martie 17, 2013

Once Upon A Time In Transylvania...Once Again?

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dictatul_de_la_Viena



Textul arbitrajului de la Viena, (30 august 1940) [6]
Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.
Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.
Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într'un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într'un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într'un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.
Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919 de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într'un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.
Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.
Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.
În cazul în care dificultăți sau îndoieli s'ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într'o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.


Dictatul de la Viena a produs o gravă criză politică în România. La 4 septembrie 1940, guvernul Gigurtu a fost forțat să demisioneze, între altele sub presiunea legionarilor. Armata ungară a intrat în teritoriul cedat al Transilvaniei la 5 septembrie 1940. Populația maghiară a întâmpinat cu entuziasm trupele și a considerat separarea de România ca o eliberare.
Pe teritoriul transilvan cedat, Transilvania de Nord s-au produs o serie de incidente în care etnici români au fost masacrați de trupele horthyste: Moisei, Trăznea (9 septembrie 1940), Ip(13/14 septembrie 1940), Ciumărna, Zalău, Camăr, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Cerâșa, Marca, Nușfalău, Sărmașu, Mureșenii de Câmpie, Câmpia Turzii, Luduș, Prundu Bârgăului,Huedin, Cucerdea, Lăscud. A fost elaborat un program de maghiarizare a românilor, elaborat de baronul Aczel Ede și însușit de guvernul maghiar. Programul cuprindea expulzarea fruntașilor vieții politice românești, pauperizarea românilor, mobilizarea lor în armată, colonizarea de unguri, șicanarea românilor sub diverse forme pentru a-i determina să emigreze, etc[11]. Obiectivele urmau să fie realizate prin mijloace oficiale sau prin intermediul organizațiilor paramilitare.



Regele Carol al II-lea, deși se opusese cedărilor teritoriale fără luptă, a fost declarat vinovat principal la demonstrațiile stradale organizate de Mișcarea Legionară. Sub presiunea reprezentanților lui Hitler la București și a lui Horia Sima, regele l-a numit prin decret regal prim-ministru - cu condiția formării unui guvern de uniune națională - pe generalul Ion Antonescu, iar acesta i-a impus abdicarea (la 6 septembrie 1940). În calitatea de prim-ministru, Antonescu a contestat Dictatul de la Viena, inclusiv în discuțiile cu Adolf Hitler și Benito Mussolini, dar a obținut de la Hitler - în primăvara anului 1944 - numai o vagă promisiune de revizuire rămasă nefinalizată.


După declanșarea conflictului sovieto-german, diplomația maghiară a susținut în cancelariile Puterilor Axei că diferendul teritorial româno-maghiar cu privire la apartenența Transilvaniei putea fi soluționat prin intermediul despăgubirii României în est, respectiv prin anexarea Transnistriei și Galiției în schimbul renunțării României la pretențiile asupra Transilvaniei de Nord. În viziunea Budapestei, o atare soluție prezenta avantaje multiple, pe de o parte oferea posibilitatea omogenizării etnice a teritoriului maghiar prin strămutarea populației românești în est, pe de altă parte crea premisele reîntregirii Transilvaniei în cadrul Coroanei Sf. Ștefan. Diplomația germană a manifestat receptivitate față de această soluție, funcționarii din ministerul de externe german evocând în cadrul convorbirilor purtate cu diplomații români, în repetate rânduri, posibilitatea „despăgubirii” României prin intermediul anexării unor teritorii din est. Pentru a nu periclita revendicările teritoriale asupra Transilvaniei de nord, guvernul român a respins ideea anexării oricăror teritorii dincolo de Nistru, acceptând doar „răspunderea pentru administrarea și exploatarea economică numai a spațiului dintre Nistru și Bug”.[12]


Deși în marea sa majoritate evreimea din Transilvania de Nord se identifica cu națiunea maghiară prin limbă și cultură[13][14], începând cu 15 mai 1944 ea a fost, aproape în totalitate, deportată și exterminată în lagărele de concentrare de la Auschwitz[15].


După răsturnarea guvernului Antonescu la 23 august 1944 și întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, armata română a participat în toamna anului 1944 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Uniunea Sovietică a acceptat ca Transilvania de Nord să revină României, cu condiția instaurării la București a unui guvern procomunist. Administrația civilă română a revenit în Transilvania abia în martie 1945, după formarea guvernului condus de Petru Groza.


Adăugaţi o legendă


În decursul Conferinței de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze o parte a teritoriului primit prin Dictatul de la Viena. Demersul a rămas fără rezultat, încât articolul 1, punctul 2, al tratatului de pace cu Ungaria și articolul 2 al tratatului de pace cu România prevăd nulitatea acordului încheiat prin „arbitrajul” de la Viena, din 30 august 1940, și restabilirea frontierei existente la 1 ianuarie 1938 între România și Ungaria.





Memento celor tineri! 
Cutremurator, sper sa nu se mai repete vreodata. Dumnezeu sa aiba in paza sufletele celor omorati si sa le dea pacea vesnica. 
Oricat de pacifist sa fii, si fara a culpabiliza persoane de azi (care nu au vina), ca sa poti ierta cand poporul tau patimeste asa ceva, cred ca cineva trebuie sa prezinte scuze si sa-si asume o oarece responsabilitate. 







In noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 trupe ale regimentul 201 motorizat Budapesta, împreună cu unii localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Nemzetőrség (“Straja naţiunii”) au declanşat un holocaust în comuna Ip din judeţul Sălaj, precedat de torturi şi violuri. Populaţia română a fost supusă unor torturi, printre care smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte şi paturi de armă. Mai mulţi copii au fost sfârtecaţi cu baionetele, aşa cum, potrivit unor surse, ar fi sugerat în 1935 Dücső Csaba (unul dintre pseudonimele scriitorului ardelean Loránd Daday, 1893-1954) prin intermediul unui personaj din cartea Nincs kegyelem (Fără milă) - carte care însă potrivit unor surse maghiare nu ar fi existat.Masacrul a durat până la 15 septembrie 1940, când guvernul Marii Britanii a somat autorităţile Ungariei să înceteze pogromul.

