o femeie goală care l-a îmbrăţişat şi a i-a dat un fruct dintr-un pom, care semăna cu un măr, spunându-i: “Mănâncă, îţi va revigora energia sexuală”. Veţi fi surprinşi, dar după ce acest articol a apărut, oamenii au început să îmi trimită scrisori. Cineva din Austria mi-a scris: “Am 60 de ani şi o nevastă tânără. Te rog, Osho, ajută-mă, vreau să vin în India să îmi dai şi mie din acel fruct”.
Ce lucruri ciudate spun şi cred unii despre mine. Nu numai în India ci şi peste tot în lume. Chiar ieri am citit un articol publicat la Londra. Se spunea acolo că spăl creierul oamenilor şi când au creierul cu totul spălat îi trimit pe bărbaţi să facă munci ilegale şi pe femei să se prostitueze. Aşa că feriţi-vă, cel care scrie acest articol ştie exact ce fac eu! Ieri am primi veşti din Bombay. Un sannyasin dăduse peste nişte fotografii într-un studio şi în ele era cineva care semăna foarte bine cu mine la o primă privire. Dacă te uitai mai atent vedeai că există doar anumite similarităţi. Am aflat că îl plătiseră pe acel bărbat să stea dezbrăcat printre femei goale şi îl fotografiaseră pentru a publica imaginile în întreaga lume. Excelentă idee. Chiar au imaginaţie. Aşa fac de fiecare dată. Şi nu spun că o fac cu rea intenţie. Poate că se gândesc că aduc un mare serviciu umanităţii pentru că îi avertizează pe oameni asupra “pericolului” pe care eu îl reprezint”.
Un jurnalist bine cunoscut de la un ziar german, Stern Magazine, a venit la Poona Ashram pentru a scrie din interior un reportaj. A rămas timp de mai multe săptămâni şi s-a bucurat de meditaţii şi conferinţe, astfel că a adunat foarte mult material. S-a întors bucuros în Germania că va putea scrie un articol de mare succes care va răsturna tot ceea ce se ştia până atunci despre Osho. Dovada era chiar el, care locuise acolo timp de trei săptămâni şi văzuse totul cu ochii lui. Spre marea lui uimire colegii lui i-au spus că este hiponitizat, că este alt om, că nu mai ştie ce face şi că are creierul spălat!!! Deşi el s-a luptat din răsputeri ca articolul să fie publicat aşa cum îl scrisese, doar o şesime din el a rămas aşa cum era, iar restul a fost complet distorsionat de cei de la ziar, care nu fuseseră în viaţa lor la Poona Ashram şi nu aveau de unde să ştie cum stau lucrurile, dar erau convinşi că ei ştiu cel mai bine despre ce e vorba acolo…
Răspunsul dat de Osho la apelativul “Gurul oamenilor bogaţi”
“Da, sunt un guru al oamenilor bogaţi, pentru că doar cei bogaţi vin la mine. Când vin aici au un serviciu bun, o casă, maşină şi tot ce şi-au dorit. Şi deodată îşi dau seama că nimic din toate acestea nu îi împlineşte. Atunci începe căutarea lui Dumnezeu.(…) Veniţi la mine pentru că sunteţi frustraţi de banii voştrii, de succesul vostru, de viaţa voastră. De-abia când nevoile corpului vostru sunt împlinite apar nevoile psihologice. Când şi acestea sunt împlinite, dar golul interior persistă sunt resimţite necesităţile spirituale: nevoia de a medita, dorinţa de a te ruga, “foamea” de Dumnezeu şi de Adevăr”.
Răspunsul dat de Osho la apelativul “Gurul Rolls-Royce-urilor”
Când şi-a cumpărat primul Rolls-Royce, maşină despre care se ştie că este printre cele mai rezistente şi mai performante în lume, toată lumea s-a năpustit asupra lui Osho, acuzându-l că un asemenea comportament este dubios pentru o persoană ce are o activitate spirituală. În viziunea lor exista o totală incompatibilitate între spiritualitate şi bunăstarea materială.
Iată ce a spus Osho: “Am lucrat în India timp de 20 de ani. Mii de oameni s-au transformat, milioane au ascultat conferinţele mele şi încă şi mai mulţi au citit ceea ce am scris. Times Of India, cel mai mare ziar din India şi totodată cel mai britanic şi conservator, nu a publicat în tot acest timp nici măcar un articol despre mine sau despre activitatea mea. În ziua în care am cumpărat o maşină a apărut un articol mare… despre maşină, nu despre mine! Ce fel de oameni sunt aceştia? Nu-i interesează de mine, de meditaţii, de oamenii care vin aici, habar nu au de ce se petrece aici, dar se interesează de o maşină. Au venit mai mulţi şi au întrebat: “Putem vedea maşina? “. Li s-a răspuns: “Veniţi la conferinţa de dimineaţă şi apoi puteţi vedea şi maşina” aşa că a trebuit, sărmanii de ei, să asculte conferinţa de 90 de minute doar pentru a vedea maşina! (…) După ei, dacă cineva vrea să devină sfânt trebuie să trăiască în sărăcie totală. Este ca un fel de masochism. Cu cât cineva se torturează mai tare, cu atât oamenii se gândesc că este mai spiritual.
