octombrie 05, 2012

„Cârtiţa de mansardă” de Teodora Coman....la bună vedere!

"Viaţa este un dar pe care îl merităm numai atunci când îl dăruim."
R. Tagore


*Felicitări şi sporuri,Teodora!* 



Teodora Coman (n. 1976, Sibiu) a publicat poezii în „Dilema veche”, „Arca”, „Euphorion”, iar din 2011 scrie cronici de carte în revista „Poesis Internațional”. Prezentă cu un grupaj de poeme în antologia Ziua cea mai lungă (2011).Cârtița de mansardă reprezintă debutul său editorial.





Despre Cârtiţa de mansardă:
„În Cârtiţa de mansardă, Teodora Coman radiografiază cu subtilitate — dar și cu impresionantă percutanţă — un cotidian domestic, feminin, aflat la limita dintre biografismul autentic și tușele groase, autoironice, ale deconstrucţiei mitologiei individuale. În aparenţă, textele ei sunt stampe gracile, crochiuri dezinvolte, dar liniile diaristice sunt mereu subminate de convulsie, de respiraţia sacadată, de gestul compulsiv, de o anxietate abia ţinută în frâu care inseminează materia și se refractă din obiectualitatea claustrantă. Aici, înmansarda Teodorei Coman, se desfășoară stranii exerciţii de anonimizare, ca și o autopsiere atentă a exuviilor, într-o scriitură sigură, epurată de orice stângăcie care ar putea aminti, la limită, că autoarea volumului este o debutantă. Astfel, colată din fulguraţii vizuale, poezia ei are tensiunea și melancolia sfâșietoare din pictura Fridei Kahlo crescute pe suprarealismul monstruos și anarhic al unui Max Ernst.”
Rita Chirian
„Cârtiţa de mansardă este volumul unei poete cu voce sigură și distinctă, fără urmă de ezitare în limbaj, fără efecte compoziţionale de epatare, ale cărui calm, eleganţă și austeritate îmi evocă prestaţia unui spadasin. Dacă n-aș fi cunoscut poezia Teodorei Coman de pe blogul autoarei, aș fi avut emoţii pentru debutul în volum tocmai în 2012, când se anunţă cel mai bun an al poeziei noastre din ultimele (măcar două) decenii. Poemele sunt însă la înălţime: un vizionarism al interiorităţii, un sens centripet și autodistructiv în același timp al tuturor mişcărilor eului, o perseverenţă în a esenţializa mereu, minimalist, recipientul conștiinţei reflexive până la dimensiunile cârtiţei închise în mansardă, în spuma din cabina de duş, sub ușa închisă, un exerciţiu suprarealist de abstragere din propriul corp devenit când circuit de mecanism, când natură impregnată panteist, când rabatabil, când procesabil ca o stofă —sunt doar câteva dintre argumentele de forţă ale acestui volum.”
Mihaela Ursa


Cârtiţa de mansardă sau mierea de manuka.