"Numai în acest judeţ,Sălaj,în cursul lunii septembrie 1940,au fost omorîţi 450 de oameni,majoritatea români,dar şi evrei şi slovaci.Spre finele perioadei de ocupaţie[...] în noaptea de 16 spre 17 septembrie 1944,în localitatea Sărmaş,sînt ucişi 126 de evrei (bărbaţi,femei,copii,aceştia din urmă îngropaţi de vii).La 14 octombrie 1944 [...] în comuna Moisei,sînt ucişi 31 de oameni,iar satul este ars." Monitorul Oficial al României,II,57. marţi,19 februarie 1991,pp.3-4.








Scandalul steagurilor conflict unguri – români, tinutul secuiesc, anexarea Ardealului la Ungaria, ocupatia Ungariei, istorie si planuri la nivel european 

Posted on 08/03/2013 by Emilian

steag secuiesc miercurea ciuc tinutul ungaria unguri secui scandalul steagurilor romania reactie politicieni istorie conflict unguri romani text gheorghe flutur romania mare, ceicunoi ce-i cu


Am primit pe mail un material scris de Gheorghe Funar de la PRM (Partidul România Mare) despre Ungaria şi România, problemele din Ardeal, despre scandalul steagurilor, despre steagul şi ţinutul secuiesc, despre câţi secui sunt de fapt în România şi cum a fost crescut artificial numărul ungurilor, despre planurile Ungariei la nivel european, despre reacţiile politicienilor români şi noul “Dictat” de la Bruxelles care se pregăteste în 2014 etc. Detalii în continuare:
Noi ii credem nebuni pe astia de la Romania Mare dar, pana acum, aproape toate scenariile lor s-au adeverit. Si cu ungurii si cu …. altii …
Sa nu uitam ca in acest partid, activeaza fosti ofiteri de informatii si ca la multe din cele prezentate, merita sa le acordam credibilitate.
Gura pacatosului …


“Materialul e scris de Gheorghe Funar si acordati-i cata credibilitate vreti.


DIKTATUL DE LA BRUXELLES VA FI ÎN ANUL 2014 ?!


În anul 2013, românii se pregătesc să sărbătorească 95 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, de la înfăptuirea României Mari.


Ungaria şi ungurii de pretutindeni, mai ales cei care sunt cetăţeni ai Statului Român, acţionează uniţi pentru ca aceasta să fie ultima mare sărbătoare românească în Ardeal şi pentru pregătirea argumentelor credibile care să stea la baza Diktatului de la Bruxelles, pe care speră să-l obţină în anul 2014.


Marea majoritate a ungurilor din Ungaria şi de pretutindeni au primit gratuit cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, scrisă de către Endre Bajksy-Zsilinszky (deputat în Parlamentul Ungariei, în timpul regenţei lui Horthy), publicată în anul 1944 în Elveţia, în limba engleză, carte care a fost tradusă de preşedintele Republicii Ungaria, Arpad Göncz, în anul 1991, fiind tipărită la Budapesta, cu sprijinul Ministerului Culturii. Preşedintele Ungariei a recomandat astfel cartea: “Destinată să ajungă în mâinile tuturor ungurilor cu simţul răspunderii, volumul este, în zilele noastre, o lectură recomandată întregului popor.” Cartea este scrisă împotriva Poporului Român şi Statului Naţional Unitar Român. Ea reflectă ambiţiile imperialiste ale Ungariei şi năzuinţele hungarismului, precum şi sentimentele de ură şi dispreţ faţă de români. În “Introducere” la cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, preşedintele Ungariei a scris următoarele:


-“Pretenţia românilor asupra Ardealului poate fi susţinută doar de un singur argument: numărul mai mare al populaţiei, mai exact de majoritatea etniei române.”


-“Problema ardeleană o putem rezolva odată pentru totdeauna în mod corespunzător”, adică prin creşterea artificială a numărului ungurilor din Ardeal, ca urmare a acordării cetăţeniei ungare la românii get-beget, de pe tot cuprinsul României.


Cartea tălmăcită de Arpad Göncz cuprinde programul agresiv, revizionist şi războinic al Ungariei. Preşedintele Arpad Göncz prezintă proiectele Ungariei cu privire la destinul Ardealului, proiecte de o importanţă primordială pentru unguri. Din cartea “Ardealul-trecut şi viitor” prezentăm câteva fragmente edificatoare:


-“Crearea României Mari s-a făcut sub conducerea lui Ion Brătianu, un escroc internaţional de mare talent”… prin “acceptarea principiului etnic.” (pag.82)


-“În ceea ce priveşte Ardealul, există o singură alternativă: naţiunea ungară-înainte şi după Tratatul de la Trianon – ţine în modul cel mai ferm la dreptul ei de proprietate asupra întregului Ardeal. Nu va exista niciodată o generaţie de unguri dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric. Naţiunea ungară este gata ca în orice clipă să ia arma în mână pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi chiar viaţa în luptă, fiindcă fără Ardeal nu poate să existe un stat ungar, nicio misiune ungară şi nici viaţă ungurească.” (pag.86)


-“Dacă majoritatea românească din Ardeal şi-ar impune cu forţa voinţa în cadrul autonomiei ardelene, va trebui să se recurgă la mijloace artificiale pentru a zădărnici dominaţia majorităţii româneşti.” (pag.101-102)


-“Într-o singură problemă nu putem face concesii: Ardealul în întregimea lui – ca o unitate intangibilă – trebuie repus sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare.” (pag.110)


Părintele Arsenie Boca spunea: “Ungurii vor mai mult decât Ardealul.” Se ştie că, Ungaria acţionează pentru răpirea unor teritorii din Slovacia, Serbia şi Ucraina. Aceste trei ţări au răspuns cu fermitate la pretenţiile şi programele revizioniste ale Ungariei. Singura ţară unde iredentismul unguresc zburdă în voie este România.