Unii vin aici şi spun: “Ce rost are un ashram atât de mare?” Şi-ar dori să fie ceva murdar, sărăcăcios, pentru că aşa trebuie în viziunea lor să fie un ashram. Nu pot concepe că ashramul poate fi curat, frumos, confortabil. (…) Mi s-a spus că sunt ipocrit pentru că trăiesc într-o casă frumoasă, mă deplasez cu o maşină bună, trăiesc ca un rege. Ar trebui să înţelegeţi ce înseamnă ipocrizie. Trăiesc conform cu ceea ce îi învăţ pe ceilalţi: să trăiască cât mai frumos şi să aleagă calitatea. Aţi putea să îl numiţi ipocrit pe preşedintele acestei ţări (India) care, deşi propovăduieşte concepţia lui Gandhi şi non violenţa, continuă să mânânce carne”.
Răspunsul dat de Osho la apelativul “Gurul sexului liber”
“Nu am cum să fiu un guru al sexului pentru că prin conferinţele şi cărţile mele m-am străduit să îi învăţ pe oameni să îşi transforme energia sexuală în energie spirituală. Sunt împotriva reprimării energiei sexuale pentru că reprimând-o, şansa de creştere spirituală este anulată. Oamenii care au venit la mine au devenit din ce în ce mai puţin sexuali şi din ce în ce mai spirituali. Dacă vreţi să mă numiţi cumva, numiţi-mă gurul anti-sex”.
5. Osho arestat abuziv în S.U.A. Colegii de celulă şi tot personalul închisorii îi devin discipoli
Când a ajuns în S.U.A. în 1981 Osho (Bhagwan Shree Rajneesh) nu se afla la începutul activităţii sale de trezire şi elevare a conştiinţelor. Ţinuse deja multe conferinţe în India pe diferite subiecte de spiritualitate, inclusiv despre integrarea sexualităţii în spiritualitate. La Poona Ashram (centrul înfiinţat de el în India) veneau în fiecare an tot mai mulţi europeni şi americani aflaţi în căutare de Sine, dar şi foarte mulţi psihologi, psihoterapeuţi şi medici care se întorceau apoi în ţările lor şi aplicau cele învăţate în procesul de vindecare al pacienţilor cu care lucrau. În scurtă vreme Poona Ashram şi-a câştigat reputaţia celui mai bun centru de terapie şi creştere personală din acea epocă.
Încă din India Osho a propagat concepţia tantrică conform căreia angrenarea pe calea spirituală nu implică deloc renunţarea la lume. Osho spunea că nu la lumea materială este necesar să renunţăm, ci la trecut şi la condiţionările acestuia, la sistemul de convingeri greşite care ne înlănţuie şi pe care fiecare generaţie îl impune celor următoare.
Este uşor să ne dăm seama că o astfel de concepţie eliberatoare a conştiinţelor, propagată de Osho, nu a fost deloc privită cu ochi buni de cei ce se străduiau (şi se străduie şi acum) să menţină un sistem de condiţionare a fiinţelor umane pentru a-i face mai uşor de controlat şi de manipulat. Deja activitatea lui din India era mult persecutată (au existat situaţii în care discipolii veniţi din întreaga lume erau agresaţi de populaţie, autorităţile le făceau mari greutăţi pentru obţinerea vizelor). Venirea lui Rajneesh în S.U.A. a încins şi mai mult spiritele. Ajuns în Oregon, el a întemeiat Rajneeshpuram care s-a dezvoltat rapid ca un orăşel prosper de 5.000 de locuitori acolo unde altădată era doar deşertul pustiu. Atacurile din partea guvernului Reagan nu au întârziat să apară.
Preşedinţii anteriori lui Reagan, inclusiv Kennedy, păstraseră o distanţă considerabilă între guvern şi biserică. În guvernul Reagan toţi au privit apropierea bisericii ca pe o necesitate imediată, ca o dovadă de netăgăduit a convingerilor lor anti-comuniste într-o epocă în care Uniunea Sovietică era principalul adversar. Astfel că era necesară o apropiere neîntârziată a preşedintelui proaspăt ales de Papa Ioan Paul II, lucru ce a fost facilitat de consilierul pe probleme de securitate Zbigniew Brzezinski, care era polonez de origine. Şeful C.I.A. a început să se întâlnească tot mai frecvent cu Papa şi îi raporta direct lui Reagan despre aceste întâlniri. Toate acestea au culminat cu vizita în iunie1982 a lui Reagan la Vatican, cu ocazia căreia a avut loc o lungă discuţie între patru ochi între el şi Suveranul Pontif.
Am făcut această paranteză pentru a arăta cât de strânsă era colaborarea dintre Papă şi preşedintele S.U.A. întrucât există mărturii ale mai multor persoane ce atestă că acţiunile declanşate împotriva lui Osho au fost cerute de cardinalul Joseph Ratzinger, şeful Congregaţiei pentru Doctrină şi credinţă din Vatican şi al doilea om după Papă. Trebuie spus că Osho criticase în repetate rânduri în conferinţele sale instituţia papală şi vorbise despre faptul că creştinismul de astăzi nu mai are nimic în comun cu Iisus. Din aceste motive Osho era de multă vreme pe lista autorilor interzişi de Vatican, numită Index Librorum Prohibitorum.
