Return To Innocence:"Micul prinţ"

Micul prinţ
Antoine Saint Exupery 


- Ramai cu bine, ii spuse florii.

Ea insa nu-i raspunse.

- Ramai cu bine, spuse el din nou.

Floarea tusi. Dar nu din pricina racelii.

- Am fost o proasta, ii zise ea in cele din urma. Iti cer iertare. Cauta sa fii fericit.

Micul print se mira ca nu-l mai dojeneste. Ramase locului, descumpanit, cu colopotul de sticla in

mana. Nu stia ce sa mai creada despre aceasta blandete.

- Ei bine, da, te iubesc, zise floarea. N-ai banuit nimic, din vina mea. Dar n-are nici o importanta.

Si tu ai fost la fel de prost ca si mine. Cauta sa fii fericit... Lasa clopotul de sticla-n pace. Nu mai

am nevoie de el.

- Bine, dar vantul...

- Nu sunt chiar atat de racita... Aerul proaspat al noptii are sa-mi priasca. Doar sunt o floare...

- Bine, dar fiarele...

- Trebuie totusi sa rabd vreo doua-trei omizi, daca vreau sa aflu cum arata fluturii. Pare-se c-ar fi

ceva nespus de frumos. Altminteri, cine sa mai treaca pe la mine? Tu o sa fii departe... Cat

despre fiare, nu ma tem deloc. Am ghearele mele. 

Si-i arata, cu nevinovatie, cei patru spini ai sai. Apoi adauga:

- Si n-o mai lungi atata, e enervant! Te-ai hotarat sa pleci. Pleaca!

- Nu trebuia sa-mi pun mintea cu ea - mi-a marturisit el intr-o zi. Nu trebuie sa-ti pui niciodata

mintea cu florile. Trebuie doar sa le privesti si sa le mirosi. Floarea mea inmiresma planeta, insa

eu n-am stiut sa ma bucur de lucrul acesta. Povestea aceea cu ghearele care m-a necajit atat de

mult, ar fi trebuit sa ma induioseze.

- N-am fost in stare sa pricep nimic! Trebuia sa o judec dupa fapte, nu dupa vorbe. Mireasma ei

ma imbata si ma insenina. N-ar fi trebuit sa fug de-acasa niciodata! Trebuia ca dincolo de bietele

ei siretlicuri, sa-i ghicesc duiosia. Florile sunt atat de ciudate! Dar eram prea mic ca sa stiu cum s-

o iubesc. 

Micul print ii privi. Toti erau aidoma cu floarea lui.

- Cine sunteti voi? ii intreba el inmarmurit.

- Noi suntem trandafiri, zisera trandafirii.

- Vai! facu micul print.

Si se simtea foarte nefericit. Floarea lui ii povestise ca era, in univers, singura in felul ei. Si iata ca

se mai aflau aici cinci mii, toate semanand cu ea, intr-o singura gradina!

"Tare s-ar mai socoti jignita, isi zise el, daca ar vedea una ca asta... nu s-ar mai opri din tuse si s-

ar preface chiar ca moare, ca sa scape de rusine. Iar eu as fi, desigur, nevoit sa ma prefac c-o

ingrijesc, pentru ca altminteri, ca sa ma indurereze si pe mine, s-ar lasa sa moara cu-adevarat..."

Apoi is zise mai departe: "Ma credeam inavutit cu o floare fara seaman, si iata ca n-am decat o

floare de rand. Cu asta numai si cu trei vulcani, care-mi vin doar pana la genunchi si dintre care

unul e poate stins pe vecie, nu prea sunt un mare print..."

Si, culcat in iarba, planse.

Chiar atunci sosi si vulpea:

- Buna ziua, zise vulpea.

- Buna ziua, raspunse cuviincios micul print intorcandu-se, dar nu vazu pe nimeni.

- Sunt aici, zise glasul, sub mar...

- Cine esti tu? zise micul print. Esti tare frumoasa...

- Sunt o vulpe, zise vulpea.

- Vino sa te joci cu mine, o pofti micul print. Sunt atat de trist...