Mulţi dintre conducătorii partidelor politice româneşti şi dintre manipulatorii de opinie se fac că nu înţeleg de ce, în luna februarie a.c., a început aşa-zisul “război al steagurilor” între Ungaria şi România. Este vorba despre aşa-zisul steag secuiesc, “fabricat” de unguri şi amplasat ilegal, tot de către maghiari, pe instituţiile Statului Român, din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi pe o primărie a unui district din Budapesta.


Conform Legii nr.282 din 24 octombrie 2007 pentru ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritate, publicată în Monitorul Oficial al României nr.752 din 6 noiembrie 2007, la art.2 sunt înscrise următoarele 20 de limbi minoritare folosite pe teritoriul României: limba albaneză; limba armeană; limba bulgară; limba cehă; limba croată; limba germană; limba greacă; limba italiană; limba idiş; limba macedoneană; limba maghiară; limba poloneză; limba romani; limba rusă; limba ruteană; limba sârbă; limba slovacă; limba tătară; limba turcă; limba ucrainiană.” La art. 3 din Legea nr.282/2007 se precizează că: “În înţelesul prezentei legi, limbile minoritare sau regionale sunt limbile minorităţile naţionale.” Este evident că, legal şi faptic nu există limbă secuiască şi nici minoritate secuiască în România ! La dezbaterea proiectului acestei legi în Senatul României, în luna octombrie 2007, din partea Partidului România Mare am depus şi susţinut un amendament prin care am propus să fie înscrisă şi limba secuiască şi minoritatea secuilor în textul final al legii. Atunci, liderii U.D.M.R. au declarat în Senat că în România nu există secui şi nici minoritate secuiască ! După colonizarea secuilor în Ardeal, în secolul XII în părţile Bihorului şi Târnavelor, iar în secolul XIII în interiorul curburii Carpaţilor, ei au adoptat pe steagul lor trei simboluri heraldice preluate de la geto-daci, respectiv: soarele, semiluna şi lupul dacic. Ungurii, fără să aibă niciun mandat din partea secuilor, au “fabricat” în numele lor un aşa-zis steag secuiesc, de pe care au eliminat lupul dacic, semn al continuităţii geto-dacilor şi românilor în Grădina Maicii Domnului. Această cârpă ungurească au amplasat-o ilegal pe unele instituţii publice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Nimeni nu-i întreabă pe unguri de ce nu au făcut tentative şi pentru alte aşa-zise ţinuturi secuieşti în Bihor şi pe Târnave.


La recensămintele populaţiei din anul 2002 şi 2011 s-au declarat secui sub 500 de persoane, respectiv sub 300. Numai nişte nebuni cu acte în regulă ar putea să creadă că 300 de secui, de toate vârstele, ar fi în stare să înfiinţeze un aşa-zis ţinut secuiesc, cu parlament şi guvern propriu, cu armată, poliţie şi jandarmerie, cu justiţie proprie, cu administraţii locale proprii în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu ambasade proprii.


Pentru a fi înţelese mai uşor obiectivele şi acţiunile Ungariei şi iredentismului maghiar din anul 2013 şi 2014 trebuie reamintite, cel puţin, următoarele evenimente istorice:


1.În timpul Revoluţiei de la 1848–1849, revoluţionarii unguri şi Ungaria au avut ca obiectiv prioritar anexarea Ardealului. Atunci, criminalii şi teroriştii unguri au ucis peste 40.000 de români şi au incendiat 300 de sate româneşti, cu tot cu biserici şi mănăstiri.


2.Marea Unire de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, nu a fost recunoscută niciodată de către Ungaria şi organizaţiile etnicilor unguri din România. Ungaria şi ungurii de pretutindeni nu recunosc Unirea şi nici documentele adoptate la Alba-Iulia. Insultând inteligenţa românilor, ungurii şi cozile de topor româneşti se agaţă de unele texte din Declaraţia de la Alba-Iulia care s-a aplicat minorităţilor etnice din România, celor care au recunoscut România Mare.


3.În anul 1919, Ungaria cu sprijinul Uniunii Sovietice a început un război împotriva României pentru a ocupa Ardealul. Atunci, Armata Română a câştigat războiul şi a ocupat Budapesta, în 4 august 1919.


4.La 30 august 1940, cu sprijinul Germaniei şi Italiei fasciste, prin Diktatul de la Viena, Ungaria a obţinut o parte din Ardealul de Nord-Vest. În perioada septembrie 1940-octombrie 1944, armata amiralului fără flotă Horthy Miklos, sprijinită de localnicii unguri, a săvârşit numeroase atrocităţi împotriva românilor şi evreilor (în zeci de localităţi) şi a trimis în lagărele de exterminare din Germania peste 157.000 de evrei. Până acum, Ungaria a cerut scuze publice Israelului şi Slovaciei pentru crimele săvârşite în timpul celui de-al doilea Război Mondial, împotriva evreilor şi slovacilor, angajându-se să plătească despăgubiri. Niciodată, Ungaria nu a recunoscut antrocităţile săvârşite împotriva românilor şi nu a cerut scuze publice României şi Poporului Român !