„Atât Congresul cât şi Casa Albă sunt interesate de activităţile acestui guru şi de ashramul său“
Acesta este conţinutul unei telegrame sosite la Consultatul American din Bombay sub semnătura lui Alexander Haig, prim secretar al S.U.A în urma cererii depuse de Osho pentru a obţine viză SUA. Este firesc să ne întrebăm de ce erau atât de interesate instituţiile S.U.A. de un om non-violent, care nu făcea altceva decât să îi înveţe pe semenii lui cum să facă pentru a se elibera de prejudecăţi şi condiţionări??? Anvergura forţelor puse în mişcare pentru a-l stopa ne arată însă cât de important este pentru cei care guvernează lumea ca oamenii să rămână închistaţi în aceste condiţionări.
Primele presiuni au fost generate de construirea Rajneeshpuram în Wasco County şi de existenţa unui număr atât de mare de discipoli în zonă astfel că autorităţile se temeau că rajneesh-ii (cum erau numiţi, aşa cum, yoghinii de la şcoala M.I.S.A., sunt numiţi acum bivolari) puteau alege majoritatea consiliului local. Toate acţiunile lor, chiar şi cele mai nobile, cum a fost aceea de a oferi locuinţe la Rajneeshpuram oamenilor străzii (homeless), erau privite ca atacuri şi încercări de a exercita un control tot mai crescut în administrarea regiunii care putea să scape de sub controlul autorităţilor.
În 1985 aveau loc zilnic lungi conferinţe telefonice pe „tema Osho” între Procurorul General al S.U.A. Edwin Meese, Charles Turner, Procurorul pentru Portland, guvernatorul Oregonui, şeful poliţiei S.U.A. şi şeful F.B.I. Au fost implicate în aceste acţiuni concertate împotriva lui Osho instituţii importante ale statului american precum I.N.S. (Immigration and Naturalization Services), F.B.I, C.I.A şi D.E.A. Într-un interviu ulterior, Charles Turner a declarat pe faţă: ,,am încercat să utilizăm un proces penal pentru a rezolva ceea ce era în realitate o problemă politică”. Lui Edwin Meese (Procuror General şi totodată consilier general pe probleme de siguranţă naţională!) i-a revenit sarcina să găsească un pretext pentru a-l aresta pe Osho.
Mai întâi au început să circule tot felul de zvonuri fără nici o dovadă cu privire la acţiuni ilegale şi extrem de grave ale discipolilor lui Osho şi mai ales ale secretarei lui, Ma Anand Sheela: infestare cu salamonella a unui restaurant, incendiere de proprietăţi, interceptare de convorbiri şi tentativă de omor. Osho a invitat atunci autorităţile să investigheze comunitatea pentru a demonstra că aceste acuzaţii sunt false însă nu exista nici un interes în acest sens. În timpul Festivalului de vară din 1985, la o conferinţă de presă, Osho a atins probleme atât de delicate încât s-a luat decizia că trebuia stopat imediat.
În octombrie soldaţii Gărzilor Naţionale şi echipele speciale Swat au înconjurat zona pentru “a-l lua în custodie” pe Osho. Au fost trimise elicoptere, din care au fost lansaţi direct în apă scanfandrii aparţinând trupelor speciale pentru a-i lua prin surprindere pe cei de la Rajneeshpuram. (Da! Şi cei de la Rajneeshpuram au trecut prin experienţa descinderilor în forţă ale luptătorilor mascaţi acum mai bine de 20 de ani), dar Osho nici măcar nu se afla acolo! El plecase spre o staţiune montană însoţit de mai mulţi discipoli.
Pe 28 octombrie avionul cu care călătorea Osho aterizează la Charlotte în Carolina de Nord pentru a se realimenta. Acolo, el şi cei 6 însoţitori ai săi sunt arestaţi fără a li se prezenta nici un mandat. Iată ce povesteşte chiar Osho: “Câtă laşitate să arestezi un om care nu avea decât hainele de pe el sub ameninţarea a 12 soldaţi înarmaţi. I-am întrebat dacă ştiu ce fac: nu aveau nici un mandat, nu ştiau de ce mă arestează şi atunci au început să strige la mine. Le-am spus: “Nu este nevoie să strigaţi. Spuneţi-mi doar pentru ce mă arestaţi” Si nu au spus nimic. Mi-au pus cătuşele. Le-am spus atunci: “Nu sunt un criminal şi nimeni nu m-a mai tratat aşa. Vin de bună voie cu voi unde doriţi iar dacă vreţi să mă întorc în Oregon, mă întorc în Oregon dar vreau să ştiu care este motivul”.
S-a aflat mai târziu că Procurorul General al S.U.A. a cerut Gărzii Naţionale să mă aresteze şi ei s-au mirat: “Fără nici o dovadă, fără nici un ordin al Curţii de Justiţie nu putem să facem asta”. Procurorul general E. Meese (care ulterior a fost acuzat de multe crime şi a trebuit în final să se retragă din funcţie), a cerut chiar comandantului şef al armatei să mă aresteze şi acesta a râs spunându-i că niciodată în istorie nu s-a pomenit să trimiţi o armată împotriva unui singur om. “Şi nu e numai atât, i-a mai spus şeful armatei, nu aveţi nici o probă! De ce nu cereţi înainte unui tribunal să emită un mandat de arestare?” Nu au făcut însă nici un demers de acest gen. Şi când am fost arestat de 12 oameni cu arme încărcate am întrebat : Unde este mandatul? Nu aveau nici un mandat. Aveau doar o bucată de hârtie cu câteva nume scrise pe ea şi le-am spus : “Acestea nu sunt numele persoanelor pe care le arestaţi. Puteţi vedea paşapoartele noastre”. Erau şase sannyasini cu mine, nici unul din numele lor nu era pe acea hârtie. Nici atunci nu au vrut să audă nimic.