- Nu pot sa ma joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt imblanzita.

- A! Iarta-ma, rosti micul print.

Dar dupa un rastimp de gandire, adauga:

- Ce inseamna "a imblanzi"?

- Nu esti de prin partea locului, zise vulpea, ce cauti pe-aici?

- Caut oamenii, zise micul print. Ce inseamna "a imblanzi"?

- Oamenii, zise vulpea, au pusti si vaneaza. E foarte neplacut! Mai cresc si gaini. E singurul folos

de pe urma lor. Cauti gaini?

- Nu, zise micul print. Caut prieteni. Ce inseamna "a imblanzi"?

- E un lucru de mult dat uitarii, zise vulpea. Inseamna "a-ti crea legaturi"...

- A-ti crea legaturi?

- Desigur, zise vulpea. Tu nu esti deocamdata pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de

mii de alti baietasi. Iar eu nu am nevoie de tine. Si nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru

tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi. Dar daca tu ma imblanzesti, vom avea

nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman in lume. Eu voi fi, pentru tine, fara

seaman in lume...

- Incep sa inteleg, zise micul print. E undeva o floare... mi se pare ca m-a imblanzit...

- Se prea poate, zise vulpea. Pe Pamant intalnesti tot soiul de lucruri...

- O! Dar nu e pe Pamant, zise micul print.

Vulpea se arata foarte nedumerita:

- Pe alta planeta?

- Da.

- Pe planeta aceea sunt vanatori?

- Nu.

- Interesant. Dar gaini?

- Nici.

- Nimic nu e desavarsit, suspina vulpea.

Vulpea insa se intoarse la gandurile ei:


- Viata mea e vesnic aceeasi. Eu vanez gainile, pe mine ma vaneaza oamenii. Toate gainile se

aseamana intre ele, si toti oamenii se aseamana intre ei. Asa ca ma cam plictisesc. Dar daca tu

ma imblanzesti, viata mi se va insenina. Voi cunoaste sunetul unor pasi deosebiti de-ai tuturora.

Pasii altora ma fac sa intru sub pamant. Ai tai ma vor chema din vizuina, ca o melodie. Si-apoi,

priveste! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grau? Eu nu mananc paine. Mie graul nu mi-e de folos.

Lanurile de grau mie nu-mi trezesc nici o amintire. Si asta-i trist! Tu insa ai parul de culoarea

aurului. Va fi, de aceea, minunat cand ma vei fi imblanzit! Graul, auriu si el, imi va aminti de tine.

Si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau... 
Vulpea tacu si se uita la micul print.

- Te rog... imblanzeste-ma, zise apoi.

- Bucuros as vrea, raspunse micul print, numai ca nu prea am timp. Am de cautat prieteni si o

multime de lucruri de cunoscut.

- Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca

nimic. Cumpara lucruri de gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni,

oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei cu adevarat sa ai un prieten, imblanzeste-ma!

- Ce trebuie sa fac? zise micul print.

- Trebuie sa ai foarte multa rabdare, raspunse vulpea. La inceput, te vei aseza ceva mai departe

de mine, uite-asa, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor

de neintelegeri. Insa vei putea, pe zi ce trece, sa te asezi din ce in ce mai aproape de mine...

A doua zi, micul print veni din nou.

- Ar fi fost mai bine daca veneai si astazi la aceeasi ora, zise vulpea. Daca tu, de pilda, vii la ora

patru dupa-amiaza, eu inca de la ora trei voi incepe sa fiu fericita. Si cu cat va trece timpul, cu-

atat mai fericita ma voi simti. La ora patru, ma va cuprinde un framant si o neliniste: voi descoperi

cat pretuieste fericirea! Dar daca vii la voia intamplarii, niciodata nu voi sti la care ceas sa-mi

impodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.

- Ce-i acela [b]rit? zise micul print.

- E inca un lucru de mult dat uitarii, zise vulpea. E ceea ce face ca o zi sa se deosebeasca de

celelalte zile, o ora, de celelalte ore.
De pilda, vanatorii mei au un rit. Se duc sa joace, joia, cu

fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunata! Ma plimb si eu atunci, pana la vie. Daca

vanatorii s-ar duce la joc la voia intamplarii, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-as mai avea niciodata

vacanta.