5.După 21 decembrie 1989 au început atrocităţile săvârşite de unguri împotriva românilor în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. În paralel, a continuat separatismul pe criterii etnice (mai ales în şcoli) şi alungarea a zeci de mii de români din cele trei judeţe. Adevărul istoric se regăseşte în Raportul HAR-COV al Parlamentului României, din anul 1991, pentru care s-a primit interdicţie de a fi dezbătut şi aprobat la Bucureşti.


6.În martie 1990, la Târgu–Mureş, Ungaria împreună cu numeroasele organizaţii ale etnicilor unguri din România au încercat, în forţă, să rupă Ardealul din Vatra Strămoşească multimilenară. Este meritul Uniunii Vatra Românească şi al românilor din judeţul Mureş că au reuşit să zădărnicească această nouă acţiune revizionistă a Ungariei. Atunci, bestiile ungureşti au folosit împotriva românilor un arsenal bogat şi diversificat format din: lanţuri, răngi de fier, bâte, sule, cuţite şi pungi cu sare pe care au aruncat-o în ochii românilor. Din rândurile românilor au fost mai mulţi morţi şi numeroşi răniţi. Este celebru cazul Eroului Mihăilă Cofariu, mutilat pe viaţă de bestiile ungureşti. Statul Român a uitat de urmaşii celor omorâţi de unguri la Târgu-Mureş şi de cei răniţi de criminalii unguri, care nu zac în puşcărie. Mai mulţi dintre criminalii de la Târgu-Mureş, din acel martie negru, au fugit în Ungaria.


7.În perioada 1992-2012, în Camera Deputaţilor, conform art.62, alin.2 din Constituţia României, nu a existat niciun deputat din partea minorităţii secuieşti, deoarece aceasta nu există legal în ţara noastră.


8.Aşa-zisul steag secuiesc este de fapt o cârpă ungurească, de pe care a fost înlăturat lupul dacic care confirmă continuitatea geto-dacică şi românească în Ardeal, în vatra vechii Europe. Ministrul de Interne, domnul Radu Stroe şi ministrul Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa, au declarat public la televiziune, în ziua de 10 februarie a.c., că pretinsul steag secuiesc este ilegal, iar amplasarea lui pe instituţiile publice din România încalcă dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr.75/1994 privind arborarea drapelelor pe teritoriul României. În realitate adevăratul steag secuiesc a rămas un obiect de muzeu. Secuii au avut o origine turco-avară şi au fost deznaţionalizaţi de către unguri. Aşa-zisul steag secuiesc, inventat şi finanţat de la Budapesta, este un simbol al statalităţii Ungariei. El semnifică, acolo unde este arborat sau purtat la manifestări publice, apartenenţa acelui teritoriu la Ungaria.


Poporul Român, creştin ortodox, iartă dar nu uită atrocităţile săvârşite de unguri !


Sunt cunoscute, românilor, mai ales locuitorilor din Ardeal, megalomania ungurească, sentimentele ungurilor de dominaţie, duşmănie şi dispreţ faţă de români. Aroganţa şi obrăznicia ungurilor a dat, din nou, în clocot, în februarie a.c. De ce ? Unii neajutoraţi mintal care apar la emisiuni televizate, în loc să stea la balamuc, susţin că declaraţiile antiromâneşti ale oficialităţilor de la Budapesta, ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti şi ale liderilor ungurilor din România au legătură cu viitoarele alegeri din ţara vecină şi neprietenă care vor avea loc în anul 2014 sau 2050. Cu toţii mint de îngheaţă apele, dar sunt bine plătiţi ca avocaţi ai ungurilor. Din păcate, Iuda are mulţi urmaşi în România.


Care este adevărul ? Conducătorii Ungariei şi ai etnicilor unguri din România sunt convinşi că au ajuns foarte aproape de momentul dezmembrării teritoriale a României şi al anexării Ardealului, în mod paşnic, printr-un nou Diktat, de data aceasta de la Bruxelles. Cum ? Prin obţinerea, prin mijloace artificiale (cum i-a învăţat fostul preşedinte Arpad Göncz, al Ungariei) a unei majorităţi ungureşti în Ardeal şi prin dobândirea a peste 50% din proprietăţile imobiliare aflate în Grădina sau Cetatea Domnului (Ardeal) pe calea retocedărilor în natură (foarte multe bazate pe acte false) şi a cumpărărilor de terenuri agricole şi păduri. La toate acestea se adaugă apropiata votare în Camera Deputaţilor a modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003 (votată în unanimitate în Senat, la 27 octombrie 2009), în baza căreia titularii licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale (din care, în Ardeal peste 80% au fost date la unguri) îi vor expropria pe români printr-o procedură diabolică şi extrem de rapidă, inclusiv prin intermediul instanţelor judecătoreşti. Încrederea ungurilor în obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului a fost sporită prin includerea de către Guvernul Ponta II, printre priorităţile legislative, a proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale. Acest statut, susţin liderii U.D.M.R., va facilita autonomia teritorială a Ardealului.


