octombrie 11, 2011

"Bafta" 2011 pentru Liviu Tipuriţă?



Documentarul "Comertul sexual cu copii", realizat de Liviu Tipurita, va fi prezentat anul acesta, pentru prima data in tara, la Astra Film Festival care se va desfasura in perioada 25-30 octombrie la Casa de Cultura a Sindicatelor din Sibiu.



Documentaristul BBC, Liviu Tipuriță, se întoarce în țară pentru a investiga zvonurile pe care le-a auzit, referitoare la creşterea bruscă a traficului de copii în prostituția din România. El se întâlneşte cu Laurențiu, un copil al străzii în vârstă de 15 ani, care îi spune că se ocupă cu vânzarea de sex pentru pedofilii străini încă de la vârsta de 12 ani şi că un german bogat i-a cumparat un paşaport, pentru a putea fi traficat în Occident. Laurentiu îl prezintă pe Liviu grupului său de oameni ai străzii, unii dintre ei copii de 11 ani, aceștia fiind “vânați” de către pedofili.


Liviu Tipuriță urmează firul poveștilor cu copii traficaţi în Italia, iar pe străzile din Milano filmează un băiat de 14 ani, obligat să se prostitueze de către tatăl său. După câteva săptămâni de anchetă, reușește să documenteze mai multe cazuri în care familiile își vând copiii ca sclavi sexuali.


Întors în România, realizatorul află despre un traficant-pedofil englez, numit Tom. Coproducătorul documentarului, Andrew Smith, se infiltrează în rețeaua de proxenetism a lui Tom şi filmează dovada modului în care băieţi minori sunt abuzați și traficați pentru pedofilii bogați din Occident.

The Child Sex Trade

Liviu Tipurita returns to his homeland of Romania to investigate stories he has heard that there has been a sudden rise in the trafficking of children into the sex trade. He meets an old friend, fifteen-year-old street kid Laurentiu, who tells him he’s been selling sex to foreign paedophiles since he was twelve, and that a wealthy German has bought him a passport so that he can be trafficked to the West. Laurentiu introduces Liviu to his gang of street kids, some as young as eleven, being preyed on by the paedophiles.

Liviu follows up stories of kids trafficked to Italy, and on the streets of Milan films a fourteen-year-old boy being pimped by his own father. Over weeks of investigation, several more cases of families selling their own children for sex are documented.


Back in Romania, he hears about an English paedophile/trafficker called Tom. Co-producer/director Andrew Smith infiltrates Tom’s pimping network, and films damning evidence of how underage boys are preyed upon and trafficked to wealthy paedophile clients in the West.

The Child Sex TradeA co-production with ARTE (France)Channel 4 Cutting Edge
First broadcast: 7th October 2003

Unul dintre filmele nominalizate la premiile Bafta 2011 şi anume "Comerţul sexual cu copii", realizat de Liviu Tipuriţă, va putea fi urmărit, pentru prima dată în România, la Astra Film Festival 2011. Filmul, conceput după standardele BBC, face parte dintr–un program special dedicat documentarului de investigaţie şi ajunge în România după ce s–a bucurat de un mare succes în Anglia. Producţia este de fapt o anchetă asupra reţelei de crimă organizată făcută de regizorul Liviu Tipuriţă, publicul festivalului având posibilitatea de a adresa întrebări regizorului.


Prezenţa documentarului "Comerţul sexual cu copii" la Astra Film Festival 2011 nu marchează doar o premieră naţională, pentru că pune bazele unui program special, ci reprezintă una dintre nou­tăţile cu care evenimentul vine în acest an. Este vorba despre programul special care aduce în prim-plan documentarul şi jurnalismul de investigaţie de televiziune, program care include, pe lângă proiecţia documen­tarului „Comerţul sexual cu copii”, şi o masă rotundă la care vor participa cei mai pro­eminenţi jurnalişti de investi­gaţie tv, teoreticieni în do­meniu sau documentarişti care au reuşit să ţină în viaţă acest gen de presă, insufici­ent cunoscută în ţara noastră. Alături de specialişti, vor lua loc la masa discuţiilor şi studenţii de la jurnalism din ţara noastră. Ei vor afla chiar de la Liviu Tipuriţă "cu ce se mănâncă" profesia de regizor şi de jurnalist de investigaţie, care lucrează de mai bine de zece ani după normele BBC.
”În democraţiile mai vechi şi aşezate, interesul public es­te un real bun comun al cetăţenilor, o formulă foarte importantă, indispensabilă societăţii moderne. În nu­mele interesului public jurna­liştii reflectă şi investighează abaterile de la lege sau de la morală ale reprezentanţilor instituţiilor publice sau ale diferitelor figuri din lumea afacerilor. Un documentar sau un reportaj investiga­ţional în aceste ţări poate să aducă în faţa Justiţiei pe cei care comit nereguli. Alături de profesionişti în domeniu vrem să aflăm care este stadiul investigaţiei din audio-vizualul românesc, dar mai ales, care este finalitatea aces­tui gen de demers jurna­listic”, a spus Dumitru Budra­la, directorul Astra Film Festival.
Producţia şi masa rotundă care aduc în prim-plan jurnalismul de investigaţie, reprezintă doar o picătură din evenimentul care se va desfăşura la sfârşitul lunii octombrie. 100 de filme vor oglindi realităţile a 30 de ţări, producţiile fiind selecţionate din peste 1.100 de filme din 70 de ţări. Cel mai important festival de film documentar din această parte a Europei - Astra Film Festival şi-a asumat misiunea de a aduce în atenţia publicului docu­mentarul ca mijloc de comu­nicare tot mai îndrăgit nu numai de cineaşti, dar şi de jurnalişti, activişti şi educatori.
de Alexandra CHEŞCU
10 octombrie 2011 23:20





http://filmedocumentare.com/copiii-romani-vanduti-pentru-sex/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu drag primite cuvintele tale la fereastra Cuvintelor .



Myspace Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com
A apărut o eroare în acest obiect gadget