Poate vă întrebaţi unde a stat ascunsă până acum Teodora Coman. Ei bine, a stat în mansarda ei şi a pregătit o carte de poezie, care a apărut anul acesta la „Casa de editură Max Blecher”.
Debutul Teodorei, „Cârtiţa de mansardă”,(inspirat titlu, nu?) întăreşte şi mai tare ideea conform căreia este perioada debuturilor autiste. Aleksandar Stoicovici, Gabriel Nedelea, Hutopilă sau Ana Puşcaşu, toţi sunt nişte poeţi care mizează pe o intensă trăire a lumii interioare. Având discursuri diferite, fiecare dintre cei amintiţi are o anumită relaţie cu exteriorul, dar această relaţie evidenţiază şi mai puternic o hipersensibilitate şi o condamnare definitvă la introvertire. Poate critica şi istoria literară vor trage linie, în timp, şi vor pune pe seama postmodernităţii aceste tendinţe ale liricii actuale.
La Teodora Coman, ideea subteranului „mutat” la mansarda vorbeste despre o analiză minuţioasă a sinelui. Într-un fel este vorba despre un narcisim de-a-ndoaselea explorat bine-mersi în cuib, acasă la căldurică, în starea de confort şi siguranţă. Avem de-a face cu un spaţiu ermetic iar contactul cu realitatea este unul fatal: „înainte să ies din casă, îmi potrivesc cureaua genţii/ pe bust, în diagonală, o linie trasată/ de la stânga la dreapta/ peste o greşeală/ în zile rele, îmi vine ca o panglică/ petrecută pe colţul fotografiei/ unuia abia decedat”.
De altfel, cârtiţa este doar o metaforă pentru o fire timidă şi tăcută, obişnuită cu singurătatea. “pastilele anticârtiţă”, de care vorbeşte poeta, sunt, de fapt, poeziile – această modalitate de a comunica în primul rând cu propria persoană, iar apoi cu cei de alături. O comunicare deloc la îndemână: “vreau să risc vorbind doar o dată/ fără fâstâceli sau variante/ ca peştii care ţâşnesc din apă/ să ia o gură imensă de aer/ cu preţul vieţii”. Această “gură imensă de aer” este până la urmă ţinta oricărui artist, pentru că mai întâi de toate, arta este o afacere personală.
La Teodora Coman cârtiţa cunoaşte greaţa, ficaţii, plămânii, ia contact cu sângele. Poate părea morbid ce zic, dar uneori scriitura ei este ca o lecţie pe cadavre. Se plimbă elegant cu bisturiul în mână, provoacă hemoragii. O ieşire din plictis prin explorarea morţii, nevăzute cu ochiul liber, din om: “în loc de brăţări să purtăm fără teamă/ garouri”. Avem de-a face cu o cârtiţă omniscientă, ea ştie totul despre “clienţii” ei. O cârtiţă balzaciană, care se înfige adânc în (supra)realismul omenesc, anatomic şi existenţial.
O direcţie aproape obsedantă a cărţii o reprezintă frământările unei mame în devenire. Glandele mamare, relaţia închipuită între mamă şi făt, laptele văzut ca un doliu interior pe care numai o femeie îl poartă: când va veni vremea să mă mulgo să strâng în pumnglandele mamareca pe tulpinile putreziteale unor florimult stătute în lapte”.
Cartea are versuri de o frumuseţe şi o profunzime uimitoare: “pe măsură ce primesc flori
/de la fiecare copil din clasă/ creşte în braţe buchetul imens/ care mă ascunde de lume/ cum n-au făcut-o/ nici voalul de doliu/ nici cel de mireasă” sau “adu-ţi aminte că nu există milă/ nici măcar crucificarea/ nu s-a făcut/ sub anestezie”. Un exerciţiu antrenant pentru minte şi suflet, “Cârtiţa de mansardă” este un debut copt, bine controlat. Dacă acum este ironică, imediat devine candidă. Dacă se întâmplă să o vedeţi jucăuşă, se schimbă imediat ca vremea şi devine de-a dreptul macabră. Şi asta pentru că o cârtiţă ajunge mereu până în subsolul fiinţei.
„Cârtiţa de mansardă” nu face săpături, ea curge, este o carte a fluidităţii interioare. În felul acesta, Teodora Coman intră în literatură ca un producător de miere de manuka (un arbore pitic care are florile cu 5 petale, din care se produce o miere foarte parfumată şi de o consistenţă groasă): „cele cinci găuri de la scurgerea chiuvetei/ au rotunjimea florii preferate/ pot scuipa pe ea când mă spăl pe dinţi/ fără sentimentul culpei/ aproape prosternându-mă/ aproape spălându-mă de păcate”. Păzea, poezia ei se vinde la borcan!
31 octombrie 2012






când emoţia îmi pune nod în gât
gura se închide în tăcere
se îngroapă de vie

vreau să risc vorbind doar o dată
fără fâstâceli sau variante
ca peştii care ţâşnesc din apă
să ia o gură imensă de aer
cu preţul vieţii
_________
5. ieşi cu capul prin acoperiş
suită pe un scaun rabatabil
jumătate înăuntru, jumătate
în afară
ziua nu te menajează
îţi îndeasă cagula de lumină
pe cap

aproape în fiecare zi te lepezi
de semnul tău de pământ

aerul din camera în pantă
nu e mai puţin subteran
decât al meu:

galeria ta are ieşire
prin acelaşi loc
prin velux

o să mă săpunesc mai mult ca de-obicei
simt nevoia mângâierii din reclame
când mă voi fereca în cabina de duş
voi activa încetinitorul
voi merge cu degetele făcute săgeţi
peste toate suprafeţele corpului
în regim photoshop

o să mă spăl cu mine pe cap
o să scufund în spumă
o să mă las toată  în voia ei

poate exact aşa simt şi bărbaţii
când pătrund în zone intens
lubrifiate

colagenul ar trebui să-şi facă rapid efectul
să-i dea părului rezistenţa de hamac
promisă la TV prin dublare în română
o să mă las cât pot eu de moale
huuuuţaaaa  huuuuţaaa
ca într-un film interzis
adulţilor
_________
ţi se spune că totul este foarte simplu
până nu demult creditul se putea face
doar cu buletinul
ţi se solicită datele personale în scopuri caritabile
sunt punţi şanse soluţii
la-ndemână
în plină stradă
ca pantele  pentru handicapaţi
care nu respectă standardele de accesibilitate
la intrarea în instituţiile publice
peste toate, supremă, linia roşiatică a amurgului
dâra aprinsă a marcării unei greşeli
dar corectura nu e însoţită de nicio explicaţie
dumnezeu e un profesor foarte zgârcit
religia seamănă tot mai mult
cu o formă de învăţământ la distanţă
________________
în loc de brăţări, să purtăm fără teamă
garouri
____________
nu-mi dau seama
dacă mâna ta
privită în lumină
e adevărată
sau falsă
dacă sub piele
venele sunt verzi
sau albastre
dacă soarele
decupat ca o chelie
în mijlocul norilor
e plin
sau gol
dacă florile
din vaza
pusă în frigider
sunt acum
vii sau moarte

cum stai aşa
cu mâna pe inimă
nici acum nu îmi dau seama
dacă sânul stâng
mai vascularizat
decât cel drept
e o plapumă groasă pentru inimă
sau doar o pernă
pentru sufocare
__________
e adevărat, şi rutina te umple
până în cele mai strâmte
şanţuri ale amprentelor
după un timp, inimii îi ajunge
o simplă mângâiere
pe creştet
___________
când va veni vremea să mă mulg
o să strâng în pumn
glandele mamare
ca pe tulpinile putrezite
ale unor flori
mult stătute în lapte
_____________
câteodată, când pupilele se măresc peste măsură în întuneric
parc-aş fi cu vintrele la vedere

părul nu mi-e suficient de lung şi des
să aibă textura cagulei
să-mi poată ascundă pleoapa
cu tăietura asta a ei
de fustă indecentă
__________
cu ce bucurie îmi aştept laptele
mă va scoate afară şiroind
mă va aduna
și mă va pune la covăsit
____________
mai apar şi eu din când în când
mă atârn în gol ca pungile cu mâncare
ale bolnavilor fără frigider
___________
cumpăr încălţări în care abia-mi intră piciorul
împing în pantoful cu o juma’ de număr mai mic
până ce îmi intru bine de tot în rană
pentru data viitoare vreau
cu un număr întreg


am ieşit un pic în oraş
două ore m-am plimbat carnea tocată abia cumpărată
niciun câine vagabond
nu s-a-ncumetat să se apropie
de mine

înainte aproape că îmi ţineau de scut
câteodată, şi de companie

acum e un iz ciudat împrejur
îi văd mârâind cumplit la distanţă

piciorul bătut de pantoful meu strâmt
aduce de departe şobolan
intrat de bună voie
în cursă
__________

durerea nu trebuie tranchilizată
când se dezmorţeşte atacă iar
mai ceva ca un animal hăituit
poart-o cu tine încontinuu
ca pe un pantof  nou şi strâmt
până va ceda de tot
singură







adu-ţi aminte că nu există milă
nici măcar crucificarea
nu s-a făcut
sub anestezie
_______

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu drag primite cuvintele tale la fereastra Cuvintelor .



Myspace Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com
A apărut o eroare în acest obiect gadget