Se ştie că, Ungaria are un interes major pentru ca România să nu intre nici în anul 2013 în spaţiul Schengen şi acţionează în această direcţie, cu sprijinul Olandei, Finlandei şi Germaniei. Ca urmare, românii get-beget acceptă acordarea, cu multă generozitate şi în mod gratuit, a cetăţeniei şi paşaportului din partea Ungariei, fără să cunoască limba ungară, Constituţia şi imnul, istoria şi geografia acestei ţări. Pe cale de consecinţă, românii care obţin şi cetăţenia Ungariei se pot angaja uşor în toate ţările Uniunii Europene, fără niciun fel de restricţii. Mai nou, pensionarii români get-beget care cer şi obţin cetăţenia ungară beneficiază de pensie din partea Ungariei, pensie care este de două, trei ori mai mare decât pensia din România, la care sunt obligaţi să renunţe. Pe surse, s-a aflat că sunt peste 2,5 milioane de cetăţeni români care au obţinut dubla cetăţenie în Ungaria. Zilnic se duc în Ungaria mii de români, în cele 920 de localităţi, pentru a dobândi cetăţenia acestei ţări şi paşaportul unguresc. Acţiunea diabolică de acordare a cetăţeniei ungare pentru românii get-beget constituie un precedent foarte periculos pentru Uniunea Europeană, dar pentru Guvernul Ungariei este prioritatea numărul unu. Până în toamna anului 2014 se acţionează pentru acordarea cetăţeniei ungare pentru cel puţin încă două milioane de români. Apoi, Ungaria va solicita organismelor europene de la Bruxelles să constate, pe bază de acte de identitate şi paşapoarte, că în Ardeal sunt 4-5 milioane de cetăţeni unguri. Apoi cer autonomia teritorială a acestei provincii istorice româneşti, prin aplicarea principiului autodeterminării popoarelor.


Aşa-zisul război al steagurilor, din luna februarie a.c., declanşat de Guvernul de la Budapesta face parte din programul Ungariei de internaţionalizare a problemei Ardealului, cu scop final anexarea la Ungaria a acestui Sfânt Pământ Românesc. Orice român, cu mintea limpede, realizează că există o legătură artificială între Ungaria şi aşa-zisul steag secuiesc, “fabricat” şi purtat de unguri.


În acest context, nu trebuie uitat faptul că în majoritatea localităţilor din Covasna, Harghita şi Mureş au fost organizate ilegal referendumuri locale vizând obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Toate documentele referitoare la aceste referendumuri locale au fost depuse la organismele europene de la Bruxelles.


Preşedintele României Traian Băsescu, primii-miniştrii (Boc, Ungureanu şi Ponta), preşedinţii Senatului (Geoană, Filip şi Antonescu) şi Camerei Deputaţilor (Anastase şi Zgonea) au fost informaţi, de nenumărate ori, de către Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) şi Serviciul de Informaţii Externe (S.I.E.) despre toate acţiunile Ungariei vizând pregătirea Diktatului de la Bruxelles. De ce nu au acţionat pentru dezbaterea lor în Parlament, pentru mediatizarea şi contracarea lor ? Nimeni nu-i întreabă şi nici ei nu abordează această temă !


Având în vedere pericolul iminent al Diktatului de la Bruxelles, pregătit diabolic de Ungaria, iredentismul maghiar şi organizaţiile ungurilor din România, este necesar ca Parlamentul, Preşedintele şi Guvernul ţării noastre să hotărască, de urgenţă, următoarele:


1.Până la intrarea României în spaţiul Schengen, se suspendă aplicarea legii din Ungaria privind acordarea dublei cetăţenii pentru cetăţenii români.


2.Suspendarea, pentru doi ani, a aplicării legislaţiei referitoare la restituirile în natură şi verificarea legalităţii tuturor restituirilor făcute în perioada post-decembristă pentru unguri, atât pentru persoanele fizice cât şi persoanele juridice, mai ales bisericile ungureşti şi Statusul romano-catolic.


3.Respingerea în Camera Deputaţilor a modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003, pentru a stopa exproprierea românilor de către titularii unguri ai licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale ale Poporului Român.


4.Convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.) pentru a decide modalităţile de stopare a acţiunilor Ungariei vizând pregătirea argumentelor pentru Diktatul de la Bruxelles, din anul 2014.


5.Adresarea unui mesaj Parlamentului României de către Preşedintele ţării pe tema situaţiei din Ardeal şi a acţiunilor extrem de periculoase ale Ungariei. Până acum, Preşedintele Băsescu i-a sugerat premierului Ungariei, Viktor Orban, să fie mai atent şi să acţioneze mai uşor cu pianul pe trepte.


6.Se amână cu doi ani discutarea şi adoptarea legilor privind regionalizarea României şi revizuirea Constituţiei. În faţa pericolului unguresc, românii au nevoie de unire şi nu de dezbinare.


7.Interzicerea vânzării pământului românesc la străini.


În faţa uriaşului pericol unguresc, pe lângă unirea românilor, indiferent de opţiunile politice şi judeţele în care locuiesc sau ţările în care muncesc, se impune extinderea poruncii marelui patriot Radu Gyr: Ridică-te Gheorghe ! Ridică-te Ioane ! Ridică-te Vasile ! Ridică-te Mihai ! Scoală-te Traian ! Scoală-te Victor !


Dr. Gheorghe Funar


Secretar general al P.R.M.


Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj


Cluj-Napoca, 12 februarie 2013

more_europe_logo

Regionalizare? Federalizare? “Mai multă Europă”? “Deloc Românie”?



Anul acesta se anunţă a fi anul “mult aşteptatei” regionalizări a României, pentru că, nu e aşa, numai noi nu suntem în rând cu lumea bună europeană (ce surpriză!) şi nu e bine. De aceea, insuficientul aparat bicrocratic românesc trebuie să mai aibă un strat de profesionişti – eiusdem farinae negreşit – birocraţia regională. Probabil că decizia s-a luat după ce s-a constatat că România a depăşit în mod exagerat standardul de confort european al cetăţeanului aflat în contact cu funcţionarii statului şi, pentru ca alte state europene să nu îşi dorească în van o birocraţie operativă, amabilă, profesionistă şi eficientă ca a noastră, s-a decis să ni se mai reducă nouă un pic din traiul pe vătrai, că aşa e când eşti în Uniunea Europeană, ţi se rupe inima când îl vezi pe altul mai năcăjit decât tine.