Si-asa micul prin imblanzi vulpea. Iar cand ora despartirii fu aproape:

- Vai! zise vulpea... Am sa plang.

- Din vina ta, zise micul print, eu nicidecum nu-ti voiam raul, ci numai tu ai vrut sa te-mblanzesc...

- Asa e, zise vulpea.

- Dar ai sa plangi! zise micul print.

- Asa e! zise vulpea.

- Si-atunci nu dobandesti nimic din asta!

- Ba dobandesc, zise vulpea, datorita culorii graului.

Apoi adauga:

- Du-te sa mai vezi o data trandafirii. Vei descoperi ca floarea ta nu are-n lume seaman. Intoarce-

te apoi la mine, sa-ti iei ramas bun, iar eu iti voi darui o taina.

Micul print se duse sa mai vada o data trandafirii.

- Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic, le spuse el. Pe voi nimeni

nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. Sunteti asa cum era si vulpea mea. Nu

era decat o vulpe, aidoma cu altele o suta de mii. Eu insa mi-am facut din ea un prieten, iar ea

acum nu are in lume seaman.

Si florile se rusinara.

- Sunteti frumoase, dar sunteti desarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru

voi. Floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca e asemeni voua. Ea insa singura e mai

de pret decat voi toate laolalta, fiindca pe ea am adapostit-o sub clopotul de sticla. Fiindca pe ea

am ocrotit-o cu paravanul. Fiindca pentru ea am ucis omizile (in afara doar de cateva, pentru

fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o cum se plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar si cum

tacea.

Fiindca ea e floarea mea.

Si se duse inapoi la vulpe.

- Ramai cu bine, zise el...

- Te du cu bine, zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: Limpede nu vezi decat cu

inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.

- Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor, spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.

- Numai timpul impartit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.

- Numai timpul impartit cu floarea mea... facu micul print, ca sa tina minte.

- Oamenii au dat uitarii adevarul acesta, zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii

raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta.

- Eu sunt raspunzator de floarea mea... spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.

XXII

- Buna ziua, zise micul print.

- Buna ziua, zise acarul.

- Ce faci aici? zise micul print.

- Triez calatorii in pachete de cate o mie, zise acarul. Dau drumul trenurilor, care-i poarta cand la

dreapta, cand la stanga.

Si un rapid straluminat, bubuind ca tunetul, cutremura cabina acelor.

- Sunt tare grabiti, zise micul print. Ce anume cauta?

- Nici chiar omul de la locomotiva nu stie, zise acarul.

Si al doilea rapid straluminat trecut, bubuind, in partea cealalta.

- Se si intorc? intreba micul print.

- Nu sunt aceiasi, zise acarul. Acestia vin in locul celorlalti.

- Erau nemultumiti acolo unde se aflau?

- Niciodata nu esti multumit unde te afli, zise acarul.

Si bubui tunetul celui de-al treilea rapid straluminat.

- Acestia au pornit in urmarirea calatorilor dintai? intreba micul print.

- Nu urmaresc nimic, zise acarul. Dorm acolo, inauntru, ori poate stau si casca. Numai copiii isi

turtesc nasul de ferestre.

- Numai copiii stiu ce cauta, rosti micul print. Ei isi impart timpul cu o papusa de carpa si ea

devine foarte pretioasa, si daca cineva le-o ia, incep sa planga...

- Au noroc, zise acarul.

XXIII

- Buna ziua, zise micul print.

- Buna ziua, zise negutatorul.

Era un negutator de hapuri perfectionate, care potolesc setea. Inghiti cate unul pe saptamana si

nu mai simti nevoia sa bei.

- Pentru ce le vinzi? zise micul print.


- Aduc o mare economie de timp, zise negutatorul. Expertii au facut un calcul. Economisesti

cincizeci si trei de minute pe saptamana.

- Si ce poti sa faci cu aceste cincizeci si trei de minute?