Am fost arestat cu câtuşe la mâini, un lanţ la mijloc şi lanţuri la picioare. Nici nu puteam să merg. Şi se temeau că aş puteau să îmi ridic mâinile astfel că mi-au mai pus un lanţ care unea cătuşele cu lanţul de la mijloc astfel ca să nu îmi mai pot mişca mâinile. (Aduceţi-vă aminte cum a fost adus domnul Gregorian Bivolaru de la Arad cu cătuşe la mâini, sub ce escortă impresionantă de soldaţi din trupele speciale înarmaţi până în dinţi, ceea ce a făcut pe mulţi să constate că nici criminalul grec deosebit de periculos Pasaris nu a fost păzit cu atâta străşnicie când a fost arestat de poliţia română n.r.) Au condus nebuneşte prin oraş pentru că erau fotografi peste tot şi dacă ar fi văzut că mă arestaseră fără mandat toate poveştile lor depre democraţie ar fi părut un non-sens.
Şeriful care stătea pe scaunul din faţă al maşinii care mă ducea în închisoare mi-a spus: “acolo vei fi protejat în totalitate”. I-am răspuns: ,,Dacă a fi încătuşat cu lanţuri înseamnă protecţie atunci de ce nu îl protejezi aşa pe preşedinte sau pe guvernatori pentru că vieţile lor sunt într-un pericol continuu. În America 20% dintre preşedinţi au fost asasinaţi. Nu este un număr prea mic. De ce nu vă ţineţi preşedinţii în închisoare?”.
Magistraţii americani i-au negat lui Osho dreptul de a fi eliberat pe cauţiune. Osho şi-a exprimat disponibilitatea de fi dus cu propriul avion, sub escorta poliţiei, în Oregon unde ar fi trebuit să fie instrumentat cazul. A fost însă refuzat, iar ceea ce ar fi trebuit să fie o călătorie banală de cel mult 5-6 ore s-a transformat într-o peregrinare de 12 zile, timp în care Osho a trecut prin 6 închisori americane.
După primele trei zile de închisoare, şeriful a venit să îl vadă pe Osho, întrucât cei cu care era închis în aceeaşi celulă îi deveniseră discipoli. Lor li se alăturaseră medicul şi asistentele medicale din spitalul închisorii şi în final chiar şi şeriful îşi aduce soţia şi copiii să îl cunoască pe Osho. Întrucât celula în care fusese închis era prea mică pentru atâta lume care dorea să vorbească cu el şi să petreacă cât mai mult timp în compania lui, doctoriţa închisorii a cerut ca el să fie mutat cu totul în cabinetul ei.
Unuia dintre avocaţi care a venit să îl viziteze şi care a rămas uimit de cât de mare impact a avut Osho asupra oamenilor de acolo, Osho i-a spus:,,nu am mai avut de multă vreme timp să mă odihnesc atât, toată lumea are grijă de mine. Şi toţi sunt preocupaţi de un singur lucru: când voi fi eliberat şi mă voi întoarce în comunitate, toţi vor să vină să petreacă acolo măcar câteva zile”. I-au adus chiar fotografii decupate din ziare pentru a le da autografe spunându-i: “asta ne va aminti că ai fost aici timp de 3 zile. În aceste zile locul acesta nu a mai fost o închisoare”.
Într-adevăr venirea lui Osho a făcut ca până seara la închisoare să sune atâtea telefoane şi să sosească atâtea telegrame, încât a fost nevoie să se aducă mai mulţi operatori care să se ocupe de ele. Unul dintre gardieni i-a spus lui Osho: “Am avut în această închisoare persoane foarte importante: miniştrii, candidaţi la preşedenţie, dar nu am mai văzut până acum aşa ceva. Poţi fi sigur că acum nu au cum să îţi facă ceva, toată lumea este cu ochii pe tine. Pot să te hărţuiască, dar nu îţi pot face nici un rău, nu îşi asumă riscul ăsta”. I s-au trimis atât de multe flori încât nu mai exista loc pentru ele şi atunci el a cerut ca florile să fie împărţite şcolilor şi universităţilor din oraş, astfel că în ziua când a fost dus sub escortă spre aeroport străzile erau pline de tineri care aruncau flori spre maşina sa. Osho a reuşit să realizeze un lucru nemaiîntâlnit până atunci, a organizat chiar o conferinţă de presă din închisoare.
6. Un nevinovat trebuie să îşi dovedească nevinovăţia
Iată ce scrie Osho despre otrăvirea lui de către autorităţile americane. Simptomele indicau clar otrăvirea şi numeroşi specialişti au spus că este vorba de talium sau de iradiere cu plutonium.