Numai în astfel de registru ironico-cinic poate trata cineva zdravăn la cap o operaţiune care nu va aduce nimic bun poporului român şi va transforma un stat deja opac într-un zid faţă de bietul cetăţean, care de acum va trebui să bată la o nouă serie de uşi, să mai dea o serie de şpăgi şi să mai asculte un şir de minciuni electorale cu conţinut strict regional.
După ce am dat în diabet de atâta lapte şi miere cât au curs ca urmare a aderării României la UE în 2007, după ce i-am distrus psihologic pe ruşi cu aderarea la NATO, după ce am atras catralioane de euro din banii pe care tot noii îi dăm burocraţilor europeni spre administrare, este firesc să facem următorul pas spre realizarea fericirii europene – împărţirea teritoriului naţional în unităţi administrative inutile.
Întrebarea rămâne: de ce se cheltuiesc o groază de bani pentru a crea un sistem parazitar inutil, suprapus peste judeţe, care şi aşa sunt şi ele ultrainutile din punct de vedere administrativ? Discursul politic ne spune deja cum e calea cea strâmtă şi cu chinuri spre fericirea promisă. Cum eu încă nu sunt complet cretin, prefer să raţionez situaţia şi să îmi trag singur concluzia. Iar concluzia mea este că modificarea teritorială are o semnificaţie de perspectivă, vizând desfiinţarea statului românşi transferarea teritoriului actualului stat direct Uniunii Europene. Programul priveşte toate cele 27 de state membre ale UE, nu doar România, care au făcut această împărţire teritorială. Faptul că Uniunea Europeană nu reuşeşte să colaboreze cu statele naţionale şi simte nevoia să le impună organizarea unui sistem de administrare care să fie compatibil cu ea ne dă de înţeles că UE nu are nici o intenţie să accepte la nesfârşit existenţa actualelor state naţionale, unele dintre ele fiind deja butoaie de pulbere etnică ce abia aşteaptă o detonare (am în vedere mai întâi Spania, unde Catalonia tocmai se pregăteşte de independenţă, apoi Britania, unde scoţienii vor ţine un referendum de independenţă faţă de Londra, Italia, unde există puternice mişcări secesioniste, Belgia, unde valonii şi flamanzii aproape că se sfâşie unii pe alţii, România, la a cărei temelie se lucrează intens prin mijloacele pe care le ştim şi exemplele nu se opresc aici).
Faptul că UE are proiecte care se adresează exclusiv unor grupări de euroregiuni din mai multe ţări ne arată clar că UE doreşte să creeze o nouă realitate etnică şi naţională pe cuprinsul statelor membre, una în care regiuni din ţări diferite să colaboreze între ele, acesta fiind de fapt patternul colaborării viitoare, din Statele Unite ale Europei, când actualele state naţionale nu vor mai fi. Iată ce declara un manager de proiect român în 2012: „Programul South East Europe, susţinut de către Uniunea Europeană, vizează implementarea unor proiecte comune de către grupuri de parteneri, minim trei grupuri din trei state diferite. Domeniile de aplicare pentru proiectele derulate vizează patru direcţii, toate având ca numitor comun consolidarea cooperării şi reducerea disparităţilor dintre regiuni”; sublinierea noastră).
Devine evident că Uniunea Europeană îşi creează un stat pe teritoriul statelor membre. Există o listă a euroregiunilor, din care se înţelege mai bine cum teritoriile statelor naţionale sunt deja tranşate. UE a organizat euroregiuni formate din regiuni din mai multe ţări, iar regiunile noastre, pe care tocmai le face guvernul acum, ar putea fi integrate în felul următor: Moldova va intra în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru; Dunărea de Jos va intra în Euroregiunea Prut şi Dunărea de Jos, împreună cu sudul Basarabiei şi cu teritoriile româneşti din Ucraina, grupate în aşa-zisa regiune Odessa; Banatul va intra în Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş, cu Banatul sârbesc şi cu zona limitrofă ungurească; ţinutul secuiesc intră în Euroregiunea Carpatică; Crişana va intra în Euroregiunea Biharea, cu Biharul unguresc; Dobrogea va intra în Euroregiunea Mării Negre, cu Cadrilaterul nostru, aflat acum în Bulgaria; Oltenia este parte a Euroregiunii Dunărea 21.
Se ştiu puţine detalii despre proiectul pe care îl are guvernul în vedere cu privire la regionalizare. După bunul obicei românesc, proiectul aflat acum în dezbatere publică poate să nu conţină la sfârşit nimic din ceea ce şi-a propus iniţial, să fie în final complet diferit. Deocamdată se cunoaşte că se vor face opt regiuni, care vor corespunde oarecumva fostelor state feudale care au intrat în componenţa statului modern şi provinciile istorice ale acelora. Cu acest prilej cred că, dacă Constituţia se va vota, Moldova Măriei Sale Ştefan (Moldova din inimi, ca simbol cultural, pentru că statul Moldova s-a contopit în statul român modern în 1859) va cunoaşte încă o micşorare teritorială, după cea din 1775, când austiecii au furat Nordul Moldovei şi l-au botezat “Bukowina”, păcălindu-i, pentru a-i supune şi stăpâni, pe moldovenii de acolo că ei nu sunt ca ceilalţi de prin Moldova rămasă întreagă, că sunt buricul pământului etc. şi după jaful rusesc din 1812, când turcii le-au dat ruşilor cioara din par, iar ruşii au luat şi cioara, şi parul, şi pământul în care era parul înfipt, şi pământul de sub pământul în care era parul şi tot ce au putut pune în desagi. Bucăţica de Moldovă care ne mai rămăsese şi-a păstrat până azi conturul geografic cu care a şi intrat în componenţa Principatelor Române Unite. Nici măcar lui Cuza şi unioniştilor lui reformatori nu le-a trecut prin cap să “soarbă Milcovul dintr-o sorbire”, regurgitându-l pur şi simplu în… Marea cea Mare din Dobrogea. Proiectul Guvernului României face din estul ţării o regiune moldovenească, care se încheie la Bacău, şi una dobrogeană, care începe la Galaţi şi se termină la Constanţa, cuprinzând, cum am spus, şi Milcovul şi judeţul prin care acesta curge.