- Fiecare face ce vrea...

"Eu, isi spuse micul print, daca as avea de irosit cincizeci si trei de minute, as porni in liniste spre

o fantana."

XXIV

Ne aflam in cea de-a opta zi, de cand ramasesem in pana in pustiu si, in timp ce ascultam

povestea cu negutatorul, soribsem si cel din urma strop al proviziei mele de apa.

- Vai! i-am spus micului print, sunt foarte frumoase amintirile tale, dar eu inca nu mi-am reparat

avionul, nu mai am nimic de baut si as fi la randu-mi fericit de-as putea porni in liniste spre o

fantana!

- Prietena mea, vulpea... zise el.

- Dragul meu baiat, nu mai e vorba de vulpe!

- Cum asa?

- Pentru ca avem sa murim de sete...

El nu m-a inteles; mi-a raspuns:

- E bine sa ai un prieten, chiar daca e sa mori. Eu, unul, sunt tare bucuros ca m-am imprietenit cu

o vulpe.

"Nu-si da seama de primejdie, mi-am spus. Lui niciodata nu-i e foame si nici sete. Pentru el e de

ajuns un strop de soare..."

El insa s-a uitat la mine si mi-a raspuns chiar la ceea ce gandeam:

- Si mie mi-e sete... sa cautam o fantana...

--------------------------------------------------- --------------------------------

- Adica si tie ti-e sete? l-am intrebat.

El insa nu mi-a dat raspuns la intrebare. Atat a zis:

- Apa mai poate fi buna si pentru suflet...

Nu intelegeam ce vrea sa spuna, dar am tacut... Stiam prea bine ca nu trebuia sa-i pun intrebari.

Ostenise. Se aseza. M-am asezat si eu alaturi. Si, dupa o tacere, mi-a mai spus:

- Stelele sunt frumoase datorita unei flori pe care nimeni nu o vede...

I-am raspuns: "De buna seama", si m-am uitat, fara sa spun nimic, la undele nisipului batut de

luna.

- E frumos pustiul, adauga el.

Si era adevarat. Intotdeauna mi-a fost drag pustiul. Te asezi pe o duna de nisip. Nu vezi nimic.

Nu auzi nimic. Si cu toatea astea, ceva straluceste in linistea lui...

- De aceea e frumos pustiul, zise micul print, fiindca undeva ascunde o fantana...


Am fost uimit ca inteleg deodata tainica stralucire a nisipului. Pe vremea cand eram copil, locuiam

intr-o casa straveche si legenda spunea ca acolo s-ar afla ascunsa o comoara. Bineinteles ca

nimeni nu i-a dat de urma niciodata, poate nici n-a cautat-o nimeni. Ea insa fermeca intreaga

casa. Caci in adancul inimii ei, casa mea ascundea o taina...

- Da, i-am spus eu micului print, fie ca e vorba despre o casa, fie despre stele sau pustiu, ceea ce

le da frumusete ramane nevazut.

- Ma bucur, zise el, ca esti de aceeasi parere cu vulpea mea.

Cum micul prin adormi, il luai in brate si pornii din nou la drum. Eram induiosat. Mi se parea ca

port o gingasa comoara. Mi se parea chiar ca niciodata pe pamant nu se aflase ceva mai gingas.

Ma uitam, in lumina lunii, la fruntea-i palida, la ochii lui inchisi, ii priveam suvitele de par ce-i

tremurau in vant si ma gandeam: "Ceea ce vad eu aici nu e decat invelisul. Lucrul cel mai pretios

ramane nevazut..."

Cum un suras usor aluneca pe buzele-i intredeschise, m-am gandit: "Ceea ce ma induioseaza

atat de mult la acest print adormit e credinta lui fata de o floare, e icoana unei flori ce straluceste

inlauntru-i, ca flacara-ntr-o lampa, chiar si atunci cand doarme... Si banuiam in el o gingasie si

mai mare. Trebuie sa ocrotim cu grija lampile: orice adiere e in stare sa le stinga...

Si tot mergand asa, am dat, in revarsatul zorilor, peste fantana.