“În Oklahoma suspiciunile mele au devenit certitudini pentru că am aterizat în mijlocul nopţii pe un aeroport pustiu şi şeriful în persoană era acolo ca să mă ia în primire, chiar el a condus maşina şi cum stăteam chiar în spatele lui am putut auzi foarte clar ceea ce i-a şoptit la ureche cel care m-a dat în primire: “tipul ăsta este cunoscut în întreaga lume şi toată mass-media mondială este cu ochii pe el, aşa că nu fă nimic direct. Fii foarte atent.”

Am început să mă gândesc, care este intenţia lor? Ce vor să facă indirect? Cum am ajuns în închisoare intenţia lor mi-a fost clară. Şeriful mi-a cerut să nu completez formularul de intrare în închisoare cu numele meu. Ar fi trebuit să scriu în loc David Washington. L-am întrebat în baza cărei legi sau constituţii îmi cere să fac un lucru atât de prostesc. Refuz pentru că nu sunt David Washington. A insistat şi a spus: “Dacă nu semnezi cu numele pe care ţi l-am spus, îţi vei petrece noaptea pe această banchetă rece de fier”. I-am spus atunci “Eşti un om rezonabil, bine educat, nu-ţi dai seama ce lucru prostesc îmi ceri să fac? ” Mi-a răspuns “Nu îmi cere să îţi răspund, pur şi simplu îndeplinesc ordinele primite de sus”, iar de sus însemna în mod cert Casa Albă, Ronald Reagan.. Eram obosit după atâtea drumuri şi i-am spus: “Hai să facem un compromis, completezi tu numele David Washington sau ce alt nume vrei, iar eu semnez.” El a completat formularul cu numele David Washington iar eu am semnat cu semnătura mea în hindi. “Ce ai scris acolo ? Trebuie să scrii David Washington” a spus el. “Asta îţi va aminti că indiferent cei vei încerca să faci direct sau indirect vei fi prins. Este scrisul tău şi apoi semnătura mea care este cunoscută în întreaga lume şi poate fi recunoscută fără nici o mare dificultate. Întreaga ta conspiraţie a eşuat.”
Ideea era că dacă completam David Washington şi semnam tot aşa, puteam fi ucis, otrăvit, împuşcat şi nu ar fi fost nici o dovadă că eu am trecut vreodată pe acolo. Fusesem adus pe uşa din spate a aeroportului, intrasem în închisoare tot pe uşa din spate, în mijlocul nopţii astfel încât nimeni să nu nu îşi dea seama de prezenţa mea şi doar şeriful a fost prezent, nimeni altcineva.
M-a dus în celulă şi mi-a spus să iau una din saltele foarte murdare, plină de zdrenţe (şeriful nu a atins acea saltea). I-am spus “Eu nu sunt prizonier. Ar trebui să te comporţi mai uman. Am nevoie de o pătură şi o pernă”. A refuzat simplu: ” Nici o pătură, nici o pernă. Asta e tot ce primeşti”. A încuiat uşa celulei aceleia murdare şi mici şi a plecat.
Încă şi mai bizar a fost că dimineaţa devreme la ora 5 a deschis uşa şi parcă era un alt om. Nu-mi venea să cred ochilor, adusese o saltea nouă, o pătură, o pernă şi i-am spus: “Azi noapte te-ai comportat atât de primitiv, cum de ai devenit brusc atât de civilizat ?”. Mi-a oferit micul dejun la ora aceea atât de matinală, în nici o altă închisoare nu se procedase aşa. I-am spus: “Este mult prea devreme. De ce îmi dai atâta atenţie?” Mi-a răspuns: “Mănâncă repede că în 5 minute trebuie să plecăm spre aeroport”. L-am întrebat : “Atunci de ce mi-ai mai adus saltea, pătură şi pernă? ” (s-a dovedit ulterior că prima saltea era iradiată cu plutoniu). Nu a spus nimic şi a ieşit închizând uşa. Micul dejun nu era cine ştie ce, 2 felii de pâine înmuiate într-un fel de sos: nu mi-am dat seama ce era, nu avea nici un gust, nici un miros”.
Acum Dr. Amrito crede că am fost otrăvit. Poate că m-au otrăvit în toate cele 6 închisori, acesta a fost poate scopul pentru care nu au vrut să mă elibereze pe cauţiune şi pentru care am petrecut 12 zile într-o călătorie care ar fi trebuit să dureze în mod normal 6 ore. O otrăvire lentă care nu m-ar fi 
omorât imediat dar care pe termen lung m-ar fi slăbit.


După cele 12 zile petrecute în închisorile americane nu am mai putut dormi. Au început să se petreacă tot felul de lucruri în corpul meu care înainte nu aveau loc: mi-a dispărut pofta de mâncare, mâncarea pare să nu mai aibă nici un gust, am o senzaţie neplăcută în stomac, greaţă, îmi vine să vomit… nu mai îmi este sete şi simt o stare de dezrădăcinare groaznică. Pare că este ceva afectat şi la sistemul nervos. Simt furnicături în tot corpul în mod special în mâini şi pleoapele mi se zbat. Când am intrat în închisoare aveam 75 kg astăzi am doar 65 fără să fi modificat ceva în regimul alimentar, pierd în greutate fără nici un motiv. Şi există şi o stare de slăbicune permanentă, iar acum 3 luni osul mâinii drepte a început să mă doară foarte tare. Toate acestea sunt simptome ale acţiunii anumitor otrăvuri. Mi–a căzut părul, mi-a slăbit vederea, barba mi-a albit de parcă aş fi îmbătrânit cu 20 de ani.”