Pe lângă această anomalie legată de teritoriul moldovenesc mai există desigur şi regiunile pe criterii etnice, una în centrul ţării, Ţinutul Secuiesc cuprins într-o regiune cu judeţele transilvane limitrofe, şi alta undeva către nord vest, care se suprapune fostei provincii Partium, şi ea integrată într-o regiune cu celelalte judeţe transilvane. De ce e necesar să ai două regiuni în care cu siguranţă se va impune o limbă regională (cine ar putea împiedica acest lucru?), poate şi simboluri regionale? UDMR a anunţat deja: „Noi vom avea amendamente la articolul 1 al Constituţiei, dar nu la caracterul unitar, nu la caracterul indivizibil, ci la caracterul de stat naţional”. Dacă statul nu este naţional, atunci rezultă clar că el nu are nici un fundament pentru a clama unitatea şi indivizibilitatea. Oricând poate fi numit o “închisoare a popoarelor”, şi închisorile popoarelor nu mai sunt la modă în UE, decât dacă se referă la UE însăşi.
Se mai ştie despre proiectul de regionalizare că fiecare regiune va avea un guvernator (despre care ştim până acum că va fi ales de către primarii şi consilierii judeţeni din regiune), un Consiliu regional, ales tot dintre consilieri judeţeni, şi probabil un parlament regional (dacă prin Consiliu regional se va înţelege un fel de guvern local), sperăm că ales de poporul regional, nu tot de primari. Trebuie făcută precizarea că regiunile de dezvoltare economică deja există, consiliile pentru dezvoltare regională deja există; acum însă ele devin forme de organizare teritorială, ceea ce înseamnă că scopul lor nu e cooperarea economică, ci reorganizarea ţării pentru a se integra în statul UE care se pregăteşte.
Acest din urmă lucru rezultă şi din ce spune domnul viceprim-ministru Liviu Dragnea, care afirmă pentru Jurnalul Naţional din 11 ianuarie 2013: “Exerciţiul financiar al Uniunii Europene 2014 – 2020 trebuie să găsească regiunea administrativă în România,în aşa fel încât regiunea să devină partener direct cu Comisia Europeană şi nu Guvernul României” (sublinierea îmi aparţine). Cu alte cuvinte, partenerul Comisiei Europene, care e guvernul european, va fi regiunea, nu centrul. Mai simplu spus,Guvernul României creează o structură teritorială pe teritoriul statului român care este partener direct [şi egal] Comisiei Europene, care este Guvernul Uniunii Europene. Dacă aceste regiuni de dezvoltare europene au afaceri directe cu Bruxelles, cine le împiedică să îşi lărgească puterile până în aşa măsură încât statul central să nu mai aibă nici un sens? Eu cred că 2013 este anul în care statul român îşi încheie existenţa, chiar dacă el va putea să mai agonizeze ani buni, până când UE va reuşi să-şi întărească suficient legătura directă cu regiunile actuale, care sunt de fapt viitoarele ei provincii.
Şi mai ştim ceva: din legislativul următor va exista o Cameră a Regiunilor, adică practic jumătate din viitorul Parlament al României, care va reprezenta de fapt interesele Uniunii Europene în legislativul românesc. Acela va fi încă un pas spre desfiinţarea statului român. Cât va mai fi până ce Camera Regiunilor se va muta de la Bucureşti direct la Bruxelles? Dacă regiunile devin parteneri direcţi ai Comisiei Europene, la ce va folosi în viitor o cameră în parlamentul naţional, care oricum trebuie să accepte legislaţia făurită la Bruxelles, conform articolului 148 din Constituţie?
O vreme mi s-a părut că proiectul regionalizării viza o federalizare a actualului stat, ceea ce era destul de rău şi aşa, însă cred că de fapt nu se vrea federalizarea statului român, ci dispariţia tuturor statelor naţionale din interiorul Uniunii Europene, pentru a face loc unui singur stat federal, Statele Unite ale Europei, despre care l-am şi auzit anul trecut vorbind cu patos pe fostul preşedinte al României, un suporter al SUE şi un promotor foarte serios al regionalizării ţării (ne amintim dezbaterea de anul trecut).
Iată câteva motive pentru care eu cred că regionalizarea nu ar trebui făcută:
1. Regionalizarea va spulbera şi bruma de autoritatea a statului român, lăsând populaţia regiunilor respective la cheremul unor mafii locale, pe care nimeni nu le va mai putea dezrădăcina vreodată. Şi aşa statul e “federalizat” de mafiile locale, care l-au “baronizat” şi “voievodizat”.
2. Pretinsele afaceri cu Comisia Europeană ale regiunii nu vor aduce nici o bunăstare, deoarece filozofia Comisiei Europene este dezvoltarea economică controlată şi programată, adică artificială, iar astfel de mentalitate nu poate genera creştere de nici un fel, pentru că inhibă forţele economice ale regiunilor. Criza în care se află Europa se datorează aceleiaşi filozofii neghioabe, care pune în lanţuri dezvoltarea firească a zonelor europene, în loc să compenseze doar zonele defavorizate, în aşa fel încât decalajul economic să nu fie prea mare.
3. Oricine a văzut un contract european a observat absoluta lui lipsă de transparenţă şi prevederi care într-un tribunal nu ar putea avea niciodată vreo şansă de câştig. În condiţiile dispariţiei statului român, astfel de contracte ar lua locul la orice nivel contractelor existente în uz la ora actuală, dacă Comisia Europeană ar deveni partener în locul acestuia. După opinia mea, acest lucru ar instaura o sclavie similară celei din epoca romană în Europa, chiar dacă cuşca ar fi aurită şi lanţurile ar avea cristale Swarowski pe ele.
4. Regionalizarea slăbeşte unitatea de gândire şi acţiune a populaţiei care se simte atacată în drepturile sale de decizii aberante ale Uniunii Europene. Şi ştim că expresia decizii aberante ale UE este deja un truism. Şi ştim de asemenea că românii şi aşa sunt aproape de zero la capitolul coeziune.
5. Regionalizarea, având ca scop final desfiinţarea statului român, nu corespunde dorinţelor poporului român, care nu s-a exprimat niciodată pentru cedarea teritoriului României altui stat.
6. Uniunea Europeană este o organizaţie nedemocratică, dictatorială, fără nici un respect pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor, chiar dacă în mod public se preface că le respectă acolo unde le găseşte.
Circulă pe holurile Parlamentului European expresia “mai multă Europă”, o expresie eufemistică prin care se înţelege o lărgire a suveranităţii Uniunii Europene în detrimentul statelor naţionale membre. De ce nu ştim noi, marele public, despre aceste dezbateri? Pentru un motiv simplu: Uniunea Europeană este o organizaţie politică ce nu are nici o fărâmă de democraţie, nici o înţelegere democratică a vieţii sociale, nici o urmă de transparenţă. Cei ce conduc această organizaţie cu veleităţi de stat federal se consideră o clasă superioară, un fel de “club al înţelepţilor”, care nu trebuie să dea socoteală poporului (i.e. vulgului) pentru deciziile pe care le ia. Din acest motiv, nici europarlamentarii români nu consideră necesar să ne spună şi nouă care sunt tendinţele în Uniunea Europeană. Poporul român nu a fost consultat când ţara a fost vârâtă în UE, nu a fost consultat nici când s-a ratificat Tratatul de la Lisabona, pe care Parlamentul României l-a ratificat la grămadă, deşi ştia că în Europa fuseseră tulburări mari legate de tratat. Politicienii români au vrut să demonstreze că nimeni nu îi întrece în “cuminţenie”şi “europenism”.
Oricâtă Europă vor fi dorind europarlamentarii români să facă, e datoria noastră să le amintim articolul 3, aliniat 1 din Constituţia României: Teritoriul României este inalienabil. Mai mult, România despre care se vorbeşte în articol este definită ca “stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (articol 1 Constituţie). Faptul că e stat naţional arată că este forma de organizare a poporului, a naţiunii care locuieşte acest teritoriu, singura care are dreptul să exercite suveranitatea (articolul articol 2, alin. 1) prin organele sale reprezentative, grupate generic sub denumirea de stat, sau direct prin referendum (ibidem).
Din cele spuse până aici rezultă că teritoriul României aparţine poporului român, fiind doar administrat de ceea ce numim statul român. Distincţia este importantă, pentru că indiferent ce sceleraţi ar reuşi să ajungă la conducerea statului român la un moment dat sau altul, înstrăinarea teritoriului românesc nu se poate face sub nici o formă, deoarece teritoriul este al poporului care îl locuieşte, singurul care poate decide în mod direct dacă vrea să dea o palmă de pământ cuiva sau vrea doar să dea o palmă politicilor trădătoare de ţară care se fac în numele său de decenii bune.
Dacă la aceasta mai adăugăm şi articolul 152, aliniat 1 din Constituţie, care spune că dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului… integritatea teritorială… nu pot forma obiectul revizuirii Constituţiei, ne rezultă că cei ce visează mai multă Europă pe pământ românesc se pot trezi acuzaţi de înaltă trădare la un moment dat. Partea bună a articolului 152 este că permite abrogarea articolului 148 din Constituţie, introdus în mod fraudulos de guvernarea din 2003 prin celebrul referendum în care au votat şi câinii maidanezi şi raţele sălbatice, care tocmai se pregăteau să plece din ţară. Acest articol anulează practic suveranitatea poporului român, exprimată prin activitatea legislativă a parlamentului care îl reprezintă, impunând legislaţia unui stat străin ca normativă şi prioritară legislaţiei contrare interne.
Atrag atenţia că chiar dacă UE vine înveşmântată în Ileana Cosânzeana şi este băgată astfel pe gâtul românilor, cedarea teritoriului naţional acestui stat este o trădare similară oricărei cedări teritoriale, numai că e mai ruşinoasă, pentru că s-a realizat prin trădare pură, nu prin neputinţă militară, cum s-a întâmplat în anii 1940.
Atenţionare: Dacă cineva citeşte acest articol, ar putea fi tentat să creadă că sunt nebun sau că sunt un naţionalist retrograd. Îmi place să cred că nu sunt nici una, nici alta. Cei ce se află în spatele UE croiesc proiecte pe decenii sau chiar secole. Efectele pe care eu le intuiesc în legătură cu regionalizarea nu reprezintă decât o etapă dintr-un plan mai larg. Nu înseamnă că vom pierde teritoriul naţional mâine. Dar cine poate garanta pentru poimâine?
Autor: Ion Coja
sursa: ioncoja.ro


                             

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu drag primite cuvintele tale la fereastra Cuvintelor .



Myspace Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com
A apărut o eroare în acest obiect gadget