„Pentru că nu aveau nici o dovadă împotriva mea, doar nu comisesem nicio crimă, dar trebuiau să justifice arestarea mea, i-au şantajat pe avocaţii mei“. Avocaţii Statelor Unite le-au spus: “Dacă ţineţi la viaţa lui Bhagwan este mai bine să nu mergeţi la proces, pentru că ştiţi şi voi aşa cum ştim şi noi că nu a făcut nimic şi că toate cele 34 de acuzaţii din dosar sunt false. Dar în nici un caz guvernul american nu doreşte să fie înfrânt în faţa curţii de un singur individ”. Au numit acest caz S.U.A. contra Bhagwan Shree Rajneesh. Cea mai mare naţiune din lume, cea mai mare putere din istorie bineînţeles că nu dorea să fie înfrântă de un singur individ lipsit de putere.
Avocaţii au venit la mine cu lacrimi în ochi. Au spus “noi suntem aici ca să te apărăm dar se pare că este imposibil. Nu ne putem asuma riscul de a veni la proces pentru că ne-au spus direct că viaţa ta ar fi în pericol. Astfel că am căzut de acord pentru binele tău să acceptăm două acuzaţii minore pentru a-i da guvernului american satisfacţia victoriei astfel că tot ce vor putea face este să te deporteze “.
Toate acestea s-au petrecut cu 10 minute înainte de începerea procesului la Curtea Federală. Judecătorul Leavy m-a întrebat doar despre cele două acuzaţii care fuseseră alese de avocaţi. Este ciudat că din cele 34 de acuzaţii judecătorul Leavy m-a întrebat imediat doar de acestea două fără să le verifice şi pe celelalte: ” Eşti sau nu vinovat de aceste două crime ?” Era clar că şi judecătorul făcea parte din această conspiraţie.
Dar am şi eu nebunia mea. Am spus “Sunt” şi atât. Dar avocatul meu care stătea lângă mine, Jack Ransom a continuat: “vinovat”. Astfel că s-a înregistrat acest lucru ca şi cum ar fi fost o propoziţie completă : “Sunt vinovat”. Iar eu nu spusesem asta. M-aş fi lăsat crucificat mai degrabă decât să accept o acuzaţie falsă. După ce am ieşit din sală Jack Ransom mi-a spus : “Ai creat o situaţie foarte neplăcută, din fericire judecătorul Leavy nu a notat-o”.
În finalul procesului, avocatul S.U.A. a încheiat într-un mod penibil: “Nu am fost capabil să aduc dovezi împotriva lui, dar nici partea adversă nu a fost capabilă să dovedească altceva”!!!. Situaţia este de-a dreptul ridicolă întrucât nu un nevinovat trebuia să îşi dovedească nevinovăţia, ci guvernul care îl arestase pe nedrept trebuia să aducă dovezi în sprijinul acuzaţiiloe care să justifice arestarea. Contrar tuturor uzanţelor, sentinţa a fost pronunţată imediat şi era evident că acest lucru nu era posibil decât dacă ea era gata pregătită dinainte. Osho era amendat cu 400.000 de dolari, sumă care i-a şocat şi pe avocaţi dat fiind faptul că delictele erau minore. În plus era deportat din America şi nu avea dreptul să revină în următorii 5 ani, iar dacă ar fi încercat să intre în America l-ar fi aşteptat 10 ani de închisoare. I s-a cerut să îşi ia lucrurile imediat, iar avionul îl aştepta la aeroport. A trebuit să părăsescă America imediat aşa că nu a putut face apel la o Curte mai înaltă.
Pentru a-şi lua lucrurile Osho este dus la închisoarea Portland: “M-au dus într-o cameră goală în care erau doar câteva scaune. Mai erau şi alte birouri dar nu era nimeni în ele. L-am întrebat pe cel care mă adusese în închisoare “.Care este motivul pentru care camera e goală ?”. A spus “Nu ştiu”. Dar l-am privit în ochi şi am văzut că ştie. Şi când am fost dus înăuntru era cineva în cameră care a ieşit imediat Mi s-a spus să stau pe un anumit scaun. Şi acest lucru era ciudat pentru că erau mai multe scaune în încăpere. Puteam să aleg eu unul. Dar mi-a indicat pe care să mă aşez. Mi-a spus: “Trebuie să plec, să obţin semnătura şefului meu, va trebui să aştepţi vreo 10-15 minute”.
Am aflat mai târziu că nu era nevoie de nici o semnătură a nici unui şef. Am putut vedea cu ochii mei pe formularul pe care îl avea în mână aşa că l-am întrebat: “Unde este semnăntura şefului tău? Nu e nevoie de ea. E nevoie doar de semnătura mea că mi-am primit hainele. Nici un şef nu trebuie să semneze asta”. Era atât de nervos că transpirase tot în acea încăpere cu aer condiţionat. Şi pentru că ţinea hârtia în mână formularul tremura. Când am ajus la aeroport am auzit că la televizor se anunţase că sub acel scaun pe care aşteptasem 15 minute se afla o bombă . Poate că era un alt aranjament, în cazul în care eu aş fi cerut recurs sau aş fi negat cele două acuzaţii bomba ar fi explodat. Iată de ce camera era goală. Şi iată de ce chiar şi omul din încăpere care trebuia să îmi dea hainele a dispărut sub pretextul acelei semnături. Dar pentru că am acceptat o vină falsă şi m-am lăsat amendat şi deportat bomba nu a explodat”.
Osho se întoarce în India, dar deoarece guvernul indian încearcă să îl izoleze anulând vizele acordate celor ce vor să îl viziteze pleacă la Katmandu. Foarte rapid guvernul nepalez refuză şi el vizele pentru cei care îl vizitau. Părăseşte şi Nepalul şi începe un adevărat tur al lumii.
Prima destinaţie este Grecia unde deşi i se acordă o viză de 30 de zile, după doar 18 zile poliţia grecească intră cu forţa în locuinţa sa, îl arestează şi îl expulzează. Ziarele greceşti relatează despre presiuni din partea guvernului şi bisericii care au determinat această intervenţie.
În următoarele două săptămâni vizitează sau cere permisiunea de a vizita alte 17 ţări din Europa, America de Sud şi de Nord. Toate îi refuză viza sau i-o revocă imediat după sosire. Oriunde ar fi aterizat avionul său era urmat de un alt avion care avea la bord oficiali ai S.U.A. dotaţi cu o valiză plină de dosare şi articole din presă ce îl prezentau pe Osho ca fiind un criminal de talie grea de care orice stat ar fi fost mai bine să scape cât mai repede. Italia, Germania,. Anglia, Olanda, Elveţia şi Grecia au fost ţări închise oficial. La Stockholm aterizarea a fost respinsă de poliţişti înarmaţi.
Se îndreaptă în 1986 spre Uruguay, ţară care anunţase că într-o conferinţă de presă oficială va afirma în mod public că îi acordă drept de rezidenţă permanentă. Cu o noapte înainte ca această conferinţă de presă să aibe loc, preşedintele Sanguinetti primeşte însă un telefon de la Washington prin care este anunţat că dacă îi va acorda rezidenţă lui Osho cele 6 bilioane de dolari reprezentând datoria pe care Uruguay-ul o are faţă de SUA vor fi cerute imediat înapoi şi nu vor mai fi acordate nici un fel de credite ulterioare. Malcolm Wilkey, ambasadorul S.U.A. în Uruguay îi prezintă preşedintelui un raport al C.I.A. în care se afirma: “Bhagwan Shree Rajneesh este un om foarte inteligent. Este foarte periculos. Este un anarhist. Are puterea de a transforma minţile oamenilor”. Preşedintele nu are încotro şi este nevoit să îi ceară să părăsească ţara.
În următoarele luni este alungat şi din Jamaica şi Portugalia. În Parlamentul Eurupean de la Strasbourg a fost introdusă o moţiune de 12 membri directori care cereau ,,cooperarea eruopeană pentru a se asigura că liderului Bhagawan nu îi este permis să intre în nici unul din statele membre ale Comunităţii. Parlamentul se aşteaptă de la aceste state să ia măsuri în sistemele lor legislative pentru a a preveni stabilirea rezidenţei lui Osho pe teritoriul lor “. Deşi moţiunea nu a fost aprobată oficial, comportamentul statelor respective dovedeşte că ea a fost respectată.
În 1986, Osho se întoarce la Mumbay în India unde rămâne până la sfârşitul vieţii (în 1990) continuând să ţină conferinţe şi meditaţii colective.
7. Cuvinte despre Osho
“Osho a dat tarii sale si intregii lumi o viziune, de care oricine poate fi mandru.” Fostul Prim Ministru indian, Chandra Shekhar.
“Oamenii iluminati ca Osho sunt inaintea timpurilor lor. Este bine ca din ce in ce mai multi tineri ii citesc operele/lucarile”- K R Narayanan, Presedintele Indiei
“Osho este un maestru iluminat care lucreaza cu toata posibilitatile ca sa ajute omenirea sa treaca peste o faza dificila in dezvoltarea constiintei”- Dalai Lama
“Am fost fermecat de lecturarea cartilor sale”- Federico Fellini
“Am prins gustul cartilor lui Osho. Mi-au placut intotdeauna cartile sale. Sunt in top”- Marianne Williamson, autoare
“De aceste intelegeri sclipitoarevor beneficia toti aceia care tanjesc dupa cunoasterea experimentala a potentialitatii pure inerente fiecarei fiinte umane. Aceasta carte apartine rafturilor fiecarei librarii si in casele tuturor celor care cauta cunoasterea sinelui superior”- Dr Deepak Chopra, Autorul cartii Ageless Body, Timeless Mind; Quantum Healing and Unconditional Life
“N-am gasit apa care sa fie atat de racoritoare, purificatoare si incantatoare ca aceste carti”
Niciodata nascut – Niciodata mort – Doar a vizitat aceasta planeta Pamant intre 11 decembrie 1931 si 19 ianuarie 1990. Asa suna epitaful dictat de Osho.
Miile de ore de cuvantari tinute se Osho oamenilor din intreaga lume pe o perioada de peste douazeci de ani, sunt toate inregistrate, adesea si pe casete video iar transcrierile acestor cuvantari sunt acum publicate in sute de titluri si in zeci de limbi.

In aceste prelegeri, mintea omeneasca este pusa cum nu a mai fost niciodata pana acum, sub microscop, analizata pana la cel mai mic detaliu apoi este lasata gratios in urma in cautarea esentiala a transcendentei.
“Osho este asemeni unei brize puternice dar placute, care inconjoara planeta, inlaturind fatarnicia rabinilor si papilor, imprastiind minciunile de pe birourile birocratilor, agitind magarii din grajdurile puterii, ridicand fustele pudibonzilor patologici si gidilind spiritualitatea moarta, readucind-o la viata.”
Isus a avut parabolele sale, Buddha sutrele sale, Mohammed fanteziile noptilor arabe. Osho are ceva mult mai potrivit pentru o specie afectata de lacomie, frica, ignoranta si superstitie: el are comedia cosmica.”
Osho nu face decit sa ne strapunga mastile , sa ne alunge iluziile, sa ne elibereze de dependinte si sa ne demostreze autolimitarea si deseori tragica nebunie de a ne fi luat prea in serios” (Tom Robbins)
“Osho a dat tarii sale si intregii lumi o viziune, de care oricine poate fi mandru.” Fostul Prim Ministru indian, Chandra Shekhar.
“Oamenii iluminati ca Osho sunt inaintea timpurilor lor. Este bine ca din ce in ce mai multi tineri ii citesc invataturile”- K R Narayanan, Presedintele Indiei
“Am fost fermecat de lecturarea cartilor sale”- Federico Fellini
“De aceste intelegeri sclipitoare vor beneficia toti aceia care tanjesc dupa cunoasterea experimentala a potentialitatii pure inerente fiecarei fiinte umane. Aceaste carti apartin rafturilor din casele tuturor celor care cauta cunoasterea sinelui superior”- Dr Deepak Chopra,
“Osho este un maestru iluminat care lucreaza cu toata posibilitatile ca sa ajute omenirea sa treaca peste o faza dificila in dezvoltarea constiintei”- Dalai Lama
Acest material este realiazat avand ca sursa de informatii internetul (in principal www.osho.com si www.yogaesoteric.com ) precum si cartile “Autobiografia unui mistic nonconformist”, de Osho aparuta la Editura Mix, “Minienciclopedia inteleptilor” de Angela Mayer, apărută la Editura RAM si “A Passage to America” de Max Brecher, nepublicata inca in Romania.

Cărţi de Osho • Autobiografia unui mistic nonconformist • Calea spirituală Yoga • Calea ZEN • Cartea despre bărbaţi • Cartea despre copii • Cartea despre ego • Cartea despre femei • Cartea despre nimic • Cartea despre Tao • Emoţiile • Farmacie pentru suflet • Iubire, libertate şi solitudine • Mesia [1] • Mesia [2] • Omul care iubea pescăruşii • Sămânţa de muştar [1] • Sămânţa de muştar [2] • Tarotul Zen

Written on 19/02/2008  | by premamotion
Written on 

Spiritualitate şi Armonie Spirituală


Viata este o scoala a cresterii armoniei sufletului cu Intregul.

2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. AnonimJul 12, 2011 07:19 AM
    Anonymous
    intr-adevar osho este un maestru care te unge pe suflet, el nu-ti da nici-o sansa sa te mai agati de ceva si asta e frumusetea lui,farmecul sau, vorbeste direct intr-un mod dezarmant de simplu si de aceea este si asa de contestat pt ca oamenilor le plac lucrurile complicate daca nu e complicat atunci omul il va complica el, ca sa se simta bine si in regula
    Din cate stiu eu OSHO nu a scris carti, asadar nu este autor de carti dar diferitele sale discursuri au fost transpuse in carti de catre discipolii sai
    Eu il consider pe osho un maestru al maestrilor pt ca a vorbit despre toti marii maestri ai omenirii readucand mesajul lor din trecut omului zilelor noastre
    daca vrei sa stii ce a spus Isus atunci asculta-l pe osho , daca vrei sa stii ce a spus Buddha aculta-l pe osho daca vrei sa stii ce a spus Patanjali sau lao tzu sau Mahavira sau calea Zen si altele ,asculta-l pe osho ,este suficient, pt ca OSHO vorbeste de acelasi nivel de constiinta cu toti acesti mari maestri ai omenirii,
    Maestru al maestrilor acest OSHO spune lucrurilor pe nume, simplu si la obiect / el spunea ; – nu te lua nici dupa ce-ti spun eu si fa-ti propia cale, nebatatorita de nimeni, si mergi singur pe ea caci adevaratul maestru este in tine, asa ca asculta-l. Eu nu pot decat sa-ti arat ca se poate ,eu sunt dovada vie ,eu am reusit la fel poti si tu ,asa ca ai incredere si porneste la drum si nu uita, vreau sa fii un hoinar , bucura-te de tot ce-ti ofera existenta si apoi mergi mai departe, nu te agata de nimic, continua-ti drumul tau.
    frumos nu-i asa ?!!! te iubesc osho !!!

    RăspundețiȘtergere

Cu drag primite cuvintele tale la fereastra Cuvintelor .



Myspace Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com